BLOGurmet 2011

Am tras cateva poze si vreau sa vi le arat, de povestit, nu am multe. Primul lucru pe care vi-l pot spune e ca organizarea a fost super tare. Gazda principala, Ioana, a fost sus, cat mai sus.

Localul, nu mai fusesem la The Harbour, ma cam feresc de centru, desi nu ar trebui, arata super.

Stati linistiti, ca o sa si carcotesc 🙂

Potolul l-am pozat si vi-l arat, de gustat, canci, asa o imbulzeala s-a produs ca nu am mai riscat sa imi iau un cot in gura, abia mi-au trecut coastele fisurate si meniscul si am promis solemn ca ma voi tine pe linia de plutire macar o saptamana fara accidente. De aratat aratau si miroseau bine, ba chiar am furat o scoica dintr-o farfurie, buna. In rest, curcan, porc, fructe de mare, orez, cartofi, salate, pleurotus, acopereau o raza extinsa, din pacate nu va pot detalia gustul (deci nici critica, shit).

Bloggerii i-am cunoscut prea din scurt, oricum erau de o categorie net superioara mie, ma stiti, ma tin underground, asa ca m-am imprietenit cu barmanul si cu J&B, destul de grava combinatia cand nu ai nici macar un coltuc de paine in stomac, dar nu ma plang.

Am primit o diploma si un trofeu care ulterior mi-a fost luat (au gresit, ceea ce e absolut normal fiind vorba de mine). ps: nu, nu e de vina Ioana care e o dulce 🙂

Dar am pastrat cartea, o sa ma si uit pe ea.

Hehe, vedeti pe coperta unul din sponsori? Oricum are prefata de Varlan, mereu zic ca o sa strang bani pentru un curs de al lui.

Ma rog, s-a adunat lumea si a inecput, mai intai marea haleala si pe urma decernarea.

Gazda a fost Cosmin de la Cassa Loco, stiti voi, unii din favoritii mei (foaie verde de marar, tata are aprozar, cine are noroc are, cine n-are, n-are).

Daca ar sti el cati copii stiu in ziua de azi cine e Sorel cu capul chel din cauza mea 😀

O sa mai pun cateva poze cu decernari si gazde care stiu eu ca mai au poze pe net, deci nu se supara, am cunoscut niste oameni tare misto, printre care si Radu Popovici (si Chinezu, domnul Uica, nu numai).

Si acum sa venim la corason, caci a fost o formatie care a cantat. Cantat e putin spus, undeva spre sublim, m-a lovit la pipota. Bossa nova ca stil, daca nu ma insel, am uitat complet numele trupei, dar o aflu si va caut, absolut dementiali, vocea sublima, tobarul jazz curat, nu numai, chitaristul, un pusti la chitara rece, misto, dar pe mine bassul si clapele m-au ucis. Si prezenta scenica si vocea tipei, dar bass + claparul, de fapt zic aiurea clape, ca e pianist in tot sensul cuvantului, exceptionali.

Da, i-am complimentat pe toti si, dupa ce lumea si-a luat premiile cand ei cantau, tastaturile alea si masinile de cafea, am ramas singura spectatoare (aproape) si -am simtit super. Nu stiu ei, dar eu am avut ranjetul ca al Jockerului din Batman.

Alta chestie misto legata de organizare, au fost imagini live cu castigatori care nu au putut fi de fata, adica nu erau in tara, supertare.

Am o poza misto, sper ca dragul domn nu se supara ca o pun, daca da, o sa o scot, dar am ramas cu baietii dupa ce blogãrimea si-a luat tastatura si masina de cafea (chestii care banuiesc eu ca se gasesc greu la casa omului). Domnul Uica Mihai, da, un scump, nu numai cu el am ramas ci cu mai multi, dar ma stiti, nu imi insel amantul nici macar cu sotul.

A fost o companie placuta si ii multumesc mai ales prietenului meu Doru, care detine Afterhours ca m-a convins sa ma bag.

