Rapsodii de toamna

Desi a trecut, intr-adevar o boare pe deasupra viilor, nu am vazut nici ponoare, nici puful papadiilor. Si, cum bine v-ati obisnuit, nu am nimic nou sa va invat, dar azi, fiind duminica, racelile la activ si poftele sporite de legumele cu adevarat de toamna (si tot asa o sa o tin cateva zile), am zis sa pun nimicurile. Va zic la final de ce le-am adunat la gramada. Ba nu, va zic acum, ce imi place mai mult la toamna, in afara de anumite mancaruri, e paleta cromatica, asa, calda, culorile pastelate, apai cam in toate mancarurile de sezon se regasesc.

Si nimic nu se compara cu varza de toamna. Asadar m-am pus pe adunat traznai si pe facut diverse chestii.

Daca va intrebati ce e cu chestiile alea maronii, sunt semintele de la dovleacul pus in placinte si ghiveci. Pe care, fireste, le-am uitat la cuptor. Si bine am facut, dau dependenta, mama lor. Am uitat sa descarc o poza, ca am facut iarasi si chiftelute mici, mici, nu arde.

In tava de la chiftelute, spalata, a ramas apa, am pus semintele cu sare, am amestecat si am copt la cuptor. Of, of, grea e toamna.

Bun, episodul doi (mi-e si greu sa povestesc, s-au intercalat) a fost ala in care am zis ca fac o mamaliga cu branza, smantana, unt si ou, cica ajuta la tuse. Zis si facut, am adunat ingredientele si da-i.

Mamaliga, normala, apa, sare, malai, oul l-am facut ca si alte dati, ou fiert direct in mamaliga. Asa ca, din nou, nimic special.

Branza aia de Harghita e nemaipomenita pentru mamaliga, ii zice de burduf dar nu e iute deloc, insa se topeste super.

Pana a fiert mamaliga am spart semintele sarate si rumenite. In rest, am pus peste, blabla, zic trag o poza, doua, sa va arat si ce misto se intinde branza (nu prea mi-a iesit) si pe urma gust si eu. In paralel pusesem si de varza, asta in episodul doi.

Cum am doua maini stangi si soarele s-a ascuns dupa nori, nu prea am reusit sa surprind momentul.

Pana am ametit nitel varza care va urma, pana am mai spart seminte, ciuciu mamaliga. Asa ca trecem la episodul doi, ca sunt legate, sa vedeti.

Deci sparsei seminte, tocai la varza, aspiratorul bio pe langa mine, ce pica, jap, baga la sacul ala fara fund care se cheama stomac.

Am desfacut si o sticla de ketchup picant facut de mine.

Varza am luat-o de la Eugen, nu gasesc poza cu el, cacu-ma in cautarile wordpress. Un leu kila, e cam scump dar e la botul calului. Ei bine, pentru varza asta iubesc eu toamna. Nu e nimic mai bun in anotimpul asta. Si am decis sa o fac fix dupa cheful meu, picanta, lipita (daca nu e nitel arsa nu e nene varza calita) si cu marar.

Asa ca intai am zapacit-o putin in ulei cu sare, am pus dupa aia fasii de ardei si marar …

Am amestecat si sosul picant si am lasat la cuptor sa scada si sa se prinda nitel de vas.

Si de oftici ca mi-au mancat mamaliga, am luat coaja de pe vas, am pus in ea varza, smantana si ardei iute.

Si nu am dat la nimeni, sa se invete minte. Nimic nu e mai bun toamna ca o varza scazuta cu mamaliga, smantana si ardei iute, am zis.

Cromatica toamnei din preparate se regaseste si pe patura potaii care se calmeaza din cand in cand, poza pe care o dedic Stelutei, ca m-a facut in fel si chip, na ma, acum e frumoasa? 😀

Si daca cineva a ajuns cu lectura pana aici si presupunand ca a inteles ceva si are si cunostinte in comportamentul papagalilor tampiti denumiti „love bird” (eu tot agaporno ii zic) explicati si mie de ce rupe tot ce gaseste si isi infige in ea si pe urma se infoaie zici ca e paun? Sau face praf tot ce e lemn, cosuri de paie, sfori, apoi le cara in colivie si e trage prin cioc ca la masina de cusut. Ce mama ei vrea?

Hai ca sa zicem ca vrea cuib, dar extensii de pene de ce isi face? Face ca botoxatele sa atraga milionari?

In speranta ca aveti o zi cromatica si vesela, va uram rororo.

Ciorba iute de cartofi cu afumatura si tarhon

Va imaginati ca nu am de gand sa va invat acuma sa faceti asa o banalitate. Dar am avut chef de poze, vremea s-a jucat, era ca al stroboscop, soare, bezna, soare, bezna. Si pe urma am mai facut o chestie interesanta ciorbei asteia, amintindu-mi de ghiveciul recent.

A, da, mai voiam sa va mai arat o gaselnita apropos de dres ciorbele, e la a doua incercare si merge. Pana atunci Sa va zic despre ciorbita asta. Am pus la fiert la kukta totul, sunt diferente de lumina, temperatura, umezeala, sa traiasca oala presurizata.

Ingrediente: coasta afumata, ceapa, morcov, telina, pastarnac, ardei gras si iute, cartofi. Condimente: ardei iute uscat si tarhon in otet (ca de aia i-am zis ciorba).

Cat timp a fiert carnea cu ceapa, tarhon si ardeiul crud, am inabusit in putin ulei morcovul, iutica si albitura. Nu va zgarciti la sare, macar pentru culoare, apoi cartofii oricum o sa traga.

Am lasat ceva mai mult totul pe foc pana cand ardeii degajau deja nitel fum iute (aiurea, realitatea e ca era sa le uit pe foc, dar nu a fost rau, am niste termometre de bucatarie, timere, nu stiu cum sa le zic, cand au inceput toti cu hapciu, hapciu de la aburii iuti, mi-am amintit).

Am pus legumele si iuteala calite (bine) si cartofii peste supa de afumatura, iara kukta pe foc si cam gata. Normal cam in jumatate de ora e gata totul, aproximativ, depinde.

Ce voiam sa va spun, ca pont, iaurtul ala Oly de 0.5% se dizolva in seama fierbinte de nedescris, mai ceva ca multe marci de smantana.

Iaca dovezi:

Stiu ca reteta e deosebit de banala, dar afumatura + cartofi + tarhon = iubire vesnica. Si apai deja vine frigul, noi fara ciorba nu stam, asadar, cui nu-i place, alta mama nu mai face.

Pentru fete, prima poza (mai am cateva) cu chelboasa fara blana pe burta si picior. Ni ce urata e, da e vesela macar.

Aici e cu ciorapul lui „tac’so”, numa traznai face de cand a venit acasa.

rororo gastii vesele de hiene si scuze celor care nu suporta diverse aratari de pe langa casa omului, asta e, cu ele defilez.