Inima de tiganca

Am cumparat inima aia de vitel, cica sa il fac la gratar. Inima de vitel a fost o parte, ca restul a fost de vaca batrana, dar sa incepem a povesti.

Cum ma dadeam eu pe blogosfera culinara, ca de obicei, am aflat doua lucruri noi: ca suntem in postul craciunului si ca porumbul fiert e o reteta.

Pai atunci de ce nu ar fi si inima vacii la gratar? Asa ca va rog luati un loc, scoateti carnetelul, ipad, notepad, orice pad si notati.

Se merge la magazin de unde se achizitioneaza una bucata caserola inima de paricopitata. Se spala. Se taie cu cutitul adus de la Esselunga, pe puncte. Se incinge gratarul (adevarul e ca de reteta asta mi-a facut pofta lil cofi cu pozele ei de gratar de la munte). Se pune inima pe gratar dupa ce in prealabil i s-au enumerat calitatile si cat va fi de yummyyy mniam mniam, dupa care, se gandesc puncte punctele si multii michimausi care se pun ca sa sporeasca lipsa de vocabular a celor care pun reteta. Orice reteta, nu e cu o tinta anume a mea.

Eu am pus si cartofi la prajit, dupa ce i-am curatat, fiind deja spalati, fireste. I-am prajit in ulei de arahide dupa metoda cu apa. Am pus si cateva ciupercute la gratar, sa fie acolo. Si ele au fost achizitionate contra cost, sterse, nu spalate, apoi taiate cu una bucata cutit marca Zwilling. (daca vreti sa aveti noroc in viata, musai spuneti marcile folosite, din pacate, gratarul e ceva romanesc).

Pentru ca inima incepe si se zvarcoleste de durere, am presat-o cu „piureiatorul” (nu o sa uit in vecii vecilor cuvantul asta).

Si iata mareata reteta despre care wordpress cica am la word count 283 de cuvinte (despre nimic), inima la gratar cu cartofi prajiti si ceva pe langa, side dish sau cum le zice in limba rusa, ca am uitat.

A, da, am pus alaturi mujdei cu busuioc si maioneza.

Da, sare si piper am pus la final.

Apropos, am primit niste ardei iuti, noroc ca i-am mirosit inainte sa ii pun in mancare. Foarte iuti, nu iuti, sunt la uscat, asa ca daca ma cauta cineva, ma gaseste dupa ce am atarnat in geam, vorba cantecului, strada sperantei, la parter.

Acum sa trecem la lucruri mai serioase, dobitoaca a facut un higrom. Nu e mare inginerie, nu doare, numai ca alti bani, alta distractie. E un fel de apa la genunchi. Am zis sa o vedeti. E tare cuminte, nu trage deloc de bandaj, ia antibiotice, nu stiu cum de a iesit asa o jivina cuminte langa asa niste conlocatari nebuni.

Intalnire de gradul trei, a fost amuzant dar nu pot sa prind exact, pijkoata intalnindu-l pe vecinul Raf. Ea sta acum in „curte” destul de des.

Si noua conlocatara, Rica, papagalul ucigas care cica intr-o viata anterioara a fost un evadat de la Sing Sing. Speram sa se adapteze. Are un tignal de te scoate din chiloti.

Draga Fane, cand vii din Finlanda, poti sa o vizitezi cu incredere.

Si ca sa nu o uitam pe scandalagioaica sefa, daca tot facem colectie, Mozzarellaaaaaaaaaaaaaaaaaa.

Imi pare rau ca nu am pozat acvariul vecinului, are niste pesti absolut deosebiti, mie imi plac ramirez dar a adus niste somni de sticla superbissimi si niste discusi, geniali, poate il rog sa ma lase sa ii pozez zilele astea sa vi-i arat, ca merita.

In rest, hard roc aleluia si uite ce zice Dilema veche:

Post hard roc aleluia, sa punem si melodia cu strada sperantei, la parter, nu?