Mi-am insusit criticile legate de blog, promit ferm ca nu voi tine seama de recomandari, nu, nu vreau sa fiu un blogãr standard, o sa ramana cum a cazut si nu, nu voi da cainele la o parte din poze, chit ca unii asociaza imaginea animalului cu par in mancare (ceea ce e complet fals si, daca ar fi adevarat, parul se digera).

Blogul asta, chit ca nu va participa niciodata la nimic si nu va scoate nici macar un leu, asa ramane. Da, am si domeniu cumparat dar nu stiu sa trec pe el, asteptam provincia :)))))

Asa ca iaca si dovada ca eu, ca o doamna, am participat:

La final cer scuze daca am suparat pe cineva, dar nu cred, repet, organizarea a fost impecabila, sa nu uit sa imi fac carti de vizita, sa nu uit sa bag in blogroll baietii care m-au suportat dupa uischeane pe nemancate, sa multumesc mamei ca m-a facut ca sa iau parte la eveniment si sa ma duc la The Harbour sa vad si eu nene cum e mancarea, ca mi-a ramas pe creier snitelul ala.

Va rororo pe toti.

edit ca era sa uit, am mai ramas cu ceva restant, am cunoscut castigatorii unui blog de nisa, cu un blog cu ciocolata, nu ii gasesc, are cineva idee care e blogul? ca tipii sunt absolut super.

mai bag un edit ca is o vaca si o dobitoaca, stiam eu ca am mai fost cu cineva superdragut la maza, cu domnul Cezar Munteanu, noroc cu cartile de vizita, ca de doua zile imi screm uischiul din cap sa imi amintesc, deci da.

chef cezar, miliarde de scuze ca v-am omis, stiti cum e cu taria pe stomacul gol 🙂
http://chefcezarm.com/

sper sa fie si o data viitoare cu mancare si fara alcool, sa ne intelegem mai omeneste 🙂 despre chef cezar nu va povestesc eu, intrati voi pe site-ul lui.

36 de gânduri despre &8222;BLOGurmet 2011&8221;

  1. Bravo.BD-anuto.Ai castigat o gramada doar participand,lasa ca masina de cafea si tastauri se pot cumpara de la magazin,dar experientele ca aceasta,nu ;-))
    Bine mai arata potoalele alea,pacat ca nu te-ai lipit de cineva care sa iti pune si tie pe o farfurie cate ceva 😉 eu asa faceam daca nu ma puteam imbulzi 😉
    Cat despre formatie,mie imi pare a fi Mandinga….ma insel?
    Bravo si LA MAI MAAAAREEE!!!

  2. trebuie sa stuchesc de sapte ori in san ca sa ma dezmeticesc si sa inteleg ca ai participat 😆 . nu inteleg de ce, dar te felicit sincer, eu nu m-as baga nici picata cu ceara. as putea si explica de ce, dar mai bine nu :D.

  3. bimbi, am furat si eu o scoica, ti-am zis, pacat ca nu am vazut berea din prima ca pe urma nu am mai amestecat si prietenul J&B nu a fost prea bland cu mine, a profitat ca am o slabiciune la el :))) da, te inseli, pe mandinga ii cunosc.

    zuzule, un prieten mi-a zis ca musai sa particip, pe urma imi luai pietre ca nu fac bine aia si ailalta. e si ce, noi sa fim sanatosi, mai bine nu o sa fac nimica niciodata pentru ca am promis foarte ferm cuiva ca nu ma voi schimba. si nu am de gand sa o fac. asa ca posibil sa fie atat prima cat si ultima participare.

  4. Draga mea dragă, pentru mine ai fost pata de culoare necesară. Nu am avut idee că nu te+ai înfruptat, că te luam supt aripa mea de moş pofticios. Mie mi+au rămas în gând salata de bureţi şi şniţelele. Mă bucur că te-am cunoscut, de-acum eşti prietena mea la sânge şi aştept să ne mai întâlnim la chestii de astea, o să am grijă de tine. Cu drag şi respect, Uica Mihai.

