Dupa blocurile gri …

… suntem noi, majoritatea. Da, am citat niste clasici inca in viata. M-am trezit cu chef de scris tampenii, cred ca asa se trezeste riverica in fiecare zi, ca de la articolul ei mi s-a tras.

Ma rog, plec cu treburi, culeg bio din cartier (la nuci si corcoduse nu am ajuns, la vi si ne mi-au luat-o altii inainte, piersicile nu s-au facut).

Merele raman mici si verzi, cand m-am mutat eu aici, acum o mie de ani, era obiceiul ca fiecare sa planteze un pom fructifer pentru fiecare copil pe care il are. Sunt multi pomi, obiceiul s-a pierdut, merele sunt mici, urate si verzi. Dar dulci.

Cum veneam agale, musai agale, ca asa au recomandat medicii, observam fauna, afara ploua marunt si eu caram peste norma maxima admisa. De obicei matinali sunt parintii cu copii, nimic neobisnuit, dar si pensionarii.

Si ma gandeam (ca doar mergeam agale, era vreme) ce greu e sa ai o varsta. Aduni o droaie de momente, amintiri, la un moment dat esti burete, inghiti informatia ca pe apa, pe urma esti zmeu, deh, adolescenta, pe urma cauti stabilitatea, mereu e un drum (bine, daca nu esti tembel). Si deodata te trezesti neputincios.

Ma uitam la batranii aia, era o babuta cu o plasa care facea doi pasi pe ora, sper ca a ajuns la piata, abia mergea, dar scopul ei in viata era sa ia o legatura de patrunjel (zic din imaginatie acuma, intelegeti voi). Pentru ca ala e singurul scop ramas. Era un batran cu un picior bulit care isi cara un catelus de lesa, probabil cumparat de nepoti sau copii care, ducandu-se in treaba lor, nu il mai scot la plimbarea cacatoare de dimineata. E bine, i-au dat un scop.

Sincer, eu imi exploatez teribil genitorul, adica fa aia, fa ailalta, numai ca sa aiba un scop. E foarte trist ca niste oameni, multi, cu atatea acumulate si facute in viata, sa ramana fara scop. Stiu ca blogul asta e underground si nu poate face nimic pentru a da indemnuri sau sfaturi, dar uitati-va, putinii care cititi, la cei de langa voi, cei mai in varsta.

Au o istorie in urma, au multe de tras, au pensii mici, au nevoie de chef de viata. Daca nu vreti sa ii ajutati moral, mai bine dati-le una in cap. Pentru ca am vazut multa suferinta in dimineata asta. A, ca sunt mai dusi cu capul, ca una, alta, sa fim seriosi, e normal. Toti ii blameaza pe pensionari, ca se bat la cozi, ca fac adunare la doftori. Pai ce sa faca? Sa stea? Daca sunt multi si nu stau inseamna ca a fost o generatie reusita.

Asa, ia sa punem si reteta de azi: se merge la Mega, se cumpara aripi fripte, se mananca cu salata de varza de capatat.

Cu rosie cumparata de al batrn, da? Bune rosii anul asta. Cirese nu am prins.

Si ca sa inchei, bag un citat de la riverica (ce ciudat, sa vina olandezii sa ii ajute pe cei defavorizati, ai nostri probabil ca stau la coada la BMW): „traiesc o lectie incredibil de banala de viata: aceea ca oamenii, pretutindeni, sint de fapt, la fel, toti cu aceleasi launtrice nevoi: de a iubi, a fi iubit, a darui.”

Stiu ca nu incape comparatie intre o javra aruncata in tomberon, jivinski tomberoneski, dar dintr-un botz de carne urlatoare a iesit o javra mare, cu ajutor, evolutia chiar exista, evolutia intelectuala pare latenta, dar eu traiesc cu speranta aia care moare ultima.

Ma iertati de intromisiunea in vietile perfecte ale domniilor voastre in care totul e bun, se papa, se mananca la mic dejun pipote portocalii si se invarte lumea in jurul unora dintre dvs, ca sa fiu corecta dpdv politic (pentru pustani, dpdv = din punct de vedere). Va urez mult rororo.

Articolul Madalinei in ziarul de Bacau

Nu ii fac reclama, nu am de ce, caci isi face singura, dar articolul este nemaipomenit de bine scris, e realist (am incredere in ea) si descrie o realitate careia multi dintre noi ii dau cu piciorul sau se fac ca nu o vad. Dati click pe text, ca nu pot spune eu mai multe decat ea, care e de meserie. Te iubesc riverel.

Ce poza sa ii pun, ce poza sa ii pun … stiu!

V-am zis ca face si bors bun? rororo