O scurta plimbare prin jumatate de parc IOR

Cum am mai spus, am inceput programul de „cardio” (glumesc, de plimbari lungi, in pas alergator, inot, sa se dezvolte potaia).

Si, cum vecinii si vecinele stiu, IOR e un parc perfect intretinut, curat, cel putin in partea dinspre biserica de lemn e impecabil, spre insule, mai schioapata, dar nu e grav.

Pentru inceput, in fata bisericii am vazut ca au amenajat fantani (inainte era o carciuma construita fara autorizatie despre care am si scris, neimportant).

Unde e soare, sunt si pensionari care se bronzeaza. Parcul este foarte curat, desi e un numar impresionant de caini la plimbare, in partea asta e bec totul.

Primul pensionar, prima tigara.

Eu am ajuns foarte devreme, cand e deschisa numai o terasa (dar mai sus), insa ce vreau sa spun, amatorilor, e un festival de vara in chioscurile alea, daca nu e foarte cald, o sa il surprind sigur.

Nu pare vegetarian, dar e plin lacul de alge, cica sunt sanatoase (nu ma putui abtine, scuze :)))))

La ora la care am ajuns eu inca se strangeau gunoaiele atent puse langa cosuri (de un tractoras mortal, poate imi fac curaj sa il rog pe nene sa il pozez) asa ca nu am decat poze cu ceva din zona si afise. Hamsii musai sa imi iau.

O ratusca (lebada, lisita, ce pana mea e pe acolo) sta pe lac, mac, mac.

Si, special pentru domnul si doamna Older, una din sutele de surori ale Agripinei, e plin lacul de ele.

Pe la 7-8 incepe si plaja serioasa, inclusiv topless (dar nu pozai, ca se uitau urat la mine, nu am talent de papa ratza).

In oglinda (o parte din insula, culmea, desi multi la plaja, tot curat).

Cateva prostioare pentru copii la care am zabovit ca sa tzopaim cu copilasii (sunt mai multe, repet, o sa revin).

Autoportret in pauza oficiala de bere rece, ca nu se poate fara, decedam mortal.

Si o poza specialmente pentru guvi mik si dodo, as fi vrut sa ii vad pe toti acolo, dimineata pe racoare :))) Nu e timpul pierdut 😀

In speranta ca v-au placut imaginile si dedicatiile, poate prindem si o zi mai racoroasa sa pozam si potoalele de la standuri, azi la pranz era deja cald. hard roc aleluia

Paznicii orientului, supliment al revistei ARARAT

Nu este un post culinar.

Am primit de la Paul Agopian trei suplimente ale revistei ARARAT (nu, nu e reclama, caci nu se gasesc de vanzare) si primul pe care l-am citit azi a fost cel despre caini (urmeaza si despre plante si bucatarie, numai ca trebuie sa le iau incet, sunt bine documentate si imi ia ceva vreme).

Oricum, le puteti citi si online, mie, personal, nu imi place, prefer pe hartie.

Nu am sa preiau nici fotografii din revista, numai coperta.

Linkurile, pentru exemplificare, e sa fie fix search gogu.

La supliment au colaborat mai multi proprietari si cunoscatori si e vorba de niste rase de caini foarte rare, istoric, geografie, pe alocuri chiar putine povestiri romantate.

Nu reiau nici textul ci doar rasele de care, probabil, multi nu ati auzit, descendenti ai molossoizilor absolut toti si caini impecabili, pe alocuri, poate aduc si completari din vagile mele cunostinte.

Impresionata am ramas de Sivas Kangal, desi nici celalalti nu sunt mai prejos.

Alabai a carui denumire inseamna „baltat” este un ciobanesc de asia centrala care atinge si 80 de kilograme.

Ciobanesc caucazian (aici nu mai pun link, deja a devenit cunoscut) dar pot aduce adaugiri, primul pe care l-am cunoscut, al unei vecine, prin anii 80, tip armean, adus cu rulota (Gampr) era de o ferocitate incredibila, se numea Sher Khan. Un frumos. Nu sunt caini usor de intretinut si de stapanit, dupa parerea mea.

Acesti caini apar si pe monezi (drahme, coroane), numele Gampr insemnand „paznic”.

In linii mari, daca va intereseaza subiectul, dati pe link-ul de la inceput, pentru ca nu am de gand sa copiez revista ci doar sa o expun atentiei, mai gasiti si alte rase rare, alte informatii interesante.

Multumesc frumos pentru revista, Paul. O sa fac o succinta trecere in revista si celorlalte, desi la link-ul suplimentului se pot citi online, insa nu strica o scurta recenzie, fie ea si neprofesionala.

hard roc aleluia si reiterez melodia celor de la White Knucles, stiu ca mai e, dar cateii aia sunt mortali.

Zacusa de vinete (fireste, varianta unica si irepetabila)

Cum deja stiti, nu pun retetele cu ingrediente calculate la milimetru (poate doar la misto) si fara zacusca (sau ciorba sau bors) viata e pustiu. Asa ca la un leu kilul de vinete, la obor, am comis prima serie. Cred ca e cu va urma (macar o zacusca de fasole).

Reteta nu difera mult de celelalte, doar ca, daca imi raman oarece ingrediente prin casa, le mai combin. Asadar am folosit ceapa, vinete, morcov, ardei copti, suc de rosii si, bonus, cateva vinete marinate (au ramas de ieri) plus mujdei cu busuioc. Nu mult, asa, de un damf. Pentru aroma am pus ardei iute, mult piper si doua foi de dafin.

Vinetele le-am tocat din mana, la fel si ardeii, am macinat numai vinetele marinate cu mujdeiul cu busuioc si cateva felii de rosii de pe acolo.

Toate pozele sunt facute in graba pentru ca se asfalteaza cu pauza de bere, tzuikomicina, ma rog, nu intru in amanunte dar nici praf in mancare nu voiam.

Ordinerea punerii in cratita batraneasca de fonta (nu stiu nene, mie nu prea imi mai place zacusca fara iz de ceaun): ceapa, la sticlit, vinete, ardei, condimente, suc de rosii, muncitori. Pardon, muncitorii nu in zacusca, pe lista de injuraturi.

Am lasat totul la foc mic de tot, ore bune, pana a scazut, apoi sa se raceasca (sa vad cantitatea de lichid sau de eventual ulei, v-ati prins voi ca era si ulei in zona, nu, nu de masline). A doua zi am mai dat un clocot, am pus la borcane si am sterilizat in cuptor.

Si ce nu am sterilizat este pentru azi.

ultima poza e pentru Irenke care, fata buna, s-a oferit sa imi trimeata de la cuca macaii, porumb de fiert. Am gasit la Obor, ce e in poza, doi lei. Asa ca ne punem pe congelat 🙂

As fi pus si o melodie cu zacusca dar e prea impudica pentru un blog asa de serios, alta data 😀 hard roc aleluia