Nu e nimic in lumea asta la fel, ca viata care-o am in cartier

Nu radeti, ca nu e licenta mea poetica, BUG is di vina, va pun la final melodia, dar mi s-a parut potrivita la „reteta” asta.

Nu ca nu as mai fi facut cartofi cu oua si carnati plus rosii.

Reteta e interesanta din alt punct de vedere. Fluiera vantul prin buzunare, de geanta si portofel nici nu ma mai caut. Zdrangan frigiderul, mamaaaa, un ou, un colt de cascaval, un carnacior uscat ratacit si o lingura de smantana aproape uscata pe fundul unui pahar (uischean nu putea sa fie). In camara, patru cartofi, l-am luat pe cel mai mic.

Pai nu e bine in cartier? Se traieste bine. Amu si reteta „mea”. Am fript cartoafa cum imi place mie, ulei + putina apa.

Am pus si carnaciorul (ma rog, nici ala nu era nemuscat) si le-am mai lasat.

Trantit si smantana culeasa de pe peretii paharului, amestecat (ia uite ce telegrafic vorbesc). Am lasat sa se friga impreuna acolo.

Am trantit si oul (de falimentara, gostat, deci nu de la tara, imi pare rau). Am ras coltul de cascaval.

Si am alaturat si jumatate de rosie, ca trebuie sa impartim frateste o singura rosie.

Rezultat? Food porn.

Facea rororo ca toate ielelele, i-am zis de la obraz ca e o necioplita, pai la mancare de saraci se baga? Nu asteapta si ea ficatii gastii, sparanghelul, volovanii cu chantrelle in sos alb? Tampita, ce sa stie, o tinea cu rororo, i-am dat si ei o furculita sa se serveasca, ce era sa fac.

V-as fi desenat cu bursuc si cassa linda, dar e asa de cald ca transpir si daca imi intind culorile, aerul conditionat nju face fata distractiei, ori s-a dus si asta pe Siret, ori chiar e cald.

Da, sa nu uit melodia aia din titlu, BUG si Villy, e veche, ce e drept, dar mi-a sarit in minte cand alcatuiam reteta. CU ghilimelele de rigoare, vorbind despre „reteta” va doresc rororo.

Ciorba de perisoare, varianta de regim

Plus enervarea zilei, ca imi si pare rau ca am venit sa pritocesc doua zile pe canicula bucuresteana pana imi rezolv ce am de rezolvat luni.

Amu nu ma apuc sa va dau reteta de ciorba de perisoare, am facut o droaie pana acum. Asta cred ca e de departe cea mai simpla. Pentru zeama am nadusit ardei, ceapa, morcov, am adaugat apa (si nitica supa de curcan cu telina, dar nu se pune) si am lasat sa fiarba.

Pentru perisoare am nadusit nitel ceapa (am taiat-o cam mare, din greseala, asta e singurul motiv), am amestecat cu carne slaba (bulgar), orez, marar, oua, putin pesmet.

Si apai asta e tot, am pus foarte putina sare si piper la ambele pana le-am infratit, ca cine vrea isi pune in farfurie. Foarte bune, ca la spital, deja m-am obisnuit sa mananc asa.

rororo, vreau si io (cred ca ei ii prieste de munune orice maglavais fara sare si ardei iute).

I-am racit cu iaurt si i-am dat si o perisoara, a zis ca rororo.

Daca nu a bagat potaia la regim in ultima vreme, ca maine-poimaine o aud cu pretentii de raw vegan.

Si nemultumirea, bai nu inteleg ceva. S-a spart nu stiu ce teava, OK, cretinii de la 4 au inchis apa si au chemat instalatorul care cica poate numai miercuri. Pai bine nene, e numai un instalator pe lume? Si ce fac astia? Pana miercuri se spala in copaie? Iar imi pare rau ca am venit acasa, ma spal cu ibricul, ca pe vremuri, mai ramane sa se taie curentul si suntem ca noi nouti. Io tot nu inteleg, din zece familii, cu copii, cu neveste, batrani, tineri, chiar nici unul nu se spala pana miercuri? Unul din vecini are centrala, ce e drept, nu se pune, poate apelez la el dupa baia „la lighean”. Nu mai zic, pana nu dau eu drumul la coloana se pare ca stau toti nespalati si in conditii normale, ca vine apa dupa jumatate de ora si aia rece care e pe teava o platesc la pret de apa calda.

Si daca ma enervez ma duc si dau drumul la apa, ca am cheile de la vane. Si ii inund, sa ii ia puia gaia de nesimtiti. Ajunsei din nou la lighean si ibric in secolul 21.

rrrrrorrrrrorrrro