  5. manca-v-as, dar de cand blogurile tre sa fie intr-un anume fel?! adica… nu de asta erau bloguri, ca sa le facem cum vrea muschiu nostru?! oricum, zau, te admir sincer ca ai participat!

  6. Ce fain! Felicitari pentru diploma. E misto ca se fac lucruri faine pentru blogurile de nisa noastra. Daca am fi fost si noi in Bucuresti, dar din Iasi e lung drumul mai ales cand ai si doi copii. Poate vor fi asemenea evenimente si in Iasi sa va rasfat cu o ciorba de burta delicioasa 🙂

  7. Hallo Dana,

    acuma nu am mai scris de mult Timp pe Blogul täu ( si nici altundeva) pentru cä din Päcate Felul meu de Viatä nu mai este conform cu Blogurile Culinare.Eu scriu numai cind sincer am nevoia sä scriu ceva si nu numai de smal-talk nu pot.
    Ce priveste Povestea cu Harbour, am väzut, ei Tie nu ti-au dat Chance sä prticipi la toate Categoriile.Categorizarea a fost subjektivä zic eu.Cred cä pot sä imi inchipui ce Criticä ti sa fäcut.
    Acuma iti zic cum väd eu Phenomenul Blogerealä.In ultimi 4 Ani a descoperit toatä Lumea Blogul.A fost liber si fiecare Miticä sau Mitica a putut sä scrie ce vrea si ce poate. Este OK , este demokratik. Negativul Aspect la Blogerealä este cä Mediocritatea este prezentatä cam 95%.
    Acuma egal ce fel de Concurs se organizeazä , este logik cä Mediocritatea este in Avantaj. Cum ai scris Tu , Blog standard sint aproape toate.
    Acuma am simtit Nevoia sä iti transmit cä Blogul täu ( Pärere personalä) are o Valoare tare mare. Este pe primul Loc in ce priveste Orignalitate si pe Blogul täu se gäsesc in Majoritate Subiecte de Viatä combinate cu Culinar. Subjectele de Viatä sint foarte pline de Intelepciune , imbräcatä in Umor si un pic de Sarcasm care inlocuieste fin Criticä socialä.
    Eu sint de Pärere cä pe Blogul täu ar trebui Lumea sä pläteascä ca sä intre si sä citeascä. Vorbesc de äia 5 % cä restul 95% trece si nu au invätat nimic.

    Multe Salutäri
    Jacob

  8. Delia, nu e ala blogul, il gasesc eu, sau daca e ala, nu au fost participantii cei din poza si atunci sunt in ceata.

    Stelu, mintea ca mintea, dar ce faci cu spiritul de turma (nu ma refer la nimeni anume, sa nu am vorbe la proces)? Sunt niste chestii ciudate pe alocuri.

    Zuzule, le facem, le facem cum vrem noi, dar sa fie ca ei, ca altfel nu ne iubeste gugle. Deci nu castigam tastaturi 😀 (da, sunt ria)

    Jakob, mi-a fost dor de tine, am vazut siteul pe care pui retete, culinario, am cercetat nitel pe acolo. Daca vin din partea ta complimentele, nu pot decat sa ma bucure. Mult. Hai ca mai e putin si poate ne-om si vedea la o varza cu carnatz la tine in zona.

    Cat despre viata, nu din spatele tastelor se da cu nasul de ea. E bun netul, dar nu suficient, asa ca sper sa ne auzim in doua trei zile cu poze de la Brasov. Speranta moare ultima.

  9. Na ca scriu eu dupa mine, ca nu erau aprobate comentariile domnului Uica si ale lui Mady.

    Draga Domnule Uica, mie mi-au ramas in memorie alte momente pe care nu le pot da publicitatii si da, daca ma invitati, promit sa va fiu demna partenera. Si mai cuminte decat atunci :)))

    Mady, nu e sigur dalma, lasa ca aflu eu si va spun, musai sa aflu ca imi sta pe creierul ala putin pe care il mai am.

