Tăiţei Soba cu carne tocată

Adică un fel de furnici în copac dar cu alte ingrediente.

Am folosit tăiţeii respectivi, carne tocată, ceapă, usturoi, sos de soia, ulei de susan, ghimbir şi puţin vin (ultimele două nu sunt în poză). Nu se apropie de reţeta serioasă de furnici în copac, e doar o trecere vagă pe lângă. Dar bună. Dacă nu aveţi Soba şi vreţi să faceţi, merge şi cu alte paste.

Am călit în puţin ulei de arahide (folosiţi de care aveţi dar nu de măsline) ceapa cu usturoiul, apoi am adăugat carnea. Când a început să se prăjească am pus sosul de soia, vinul şi ghimbirul. Fireşte că am trântit şi ardei iute (uscat) dar ăla e opţional, depinde cum va place.

Cât a scăzut zeama s-au fiert şi tăiţeii.

I-am clătit cu apă rece, cum scria pe ambalaj, apoi am fript totul în tigaie, mă rog, wok. La grămadă. Aromele, sos de soia, ulei de susan, ghimbir, vin, ardei iute, se pun după gust, după părerea mea, din belşug.

Era bună nişte ceapă verde, nu am avut, am pus de pamplezir nişte salată. Oricum îs buni şi cu tăiţeii ăştia de hrişcă, nu numai cu cei de orez.

Pentru încheiere, două chestii: un mic dejun cu gingiumingiu;

bomboanele alea gumate care se găseau şi pe vremuri, se mai găsesc şi acuma, că vorbeam cu naşul, plus, în spate, se văd primele răsaduri de anul ăsta, ardeii iuţi, le merge extraordinar.

hard roc aleluia

Carne şi varză – episodul II – în loc de mezeluri

Cum vorbeam pe site-ul lui Costachel, cu Ovidiu, continuăm campania mezelurilor de casă cu o fleică, ideea este veche, e doar altă abordare.

Dar mai întâi, cum vă ziceam, iată din atelierele hărniciei balamucul, sarmale în cuptor, varză fiartă în vin pe aragaz şi două fleici pe grătar, aşa, de încălzire.

Pentru că asta am făcut la început, am onorat ideea de carne cu varză printr-un grătar.

Bun, fleicile rămase le-am combinat cu turmeric şi boabe de piper, apoi le-am fiert pe jumătate în zeamă de varza. Dacă nu aveţi turmeric, puneţi praf curry, ăla se găseşte peste tot.

Am scos carnea cu tot cu zeama în care a fiert şi am pus usturoi pisat. Partea tâmpita a fost că am amestecat totul într-un vas de melamină care s-a pătat definitiv. Atenţie la turmeric, colorează puternic.

Şi dacă tot fierbeau sarmalele am pus totul într-un vas care să ţină loc de capac oalei de la cuptor. Am întors fleicile de câteva ori şi le-am pudrat cu boia (dulce şi iute).

Obţin o culoare de poţi jura că sunt afumate.

Am lăsat până a scăzut zeama (ca la episodul unu, altă drăcie de lăsat la înmuiat, aia e) şi gata.

Turmericul colorează atât de tare că pătrunde în carne, aşa că data viitoare o să îl amestec din start cu boia. Şi dacă mai prind un piept de pasăre bună, o să fac şi cu el treaba asta, doar că o să îl las mai puţin la cuptor.

Arată bine? Miroase bine? Nu ne mai trebuie altceva.

Şi câteva cumpărături interesante, în Kaufland au un somon foarte bun, cam 14 lei punga şi nişte hribi, excepţionali, 8 lei.

În Mega, ghimbir murat, scumpicel dar na, un caşcaval (mă amuză că scrie pe el natural) foarte bun. Şi interesant la degustare, prima impresie nu e cine ştie ce dar post-gustul lasă o aromă nemaipomenită, preţ decent. Însă cea mai haioasă găselniţă a fost bio limonada de portocale, mai mult pentru titlul hilar al băuturii pentru ce conţinea „bio” am luat-o. Cel batrn a zis e pentru prima dată când bea dovleac 😀

Vinul de Segarcea, bun, 25 de lei. Fructat mai mult spre demi decât spre sec. Dar avea dop de plută, mă disperă cele de plastic de când am rupt tirbuşoanele.

hard roc aleluia

Carne şi varză – episodul I – ciorbă de sarmale

Am auzit că în Oltenia (şi am auzit de la un oltean) se mănâncă „ciorbă de sarmale”. În ghilimele, de fapt sunt sarmale cu multă zeamă.

Cum le-am preparat eu. Mai întâi am spus că fac sarmale, ca urmare mi s-a adus carne, de la bulgăroaică. După care m-am dus să mănânc la chinezesc, aşa că mi s-au împăturit sarmalele, mi s-a tocat varza acră. Aşadar am spus că vreau să pun şi varză proaspătă între sarmale. Deci mi s-a cumpărat şi tocat, pentru că după ce am închis cârciuma am stat până dimineaţă la alte volume de vorba (Timişoreana) şi m-am trezit spre după-amiază.

Nu înseamnă că nu am făcut eu nimic, ba da, compoziţia. În care a intrat, în afară de carne şi orez (integral, că am uitat să iau normal, de fapt nu am uitat, m-am dus de la dentist direct în cârciumă, cu dentistul, să verificăm dacă sunt buni dinţii noi) şi slănină afumată, boia iute şi dulce, piper, cimbru şi ceapă.

Şi am mai făcut ceva, am pus sarmalele în oală între straturi de varză (dulce şi acră, amestecate). Şi am pus şi suc de roşii şi vin (imediat) şi apă. Am uitat că lasă şi varză apă (şi a lăsat). Când le-am verificat, varza rumenită, zeamă, căcălau.

Zic lasă, că pun o farfurie să preseze sarmalele, să se evapore zeama, pac, am scăpat-o în oală, bonus: m-am stropit şi pe mine pe draga mea bucătărie. Dar nu-i nimic, zic nu scade, le dau ciorbă de sarmale.

Bonus doi: de scăzut a scăzut (nu cine ştie ce, tot a ieşit ciorbă) dar chin ce scot farfuria care acum la înmuiat, eu de când eram copil (nu, nu păduri cutreieram) ştiam: un lucru bine înmuiat este pe jumătate spălat. Eu mă uit la farfurie, ea la mine, mie nu îmi pare pe jumătate nimic, vedem.

Apăi asta fost epopeea numărul unu, după care sarmalele au intrat în combinaţie cu nişte fleici, asta în episodul doi.

Să nu uit, smântâna şi ardeiul iute la sarmalele olteneşti nu sunt opţionale.

hard roc aleluia