Panini a la Salajean

Parca se mai lasa caldura si, din vorba in vorba (si din Celentano in Celentano, care tot haleste un panini in doi), mi se facu chef. Dar de unde masinarie? Don foodgawker dadui in thekitchn (nu am scris eu gresit) si zic, hai mah sa imi trag un panino din ala, ca de mult tot visez, asta e legat de amintiri din copilarie, imediat dupa revolutie au deschis un chiosc unde faceau sandwich cu sunca si cascaval, dar nu puteam pune acolo, ca nu mai era copilarie.

Sunca nu avem, dar avem salam, o felie de pita se gaseste, cascaval OKE tine o luna si e topicios (cum suna, cam ca ciocolatos) si niste unt. Pana la urma am deturnat si am pus unt cu usturoi, sa scap odata de povara experimentelor.

Si am procedat aproximativ ca la link, numai ca numai jumatate de felie am uns pe exterior cu unt, cealalta pe interior, am pus salamul, cascavalul si am presat cu un capac de inox.

Apoi am intors cu o spatula de habar nu am ce, dar mi-ar trebui alta.

Cum s-a incins capacul de arsh si auci, am pus si cratita peste capac (e si grea, e inox baban) si am presat in continuare.

Pare greu, dar nu e, adica daca nu aveti spatiu, bani si chef sa va luati scula din aia de panini, merge imediat asa. Si e fix ce imi doream, chit ca e cu salam.

Am si martori (a degustat si donsoara nitel sa nu o las sa se linga in ochi la nesfarsit).

A fugit pe balcon, numai sa nu o pozez, dar nu am iertat-o. Ziceam de nemernicul care mi-a facut pohta? Ca ascultam Soli si era o duminica extrem de calda si linistita si el manca un panino in doi? Iaca:

rororo

Amintiri din copilarie

Nu bre, ca nu-s Ion Creanga, desi Smarandita o fi a popii, mai stii. Am intrat in periplul zilnic pe Tocana de cuvinte a dumneaei, salajeanca, precum mine si acum incerc sa imi amintesc.

Spre deosebire de ea, eu nu aveam „tzara” ca bunicii erau la bloc, cei la care stateam, iar cei de la Buzau erau vizitati mai rar, oricum, la cati bunici si bunice am avut, cine le mai stie numarul. Ca toti, divort, insurat, divort, insurat si tot asa.

Deci lista mea cu amintiri din copilarie, legate de gusturi:

– babicul de la Bãlteni, iute de iti tiuiau urechile;
– bataia mancata de var’miu dupa ce eu furasem si mancasem plescoii pusi la uscat;
– dulciurile aduse din Moldova, mancate la Onesti (zaharicale, dar na, erau ambalate frumos);
– mentosanele, siropul si praful Turist de la plic;
– langosile cu branza de trei lei urmate de suc „zmeurata” si furatul de pahare (ritual);
– placinta dobrogeana de la Ozana in care am gasit foi de caiet scrise cu stiloul;
– mancarea de la popota (nu eram majora, deci e copilarie, da?) respectiv fasolea si varza;
– senvisurile facute de al batrn cand ma duceam la scoala (felii subtiiiiri de paine, ca m-a invatat de mica, painea ingrasa si tampeste, nu cumva sa ma ingras, nu ca as fi ajuns vreo manechina, dar pe undeva a prins bine);
– triunghiurile scoase din pepeni (da, am distrus toata recolta);
– pestele pe plita pusa pe foc de coceni;
– ou proaspat in fiecare dimineata la Petrosani inainte sa ies sa ma dau in hintã;
– colarezi cu lapte (acum sa nu ii mai vad);
– unt ciugulit de vrabii (bunicii de la Onesti nu aveau frigider, tineau totul pe pervaz);
– schimbatul mancarii pe sub masa la gradinita (ca aia nu mancau ciorba, io nu voiam felul doi);
– cornul cald cu iaurt abia scos din fabrica in saua calului (tot minora eram, se pune);
– macrou congelat si prajit, cu mujdei si cartofi cu ou langa custile cainilor (idem ca mai sus);
– clatite flambate la Hanul lui Manuc (aci e prea lunga si intima povestea, dar aveam cinci sau sase ani, deci se pune si e de neuitat);
– paine fripta in mult ulei, cu zahar;
– paine umeda apasata in punga de zahar;
(ultima, dar cea dintai, ca mai am dar umplu pagina aiurea)
– basinile trase cand ma ducea unul din bunici in carca si mereu imi zicea: iar mi-ai incalzit ceafa.

Bine, fireste ca sunt multe, astea mi-au venit acum la taste.

As pune si o poza, dar habar nu am care.

Na, una cu mancare din resturi, ca era la indemana.

Ca tot unul din bunici imi zicea aia cu „cine poate oase roade”.

Daca nu ati preluat leapsa de la Smaranda, luati de aici, care ce vrea.

Supa primordiala

Stiti ca m-am straduit din rasputeri sa fac supa de vita. Bursu Bursucila a spus ca nu am scris corect reteta, nu am stiut sa jonglez cu ingredientele la suta de miligrame, cup sau ceasca si a jonglat el.

Si a decis sa va scrie reteta asa cum stie el mai bine.

Asadar, reteta maestrului Bursu Bursucila suna asa:

Am gasit o vaca moarta,
La un magazin.
Am adus-o pan’ la poarta,
Sa-i dau vin pelin.

Dara dansa nu doreste,
Chiar pentru nimic,
Tace muta ca un peste,
Nu bea vin nici pic.

Asa ca o pun in zeama,
Ce sa ii mai fac,
Altfel nu se baga-n seama
Si nu-i aflu leac.

Langa ea acum inoata,
Fara vreun temei,
Ceapa, morcov, varza lata
Cartof si ardei.

Telina, o doamna,
Chiar de nu e toamna,
Si-a lasat coditele,
Sa rada fetitele.

Cine vrea sa o mai dreaga,
Este invitat,
Cine-i la regim, mai draga,
Nu e dezlegat.

In cazanul ca de smoala,
E supa primordiala.

Mai pun o poza, nu de alta, dar sa vad pe sticla daca e vreo diferenta intre aia lasata cum e pe carnetelul de schite si cea reglata din luminozitate si contrast in powerpoint, ca eu in altceva nu lucrez, ca nu am.

No bun, e o diferenta, dar nu stiu care imi place mai tare, realitatea sau falsul, ma mai gandesc. Canicula usoara va doresc si ZAZUZAAAAAAAA, ce pusca mea are site-ul tau?????

rororo