Dovleac rau in mlastina verde (adica, piure de urzici cu ou)

Cu asta cred (am spus cred) ca inchei seria in care ma joc cu mancarea, da? Cum aveam nevoie si de loc in congelator pentru supa si mai aveam voie o reteta, am scapat de urzici, pe care le pusesem de asta primavara la congelator doar oparite.

Tema o stiti deja, sarbatoarea aia pe care noi nu o serbam dar daca e de joaca, de ce nu, deci Halloween.

Avem nevie de (nu radeti de eticheta aia, initial voiam sa fac ceva cu sunca si asa am apucat sa pozez): urzici, ou, lapte, usturoi, faina/amidon (merge si fara, mie imi place cu).

Se lasa la inabusit urzicile, se face omleta si se decupeaza cu un cutit moaca dovleacului.

Pana la urma le-am mutat in kukta ca tot speram sa mai prind o raza de soare. Ma rog, cand s-au inmuiat se amesteca laptele cu amidon sau faina, se pune peste si se amesteca la foc mic, sa nu se lipeasca.

Apoi se piureiaza cu piureiatorul (asta e pentru cunoscatori 😀 ) impreuna cu usturoiul, mai mult, mai putin, cum va place. Nu am folosit decat foarte putin ulei si la ou si la urzici, e mai bun cu unt, desigur.

Se monteaza si se pozeaza conform regulamentului. Si se injura soarele care batea intr-o veselie si s-a dus in bezna fix cand sa fac eu pozele de final.

Ma suceam, ma invarteam, zic poate mai iese, ce sa mai iasa ca degeaba, cand ajung la locul faptei, un personaj, molfaind din mlastina plus ochi: ce e asta, ce e asta, m-a lasat fara model.

In incheiere, apropos de pachetele, mai nou am inceput sa fac „sandwich surpriza„, adica in jumatate pun ceva si in jumatate cu totul alteva, ma gandeam ca poate va place ideea, mai ales ca e mare curiozitatea dupa primele si se mananca de la ambele colturi odata 😀 Daca nu va ajuta cu nimic ideea, treceti mai departe.

rororo

Anunțuri

Continuam seria de rasoale

Continuam, momentan, seria rasoalelor din care impartim frateste, sursa este de data asta rym, de pe Culinar, care ne-a povestit cum se fac la Israel.

Si in plus alte divagatii, fireste, pot sa va spun ca si asa a iesit extraordinar, numai ca eu nu am lasat cu orele la fiert, adica am lasat, dar tot la kukta. Si pentru ca trebuia sa impart, nu am pus boabe de piper.

Asadar de data asta a fost rasolul pe care il cumparasem la pret redus. In plus morcovi, ceapa, ardei gras, albitura si …

foaie de dafin si lamaie. Am lasat lamaia separat ca am folosit pe ea scula aia noua cica de facut miracole din legume si fructe. Nu e buna de nimic, numai aia din coada de facut gogoloaie merge (va arat mai la final). Mie nu imi trebuia sa fac gogoloaie, ma rog, o porcarie.

Oricum am pus totul la fiert la presiune si am lasat, cred, vreo patru ore, ca sa imit nitel ideea originala de fiert pana se face supa jeleu.

Privilegiul „bucatarului” (in ghilimele, ca nu am diploma).

Nu am facut nici un aranjament, va pozez la botul calului, ca finalul e cel mai misto 😀

Am acoperit cu supa in care am pus sare, piper, ardei iute iar ce a ramas, cu tot cu legume am pus in oala potaii.

Din care am furat (ei ii fac zeama mai lunga, gen supa cu orez) si am balotat, cu sare si piper, sa vedeti de ce, adica va dau reteta (vad ca au mai furat si altii din oala). Am pus zeama de la rasol cu toate legumele (lamaile au disparut la fiert, s-au topit, naiba stie de ce), jumatate de litru de supa de gaina (de la congelator), orez si burghul. Mama ce misto a iesit, iara ma ia omu’ ca mananca potaia mai bine ca noi.

Deci asta a fost traiectoria rasolului de azi.

Cat despre scula aia profi plici am testat-o sa fac ce arata in poze, nu am reusit, daca tot am stricat castravetele am facut un aperitiv, am umplut castravetele cu urda si aia ie, mare aperitiv.

