La Lidl si Emag

Compului meu de suflet, din cate am, ca nici nu le mai numar, scazandu-le pe alea donate la casa de copii, ii mai trebuie aripi sa isi ia zborul, face ca toate turmele si cirezile de grauri care imi mananca strugurii din geam.

Imi iau inima in canini, sun la prima ora un cumnatel mai priceput (o vaga idee aveam eu, ca ala de mi l-a reparat, gasit pe net, mi-a faultat sursa si nu numai, dar nu sunt inginer, am cerut sfatul specialistului).

Il iau pe cumnatel cu binisorul, adica hai sa alergam in parc, acolo alta dandana, ma injura unu ca topaia cateaua dupa el, nu pot reproduce public ce au auzit salciile din parc, cert e ca umflatul ala nu a avut tupeu sa incheie tura dupa ce a avut nesimtirea sa spuna ca se pisa pe javra mea. Imi pare rau, dar nu vreau sa imi iau raportari negative la ce mi-a iesit pe goarna, ca babanul a tuns-o fluierand, pe scurt, i-am zis ca oricat ar alerga la halul in care arata oricum nu l-ar … baga nimeni in seama. Plus altele. Auzi, casi javra. A, da, i-am zis si cu cratima.

No bun, dezvoltam subiectul la o apa plata si revenim sa incercam sa facem din doua computatoare unul mai smecher (nu, nu am facut, am preferat varianta cu unul de rezerva pe langa lectopel).

E, in drum spre casa, inainte sa facem totul bucatele, zic hopaaa, hai la Lidl sa iau mop si servetele. Luai, luai, dar am avut placuta surpriza sa gasesc ce gasisem la Nurnberg.

Da bai nene, covrigi din aia.

Si chiar sunt la gust ca aia, bestiali, recomand cu incredere.

Si inca o chestiune misto, 29 de lei, mai stiti la motorola caisata? E, asta nu e la motorola, e caisata si seamana cu tuicile alea bulgaresti, patruj de grade. Buna.

Nu stiu ce naiba toate chestiile bune imi amintesc de presedintele ala care face figuri, adica Oban, Barack, pielea mea, e o inscenare la mijloc 😀

Cat despre emag, azi am comandat sursa (au multe chestii misto pentru aurolaci ca mine, care strang din dinti pentru a mentine compul vechi), va zic cum functioneaza. Daca vine sursa care trebuie si pe care am cerut-o, ca in reclama, ii pup si comand si placa de sunet, daca nu, ii fac albie de porci. Sa vedem.

Azi muncim, azi nu gandim, asa ca emag, mult succes, sper sa nu imi faceti figuri ca va fac si eu.

rororo (auzi bah sa ii zica ala cainelui javra, cratima-m-as pe cratima lui de urs alergator)

7 gânduri despre &8222;La Lidl si Emag&8221;

  1. Vai cat imi plac covrigi astia (brezel), anul asta am fost in germania 2 saptamani, numai din aia am mancat, calzi si cu unt sarat….Maine ma duc la lidl….in curand o sa sperii cantarul. Te pup!

  2. andreea, deja mi-au dat sms ca vin maine, intre 10 si 18 (deci maine zi moarta) si cat costa. poimaine schimb avionul si compul doi si plasma le tin de rezerva. multumesc de info cu emag, mi-a mai venit inima la loc, numai tepe luai cu diverse firme.

    naina, e prima oara cand vad fix ca aia din germania, e drept ca eu la lidl nu ma duc decat cand e de mopuri.

  3. Mopuri si servetele, acum vine sezonul de lidl daca au inceput scolile, ca e liber in parc si nu e cald, pot lasa catzaua in masina. Au si dulciuri misto, norocul meu e ca nu mananc, fac economie.

  4. Io imi aduceam mereu de afara servetele, noroc ca acum au sosit si aici. Sunt tari pe mezeluri, ceea ce eu nu prea consum, dar si pe produse de curatenie, W5 au cam toate produsele bune. Si nici nu sunt foarte scumpi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s