  10. Vad ca ti-am cazut cu tronc! 😀
    Si pentru treaba asta iti dau linkul la blog:
    marcel-iorga.blogspot.com – Cel mai bun blog culinar de nisa!
    Ca parca pe mine ma cautai???
    Si pentru ca eu n-am tras nimic la masea (eram cu masina…) imi aduc aminte ca parca …. ti-am dat o carte de vizita! NU? E adevarat ca pe acea carte de vizita era trecul ICRE NEGRE … consulting! 🙂
    Ca si Icre-negre.ro e Blogul meu!
    Na ca ti-am creierii pe moațe!
    hihihi!

  11. Nu, mie nu mi-ai dat cartea de vizita, adica posibil sa ma fi ratat 🙂 Eu vorbeam de locul doi, dar e bun de stiut ca mai am un prieten 😀

    Te bag la blogroll, il sti pe ala cu icrenegre, eu de copiiii de la zazou ma refeream 🙂

    Si creierii, vorba aia, ca creierii, da acu stii ce icre negre cu pita fripta si unt plus vodka as manca? Uite dom’le, v-am zis eu ca lumea e rea? Asa pohte nu se fac, nu e corect, reneg omenirea necivilizata care nu serveste asa ceva la o manifestare.

  12. Felicitari! Important e ca ai participat si ai cunoscut oameni simpatici 😉
    Eu nu le am pe astea cu premiile si concursurile. Asta ca sa nu mai spun ca-s un pic salbatica si antisociala (adica nu prea cunosc lumea-n blogosfera).

  13. Eh, deja am parerea facuta si greu o mai schimb… Am participat mai mult de oftica si stres legate de cei de la Delimano, care m-am strasat pe mail si care au organizat ceva nemaivazut, la propriu – cel mai, cea mai proasta imagine de haleala. In fine, avand in vedere participantii la Blog Gourmet nu mi-am facut iluzii pentru mine, dar imi pare sincer rau ca originalitatea blogului tau nu a fost apreciata cum trebuie, exact ce a zis Jakob. RSi apoi, regret mai mult ca nu m-am vazut cu tine, domnul Uica (care un loc aparte un sufletul meu) si Marcel Iorga cu care „impart” si patima pescuitului, nu numai la blogeritului. Probabil si alte persoane mi-ar fi placut sa cunosc, pe care nu le cunosc decat din mediul virtual, dar nu-ami aduc aminte acum. Cum m-as fi simtit probabil ca si tine in imbulzeala aceea, chiar daca bine organizata, sigur nu ratam sa ne gasim si sa gasim si berea eventual. Cat despre carcotit, s-a carcotit si despre asta pe FB. Sper ca nu ai luat in seama „sugestiile” si sa nu mai apara Casi prin poze!

  14. Boabe de cafea, la mine problema nu e socializarea, problema mea e „imbulzeala” asta la te miri ce premii.

    Tizo, sa stii ca ma bucur ca am cunoscut cativa, daca veneai, sigur te recunosteam, lasa ca iesim noi si nepremiate la o cafea, iote la ea. Parca imi trebe pahare sau cafetiere ca sa ies la o gargara. Si, cum ziceam, orice sugestie e binevenita, alegerea finala, insa, ramane in seama mea. Ca odata ma enervez.

    Pe feisbuc nu socializez, nu m-a prins microbul, si asa stau destul la comp. Cat despre Casi, e mascota mea, aia nu se da cum nu dau cainii rosii cainele de pe sigla si ros albastrii (habar nu am ce au aia pe sigla si nu le am cu fotbalul in genere) ros-albastrul. Nu am gasit alta comparatie, sa traiti 😀

  15. Nu am prea inteles ce are lumea cu micuta ta Casi dar eu cred ca e simpatica. Si eu abia astept sa imi cumpar un buldog englez si pe care am sa-l pun cu siguranta in posturile cu dulciuri 😉
    Cat despre socializat…hm, vreau sa imi pastrez valorile dar in acelasi timp sa-mi fac si amici. Asa ca o sa imi aleg cu grija pe unde si cu cine umblu.