Si, daca suntem la saptamana economiei iaca ce patii, luai eu ce luai de la bulgar zic vreau si niste oase mai frumoase pentru potaie, nu ma uitai ce mi-a pus, mi-a umplut o plasa, acasa ce sa vezi, frumoase dar … de porc.

Am pus ambele kukte la treaba si am facut trei cutii de supa concentrata (si cu carne multa) si le-am congelat, deci urmatoarele trei ciorbe, asta o sa aiba la baza, sa nu ziceti ca nu v-am spus.

Si, de final, cumparasem mozzarella aia Delaco, la pret redus, ce vreau sa spun e ca este foarte buna, se rupe in fasii, e ca lumea si la gust, merita (la jumatate de pret mai ales).

rororo

One night in the city

Nu m-am romglezit, e titlul unei piese celebre pe vremea mea, a lui Dio, albumul The Last in Line era celebru, circula pe vinil, bulgaresc, fireste, ca nu scotea Electrecord asa ceva. Si daca am iesit nitel la oras cu scopuri declarate, am luat si aparatul, am tras si cateva poze.

Evenimentul era un concert in Elephant, despre ala la final, caci inainte am trecut pe la expozitia foto a lui Doru Panaitescu, stiut de unii de mult sub nick-ul ed paraguspasarel.

In cateva vorbe ce stiu eu despre el de pe vremea in care mai ieseam prin carciumi impreuna, este o persoana hiperactiva, pasionata efectiv de tot ceea ce face, executa niste fotografii absolut superbe (si nu de ieri de azi de cand a descoperit tot blogarul cum se fotosopeaza si se apasa pe butoane ca sa iasa poza la vrajeala cica misto, chiar face poze de poze, fara smecherii, chiar munceste la fiecare fotografie si chiar stie), are o memorie infernala, altfel nu vad cum ar sti sa explice atatea in atatea domenii, a fost foarte fericit cand si-a luat primul jeep pt offroad (hehe, la Tushin l-am vazut prima oara, pe gipan, nu pe Doru) si mai nou are o cariera despre acre nu stiu nimic, cred ca de aia ni s-au despartit caile, ceva cu marketing.

A, da, e un mare gurmand si nu e usor de prostit cu mancare nasoala, deci aveti grija.

Mi-am permis sa fac cateva poze d’ale mele, din mana asa, la eveniment, retineti ca sunt fotografiile lui, nu ale mele, cele cu fauna, eu cu fauna urbana am numai drept de autor (aiurea), daca luati vreo poza o faceti pe barba voastra.

Expozitia s-a numit „Biodiversitate in Romania si Balcani” si face parte din proiectul Redescopera Romania, o initiativa Petrom.

Acestea ziind fise sa va arat ce am pozat in scurtul timp pe care l-am avut, am intrat in plin expozeu al autorului care dadea detalii amanuntite legate efectiv de fiecare fotografie in parte.

A, ce am uitat sa va spun despre Doru e ca e pasionat de speologie, sa vedeti acolo poze, pe speologie.ro, e nebun din ala care se baga prin cotloanele pesterilor, desi eu am fost de doua ori la cateva pesteri, abia la el pe site pot spune ca le-am descoperit.

Am pozat cateva din fotografiile expuse de el, repet, instantaneele nu imi apartin, sunt exclusiv dreptul, munca si spiritul lui acolo, va arat cateva, mie mi-au placut toate, dar era culmea sa reiau expozitia.

Din pacate trebuia sa ajung si la concert asa ca am stat numai sa ma prapadesc de ras, toate sampaniile au pocnit pana in tavan, chiar si pe unele tablouri, desi Doru striga: nu pe poze! nu pe poze!

Mie imi pare rau ca s-a concentrat pe alte alea, ar fi fost frumos sa faca o scoala de tehnica de fotografiere in natura, eventual cu sapuniere precum Canon-ul meu 😀 dar ma bucur ca munca i-a fost apreciata si cunoscuta, sa ne traiasca si la mai multe, adica mai astept vesti daca se mai organizeaza ceva.

