Sare Guérande

Pana sa ajung sa va arat despre ce e vorba, va arat cum am ajuns pana la ea. De inceput, soare, frumos, cald, de tricou si doua beri Ciuc nefiltrate la L’Incontro, pe Postavarului. Mai mult alcool are berea fara alcool decat asta, piswasser.

Si am luat si de ciuguleala, doua pizza, romanesti asa, cu multe ingrediente, OK, plus pachetele de primavara, adica triunghiurile alea. Nu seamana nici ca forma nici ca interior cu ce mancam de obicei la localurile chinezesti, e cu totul altceva, o viziune a unui bucatar inventiv. Dar desi nu seamana, foarte bune.

Oricum, nu am de gand sa fac o cronica localului, e carciuma potrivita la locul potrivit, de cartier, raport pret calitate bun, chelnerii nici prea prea nici foarte, foarte. E rezonabil. Si era full.

In drum spre casa zic hai la Mega, luam gingiumingiu. Si pac, am pocnit cateva chestii misto. Odata ustensilele astea siliconate (mai am identice dar luate cu muuulti ani in urma din Istambul, sunt nemaipomenit de bune, cam 8 lei bucata).

Printre dracii, Toblerone din ala misto, editie limitata, Motta care e nemaipomenit de buna si martipan, am zarit si sarea asta. Guérande o cheama.

Intai si intai pentru Drupi si Dodo, detaliu cu bobo, La Multi Ani, o sa ma gandesc la voi cand o sa le mancam 😀

Iata si detaliu cu sarea, acum nu stiu daca trebuia sa fie umeda in punga, dar asa era.

Si eticheta in limba romana.

Ce am citit eu despre ea, pe scurt.

De doua ori pe zi in timpul mareei, apa sarata intra in mlastina, „culegatorii de sare” (alta idee n-am avut, sa traiti) deschid niste valve si aceasta se duce in iazuri (mama ei, ca nu ma pricep la ape, brice si carice, le zic si eu cum imi vine, orice corectura e binevenita).

Sub actiunea vantului si a soarelui apa se evapora si astfel ramane in urma sarea de Guérande.

Mai exact cum ajunge apa din ocean, cu imagine in Flash si alte informatii pertinente de la fata locului, inclusiv date istorice si geografice gasiti pe site-ul oficial al salinei, nu mai reiau si eu.

Pot cel mult sa fac un succint examen organoleptic, are un miros „salbatic” de mare si balta, o droaie de impuritati, este foarte umeda in punga, are un gust placut, aminteste pe undeva cu sarea de la salinele noastre dar are si iz marin. Nici nu stiu daca trebuie sa o usuc sau nu. O sa o folosesc la somon, asta clar.

hard roc aleluia

Anunțuri

Branza topita de casa

Reteta, orientativa, e de pe Culinar, am incercat sa respect oarecum proportiile, m-am oprit la jumatatea procesului de fabricatie ca sa vad cum iese, ce mai, per total a iesit o bunatate.

la final am facut-o mai cremoasa, dar va arat pas cu pas tot experimentul. Mai intai ca branza dulce am preparat-o din lapte de capra si lapte de vaca batut. In asteptare: unt si smantana.

Am pus pe foc laptele dulce si cel acrit pe foc, nu trebuie sa clocoteasca, numai pana se separa, apoi se strecoara.

Am stors-o bine, au iesit cam 200g de materie prima. Pe care am pus-o cu o lingurita de bicarbonat sa stea. Cam patru ore.

Ei bine, nu s-a comportat ca la link-ul pe care l-am pus, nu a bolborosit, nu si-a schimbat culoarea, mai mult ca sigur microorganismele au murit din cauza temperaturii.

In schimb cand am pus-o pe foc cu o feliuta de unt, imediat s-a topit si s-a omogenizat, exact ca mozzarella arata in prima faza.

Ma pregatisem sa pun cam trei linguri de smantana, insa am pus numai una, am crezut ca se taie si se strica ingineria.

Insa smantana a fost „inghitita” imediat. Mi-a fost clar ca nu iese cremoasa ca cea din comert dar eram curioasa cum se comporta asa ca nu am mai pus si restul de smantana, am lasat-o asa la racit.

la gust aduce cu branza topita, foarte tare, numai ca este, normal, mult mai gustoasa. Iata fata-verso dupa racire.

Fireste, am uitat sa pun sare, oricum voiam sa o fac tartinabila asa ca a doua zi am taiat ce a mai ramas cubulete, am pus putina sare, marar si celelalte doua linguri de smantana.

Se topeste foarte frumos.

Cum din pacate cu rabdarea stau cam prost, nu am stat sa se dizolve toate bucatelele pana la final, insa gustul nu a fost alterat de bulgarii aia mici.

Asadar rezumat: mai intai faceti materia prima (branza) din lapte dulce si acru. De care vreti, eu am avut capra si oaie. Lapte de capra si oaie nu animalele ca nu am loc pe balcon. La 200g de branza obtinuta se amesteca o lingurita rasa de bicarbonat si se lasa sa stea o vreme la temperatura camerei.

Se pune branza pe foc cu o feliuta de unt si trei linguri de smantana, putina sare si ce arome aveti chef (sau nu) si se topeste la temperatura mica amestecand continuu.

Daca se face din branza de vaci de cumparat, care e din chisleag, neoparita, dupa o vreme in contact cu bicarbonatul o sa isi schimbe textura si culoarea. Daca o faceti ca mine, nu. hard roc aleluia.

Snitele de porc cu bere

Berea e buna, dar sa te tii de ea. Aveam felii de pulpa de porc, snitele fac din an in paste (si mai e putin si vine pastele) si pentru ca mai folosisem din bucata aia de carne la varza calitasi stiam ca e dintr-o porcina foarte in etate am ales varianta care va urma.

Am lasat carnea la marinat in bere cu sare si condimente (eu am folosit Osmanish El Baharati, ceea ce a tradus Loki prin „condiment otoman pentru carne”). Si nu putin, vreo doua zile, pana le-a venit randul. Voi daca va hotarati sa faceti, poate gasiti un purcel mai tinerel asa ca nu trebuie lasata atat de mult.

Cand a fost sorocul am scurs si sters feliile de carne si le-am dat prin faina.

Pentru aluatul de bere am amestecat faina, sare, piper, oua, cascaval afumat ras si bere rece ca gheata de la frigider. Cat am facut amestecul am si pus uleiul la incins. Ca sa stiu cand e numai bun, pun o picatura de aluat, cand se ridica, pun si snitelele la facut.

Am folosit ulei de arahide.

Le-am lasat la foc foarte mic sa se faca incet, apoi le-am lasat la scurs, desi in general aluatul asta nu prea absoarbe ulei, ba chiar il lasa destul de limpede si bun de refolosit la rarele alte prajeli.

Cum asta e tot, iata si varianta finala cu salata orientala.

Si sexyune.

hard roc aleluia