Mazare cu aripioare (si inimioaie)

Nici la asta nu am ce sa va invat, numai sa va povestesc de ce am eu in memorie combinatia asta, daca va plictisiti, nu cititi, daca am mai spus, am uitat.

La primul meu loc de munca intr-un mare (pe atunci) centru comercial, aveam la un moment dat intr-un garaj mare sediul toti, mecanici, electricieni, decoratori, ce mai eram. O adunatura tare pestrita. Iarna era groaznic de frig, vara groaznic de cald, era o hala mare, de beton.

Ne facusem o soba din butoi metalic si ora mesei era sfanta, ne adunam care de pe unde eram, ca era ditamai hala si scoteam ce aveam de pe acasa, de la sandwichuri pana la ce puneau sotiile baietilor la pachet, puneam la gramada, incalzeam, mai luam cate o bucata de carne si prajeam in butoi, ce mai, sefii erau galbeni de invidie de la mirosuri. Ei mancau hot dog la cantina, cel mai des.

Ce mi-a ramas in memorie e o mazare cu aripioare pe care o dadea sotia unui domn in varsta, fost instructor de parasutism (la vremea aia ne intindeam si la vorba lunga, toti aveau cate un trecut, biblioteca, o carte sau mai multe preferate, experiente, nu se inventase feisbuc).

Si cand a zis drupi de mazare cu aripioare mi s-a aprins beculetul si aproape ca am recreat gustul de atunci cand cu greu scoteam mazarea din borcan sa o incalzim, era facuta cu aripi de pui gras, de tara si cu morcov si mazare buna.

Eu am gasit aripi de AVE (tare bune, dar trebuie pigulite, puturosii, trebuiesc spalate, parlite, ciugulite si respalate) si mai aveam si inimi de curcan, asa ca am pus intai la facut o supa din varfurile aripilor si inimi.

Aripile taiate cu ceapa, morcov si foarte putin ulei (lasa destula grasime carnea) le-am calit putin.

Stiti vorba aia din batrani, berea fara de alune e ca tiuca fara prune? Asa si mazarea fara marar, asa ca am pus odata cu boabele verzi si marar uscat (si la final si congelat) si am acoperit cu supa.

La final am pus putin zahar (bio, de Giurgiu mazarea, dar la congelat mai pierde dulceata) si suc de rosii si am dres-o de sare.

Si, fireste, am facut si friganele.

Rece s-a inchegat ca cea de la borcanul ala din amintirile mele. Si, apropos, inca o chestie care imi mai placea mult atunci, tot pus de o sotie la pachetel pentru un coleg nu foarte avut, sandwich cu ou, franzela, unt si omleta simpla. Si gata cu amintiri din copilarie ca nu toti au stat pe schela de la 19 ani sa se imbolnaveasca 😀

rororo

Bors de porc cu zdrente de ou si paste

Nu e vreo mare reteta, dar asa mi-a placut cum a iesit fasolea cu gustul de la supa de oase, ca am zis ca nu se poate sa nu incerc si o ciorba (si mai am o serie de supa concentrata, deci va urma).

Poate ca nu arata cine stie ce in poza, dar e belea. Pentru inceput am „cules” o cutie de jeleu, piftie, supa concentrata, nu stiu cum sa ii zic, de oase de porc, cu tot cu carnea de pe ele, albitura, morcov, ceapa, ardei iute, conopida (de la congelator), suc de rosii si bors de casa.

Am cules grasimea de pe supa si in ea am inabusit legumele cu sare.

Am pus conopida, supa, am completat cu apa si am lasat sa fiarba. Merge repede.

La final am dres-o cu o mana de laste (aiurea, niste paste late cu ou oarecare), putin suc de rosii, bors si leustean plus doua oua batute cu smantana.

Poza e in pahar ca era langa mine si mi s-a parut prima oara ca am loc sa bat acolo „zdrentele” (imi place sa bat zdrente, me si nemetaforic vorbind 😀 ) si mi s-a parut ca bate soarele frumos, de fapt le-am amestecat in castron, un pahar in plus de spalat, mare branza.

Repet, nu arata ce stie, gustul ala de cantina care imi place si mie si lui jakob si mirosul cauzator de rororo, excelente, puteti incerca, eu am sa imi mai fac supa concentrata de oase, dar foatre concentrata, nu asa.

rororo