Dupa ce mi-am baut sampania am luat-o spre Elephant Pub si am pozat cateva instantanee din mers, special pentru prietenii plecati afara (Aidutza, Silvia si nu numai). Nu cine stie ce, era foarte aglomerat si pe carosabil si pe trotal (stiti bancul, nu?).

Pentru cei interesati sa vada ce se poarta anul acesta si cat costa ce se poarta anul acesta, ia:

Si, draga Silvia, asa arata acum magazinul Cocor.

De la sampanie am trecut la beri, ce era sa fac (si nu numai, dar nu ma laud acum) si mi-am amintit de copilarie, undergroundul e ca pe vremea mea maica, atunci cand Hoisan si ai lui Tectonici concertau in hrube lungi, adica in casa de cultura Schiller, eheee, ce vremuri. Locatia semana izbitor de tare cu o singura mare diferenta, nu e insalubra si nu pica din tavan.

Cum noaptea mea nu a fost taman „one night in the city” ca dupa prima trupa m-a luat durerea de spate infiorator, nu am mai putut sta, pun doar cateva poze cu protagonistii afumati (de fum, da?).

Ai mei, nu e nevoie sa va spun de ei, e pe site-ul L.O.S.T. daca va intereseaza.
Am si tricou nou cu ei tralalalala.

Pe Din Umbra i-am vazut doar la probe, imi plac mult baietii, in special tobarul.

Iar de vazut, tot concertul, i-am vazut pe cei de la Apa Sâmbetii.

Nu ma apuc acum sa fac cronici muzicale, ca nu-s de meserie ca altii (sau ma rog, ca altii care isi inchipuie ca sunt) dar mi-eu placut mult vocile si in special vocalul principal (vocea, da? eeeee, ca u o dau acum in pedofilie).

Si ce m-a mai bucurat, desi e underground, deci nu are un public larg, multa rockerime tanara, brafa nene, spiritul nu piere, iupaidia dia da.

De final, melodia care da titlul articolului (Katze, daca nu iti place, te bat).

hard roc aleluia (ca rororo a ramas acasa)

Mic dejun spectral

Nu radeti de buhuhu si nu mai reiau ca nu am nici o treaba cu marea sarbatoare americana imprumutata de la aia pe care i-au decimat, ci facem misto pe Culinar.

Reteta … nu exista nici o reteta, e de fapt ou ochi cu branza topita, dar cum a fost cu halimai, trebuie sa va arat (nu de alta dar musai sa castig macar un premiu, cica se da si un plic de boia de la afaf, nu numai servetele si scobitori).

Am adunat asa: branza topita, burduf (ala de harghita, care se topeste, e gras, dar seamana mai mult cu mozzarella decat cu branza de burduf, nu e sarata, nu e iute), ou, unt, masline.

Amu, cu oul ochi facut in unt e simplu, pe urma, in mintea mea cea de pe urma m-am gandit ca pun mozza, pun pseudoburduful, mai ies doua fantome. Canci, ambele grase s-au intins la hora.

E apai da-i si lupta si suceste branzeturile, burduful ala se comporta exemplar (io ii tot zic burduf, repet, nu are nici o treaba), grasa si topicioasa, s-a combinat cu sora mozzarella, am mai scurs din zeama ramasa, dau la aspirator, oricum totul nu a durat nici cinci minute.

Recomand din greu branza aia cica de burduf la chestii topicioase, gen mac’n cheese sau paste gratinate, orice gratinat, gust neutru, leaga bine.

Si am facut si luna ne-plina dintr-o bucata de pastrama de la Aurora.

Mic detaliu prin intestinele fantomei, sa vedeti ce misto se topeste. A, pont, daca vreti sa mancati ceea ce puneti in poza, repede, repede cu farfuria pe masa, lasati pozele artistice, ca se face pe urma ca o caramea branza asta. Nu ca ar fi rea, dar e mai misto calda.

Si de final, cine a mesterit fantomele s-a ales cu resturile, un colt de pita cu unt, pastrama si ce a mai ramas din „ochi” daca nu au iesit trei buhuhuuri. Si jumatate de rosie mititica, saraca.

rororo (ca atata s-a lins pana in ochi saraca incat i-am pus niste zer din ala de la branza cu nitica paine, asa, de un hap, dar sa nu ziceti).