  16. Vrei un sfat in domeniu? Ca de caini ma ocup inainte de pus aripioare in tigaie: nu iti lua bulldog englez, au enorm de multe probleme de sanatate, sunt greu de intretinut, parul strabate orice tesatura ca baioneta prin armura. Sunt super, dar trebuie sa te pregatesti bine inainte, nu e un caine facil de intretinut, mai sunt si alte chestii. Ca e superb si mortal, da, dar la primul caine, eu m-as orienta spre un adapost sa adopt ceva de pe acolo. Iar ca rasa, care nu lasa par, e inteligenta, nu e dificila, indiferent de talie (si asta conteaza daca vei calatori), definitiv, caniche, nu o fi la moda, dar nici nu iti pune nervii la incercare. Desigur, parerea mea. Eu cainele l-am gasit, nu a fost cale de intors, ca nu era sa il las sa moara, dar am avut saptamani in care am ajuns zilnic la medic (mira stie) cu diverse probleme legate de trecutul parintilor lui. Gandeste-te de cincizeci de ori inainte sa iei un caine, ca nu e de jucarie.

    Daca tii musai, mai bine mergi pe bulldog francez 🙂

    Reiterez, parerea mea, nu trebuie sa tii seama de ea.

    Cat despre alesul cu grija, da, mult da, am patit-o de multe ori si cu varf si indesat, de aia m-am bucurat asa tare de domnii sus mentionati. SI doamnele, ca nu facem separatie, dar nu au stat mult toate.

  17. Daca erai cu mine nu ratam berea in niciun caz!! Eu sunt de parere ca aia care au opinii din astea cu caini, pisici si comentarii sociale sa scrie in revista Femeia sau Ioana, ceva.
    E blogul tau si faci ce vrei! E un blog culinar al unei canadience si ea mereu scrie despre pisica ei, ca sa nu mai vorbim despre pioneerwoman care are vreo 3 caini!!
    Sau The cottage Smallholder, au si caini si gaini, etc!

  18. Bai ia, pe rand :))

    Katze, da, misto piesa, chiar misto si bine lovit.

    Cofi, si maya care are pozele bec are pisici (si imi pare rau pentru pierderea ei) si nu, nu imi schimb stilul, asta e, da, am caine, da lasa par, dar nu in mancare. Si nu are voie in bucatarie cand gatesc si in dormitor cand dorm si basta, nu stau amu sa ma scuz.

  19. Din (ne)fericire nu ar fi primul meu caine. Am avut inainte un boxer care a murit cand avea 13 ani. A avut cancer. As fi vrut un alt boxer dar nu mai pot sa cresc inca unul-nu-s in stare…Asa ca m-am gandit ca un buldog englez l-ar inlocui cu succes pe Nor.
    Consortul vrea un Akita Inu. Nu stiu cum s-ar impaca. Deocamdata nu imi iau nimic pt ca nu am unde sa-i tin. In curand ne apucam de construit la casa si vom fi nevoiti sa ne mutam cu mama care are 3 caini adunati si salvati de la moarte. Asa ca am timp sa ma gandesc. Multumesc pentru sfat! Am sa tin cont de el 🙂

  20. Maahhh, lasati animalele in pace 😀 Fata draga, lipsesc penele la apel, da?
    Piesa ie misto dar, urletul si mai si 😀

  21. Akita e mult mai rezistent (nu mai stiu canisele daca vand si varianta oficiala sau numai pe cea americana ca am iesit de ani buni din domeniu). Akita e un caine primitiv, molosoid, nu cred ca ar da dovada de iubirea pe care ti-o da un boxeras. Lasa timpul sa curga, cine stie, poate vine de la sine un caine, uite ca se mai intampla. Daca o sa aveti si curte mai ales, e pacat sa nu.

