Guten Morgen Nürnberg

Drumul intre zone nu il mai descriu, ca nu am de ce, asadar am ajuns si unde aveam treaba. Am parcat gingas masina in ceva parcare cu plata in centru si primul pas a fost sa testam:

Katze, ia sa vaz daca imi iese, deci am mancat: Original Nürnberger Rostbratwurstkuche bei St Sebald mit weinsauerkraut, kartofelsalat und meerrettich. Ptiu ca mi-am scrnatit degetele, mama ce incalceala :)))

Dupa care am sunat una din cele nu mai stiu cate neamuri ale mele, am plecat sa ne rezolvam ce aveam de fapt de rezolvat, ma rog. Faza misto e ca am nimerit un taximetrist italian, de origine adica. Vorbaret, amabil cand a vazut ca ne intindem la gargara, ne-a dus unde ne-a dus, ne-am povestit de una alta, ne-a gasit cazare in centru, un simpatic foc, asa ca daca aveti nevoie de taxi in Nurnberg va dau numarul lui de telefon.

Cazarea, haioasa, un soi de pensiune de studenti cu o patroana beata cui, dar simpatiac foc. Mi-a placut si ce se vedea de pe geam.

Natura moarta cu tigari din trei tari 😀

Poze din Nurnberg am putine, din plimbare si din targ, era frig, vant, urat, nu au prea iesit.

Ar fi misto de stat aici.

Am uitat sa va spun o chestie care o sa va mire. Eu din ’92 nu am mai calcat in Nurnberg, am ramas cu o impresie de cristal despre curatenia orasului. Va jur pe cravata de pionier ca cea mai jegoasa buda din toate periplurile mele recentre, chiar si din Romania, Bulgaria, tari cica necivilizate, ei, reiau, cea mai jegoasa buda a fost in Nurnberg. Orasul mult mai murdar ca altele, plin de auslanderi, e drept, dar in loc sa se civilizeze aia s-au decivilizat cetatenii teutoni? Ca dupa prima buda jegoasa am mai dat de alta, deci nu e un accident. Ciudat rau.

Orasul, frumos, cum il stiam, am nimerit, pararararaaam, targ. Pacat ca era frig.

Si aici mi-a ramas inima la multe chestii dar am facut doua achizitii: un mini-bursuc de portelan (il vedeti langa bricheta cat e de mini) si sare roz, nu pentru ca e roz ci pentru ca mi-a stat in cale la un stand cu condimente si imi trebuie sare mai mare.

Am stat la o cafea si mi-a plouat in esofag, ca langa masa era un stand cu salamuri si carnati, nu am luat, mi-am dat peste maini la tentatii.

Am plecat sa ne vedem cu verisoara mea la barul Karusel, ghinion, am nimerit un taximetrist kurd care ne-a invartit pana in port, desi barul era la putin drum de centru. Pana la urma si-a dat seama ca nu stie pe ce lume e si ne-a lasat in gara.

Maica neicusorule, plin de betivi si aurolaci in gara. Dar mozaicul era frumos.

Am achizitionat covrigi bavarezi, foarte buni, pe cuvant ca nu seamana cu aia de la noi, dar nu stiu sa va spun de ce, ca reteta ar trebui sa fie aceeasi.

Ei, pe urma gata cu pozele, ne-am regasit (cred ca din 86 am mai vazut-o de doua ori pe verisoara mea), am trancanit in amalgam de limbi straine, caci sotul ei stie putina engleza, eu teutona ioc, super misto au fost gagii. Si, surpriza, dupa ce am balacarit una alta, chelnerita a venit si ne-a intrebat in cea mai pura limba romana ce mai dorim si alea, alea, de a ramas si vara-mea paf.

Ultima poza e dedicata cuiva drag mie care nu a fost lasat sa se duca pe strada cu prostituate, eu as fi pozat si pe strada, dar cica arunca fetele in orice prezenta de acelasi sex cu rosii si oua, obicei local, se pare. Asadar de pe gangul ala de dincolo de apa se afla celebra strada cu, ma iertati, curve.

Cam asta e tot de acolo, mi-a lasat nitel, numai nitel, gust amar, a fost misto sa ma vad cu neamurili, orasul e frumos, targul a fost la fel, super. Din Italia o sa am mai multe poze, asa ca o sa le impart si pe alea. rororo

La revedere Praga

In postul asta nu apare nici un lucru care ar putea fi ingurgitat, adica e neculinar. Dar poate fi asimilat si retinut. Pentru ca nu numai orasul in sine este o mare expozitie, are si oarece lucruri de vazut. Si cel pe care nu am putut sa il ratez a fost al idolului meu (da, da, nu spun vorbe mai mari decat incap in cerebel) Salvador Dali.

Nu o sa ma apuc eu sa va povestesc despre el, ce si de ce imi place, puneti mana pe carte, reader, ce mama ma-sii mai e acum la moda, ca nu le am cu astea, eu am ramas la cartile alea rasfoite, din hartie, la albume, tot din hartie, fie ea si cretata, probabil de aia nici nu m-a prins pe drum microbul romglezei.

Am cerut civilizat acordul sa fac poze, mi s-a spus ca e in regula daca nu fac la fiecare tablou in parte, ci numai asa, cateva, de ansamblu. M-a uns pe pipota, am vazut lucrari din niste serii grafice pe care doar le intrezarisem, ceva copii dupa lucrari celebre (nu am pozat multe, ca doara nu era acum sa pun persistenta memoriei sau girafa in flacari, pe care le stie toata lumea), sculpturi, schite pentru sculpturi si tablouri si idei plus o tapiserie.

E doar a treia expozitie pe care o vad. Super. Destul cu vorba. Am patru poze mari si late.

Mai era si ceramica pictata, mai pe scurt, farfurii. Ah, ce as fi luat una acasa. Unele erau pe inima mea, altele mai putin. Oricum, daca va place curentul suprarealist si personajul, nu e de ratat.

Pe drum spre casa, cateva poze pe inserat. Muzeul figurilor de ceara.

Am nimerit pe alee de, cum ii zice mah, ca imi scapa, shoping? Asa. Deci cartitzoiul ala ma obsedeaza, trebuie sa gasesc desenele cu el pe net, era super tare cand eram noi mici.

Peste tot, fireste, vitrine cu cristaluri. Mie mi-au placut girafele.

Am luat o bere la o terasa fix peste drum de carciuma Soldatul Svejk (cine nu a citit Jaroslav Hasek in copilarie, nu stie ce a pierdut, mie imi pare rau ca am ratat carciuma, vecinul cica e misto).

Si pe urma, la revedere Praga.

S-o fi intors lumea cu bikinii in sus …

… dar eu tot as reveni acolo, au ramas multe nebifate. rororo