    Katze, deci aia voiam sa fac maine, sa o pozez pe pasarea ouatoare, mori de ras, a rupt toate hartiile din cale si si-a marit iara coada si se fuduleste ca un paun, mori mai de ras. Bineinteles ca o ia la zbor si imi insira toata casa de hartii ciugulite ca deh, ea crede ca e mai faloasa cu zdrentele alea, zici ca e o pisi cu silicon in buze, daca reusesc, ti-o pozez.

    Io ascultam asta:

  22. E ca-n bancul cu Radio Erevan: nu ti s-a da,t ci ti s-a luat! :))))))
    Lasa, Danutzo, ca stii reclama: „Ai tai sunt mai destepti!” ; )

  23. Draga Aphex,
    Felicitari,felicitari si iar felicitari !
    Stiu (fara nici o urma de indoiala) ca nimic nu se va schimba in tine,in capsorul tau plin de idei (bune,bre!)sau pe blogul tau.Nimic rau vreau sa zic.Spiritul tau creativ si inteligenta ta te vor feri de „cele rele”.
    Te-am descoperit in februarie 2009,aici in America asta preocupata doar de bursa,bani,bursa,profit….inainte sa ma operez de un cancer care a schimbat desigur cursul vietii mele.Imediat ce am iesit din spital,dupa operatie,m-am „aruncat” pe blogul tau si acolo am ramas…fidela,razand sau plangand la unele articole,luand notite la retetele tale,iar pozele m-au facut sa ma reapuc sa fac lucruri pe care nu le-am mai facut de cand am ajuns aici.
    Tu,draga Aphex,i-ai facut pe ai mei si pe mine sa regustam zacusca si muraturile facute acasa.Mi-ai redeschis cheful de a imi umple micuta boxa cu minunatii ca acasa.
    Eu zic ca si asta e o dovada ca nu ai un blog care nu serveste la nimic,inutil,idiotic,cu tot felul de stupizenii pe el.
    Eu sunt un nimeni,nu sunt decat o persoana,dar totusi „gandesc,deci exist” si nu cred ca sunt multi care se pot lauda cu o „audienta” atat de largita si acasa si in Europa si peste ocean.
    Si da…de ce nu? trebuie sa participi si la unele evenimente.Si mai ales asta a parut bine organizat,cu bun gust,fara manele frate,ca suntem penibili!!! Cu doamne imbracate decent si bine si da…lumea face eforturi sa iasa din rahatul in care suntem bagati pana la gat.Ca sigur ca tot romanca voi ramane toata viata si ma doare inima sa vad ca nici acum in 2012 nu putem sa ne intoarcem „la vatra” ci stam aici sperand pentru ceva mai bun pentru copiii nostri.
    Te felicit si te admir !! Si participa la tot ce iti „da aripi” si bucurie admiratorilor tai!
    Din nou,
    Salutari tie si

  24. Mi s-a taiat frate sfarsitul sfarsitului !
    Salutari tie si tuturor celor ce te citesc SI TE PRICEP !
    Ailalti…probabil o fi adevarat,nu stiu,nu am incercat ” fericiti cei saraci cu duhul!”

  25. Intr-un fel ai dreptate, nu merit toate laudele, dar inteleg ce vrei sa spui, mai ales dupa o serie de necazuri venite asa, gramada, unul dupa altul, vezi lumea cu alti ochi. Eu am incercat sa deschriu obiectiv anumite treburi si sa ma feresc sa scriu lucruri rele (pe alocuri). Da, evenimentul a fost super organizat, oamenii si-au batut capul cu chestia asta, asa ca daca o tin an de an, cat de cat la fel, o sa fie frumos, chit ca eu nu ma inscriu in standarde.

    Iti multumesc frumos pentru ganduri si astazi o sa iti gatesc niste sarmale (ca iarasi am uitat aparratul acasa, de fapt nu stiu de ce il tot uit) cu dedicatie, care sa treaca oceanul, virtual macar.

    Ai grija de tine si multa sanatate ne doresc.

  26. Pingback: Fructe de mare | Aphextwinz's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s