Afara-i frig, in casa-i frig …

… deschid fereastra larg si strig:
Sa ne traiesti, partid iubit, ca ne-ai calit!

Conjunctural mi-am amintit de poezia asta si de mancarea de castraveti murati care, ca si altele, se facea din nevoi, rezerve, resurse, ma rog. Si de cate ori se intampla sa pice curentul, sa se ia apa calda sau sa nu duduie caloriferele, imi aduc aminte de vremurile de mult apuse.

Cu nostalgie, fireste, nu pentru ca as regreta vreo secunda bezna, pe alocuri spirituala, desi la cate citesc pe net, cea educationala pare mai in forma cu acces la informatie nelimitat.

Nostalgia vine din faptul ca am prins vremurile respective cand eram la varsta la care nu conta nimic, era suficienta o vafã de trei lei, o sfoara peste care sa jucam bambilici, un ghetus improvizat, bataia cu bulgari in care bagam cioburi sau cataroaie.

Si, fireste, amintiri culinare de pe vremea la care nimic nu se arunca, totul se lua fie pe sub mana, fie la coada, fie de la neamurile de la tara.

Mai si cand ma apuca amocul asta, apai numai prostii as manca, paine cu untura si delicat, mancam in regie la prieteni, parizer pane, salam prajit in ulei, paine fripta in untura si data cu zahar, paine udata cu apa si bagata in punga, da, tot de zahar, crenvustii unsurosi si gretosi de la cantina sportiva, bomboanele cip, zmeurata cu gust de rugina, quick cola, apa din cutia de coca cola goala cu care ma dadeam mare in fata blocului, ma rog, cate si mai cate.

Una din mancaruri e si cea de castraveti murati (sau de cotoare de ardei gras, aia e alta poveste). Sincer, eu nu imi amintesc cum se facea asa ca am luat reteta de la litl cofi si am facut varianta fara carne.

Si cu rantas, chit ca e nerecomandat de marii bucatari, dar au adus si hunii ceva in cultura gastronomica in afara de gulas, nu?

Oricum am facut o portie „de papusi” caci nu stiam daca imi mai place. La reteta lui cofi am adus doua modificari, am scos piperul (am pus boia iute) si am pus in plus vin alb.

Retineti ca rantasul si calitul cepei nu le fac deloc ca la carte, adica ceapa o sticlesc in foarte putin ulei cu nitica apa iar amestecul de faina cu boia doar il incalzesc pe ceapa. O sa ma taie Attila daca afla, sa nu ii spuneti.

Peste amestecul de ceapa, faina si boia am pus vin alb, sec, am subtiat ca la ciulama apoi dar cu apa. Mai multa, sa aiba timp sa fiarba si castravetii taiati felii.

Am lasat pana a scazut sosul si castravetii s-au inmuiat cat de cat. Castraveti in saramura, cu modelul in otet nu am mancat.

Nu ii mai trebuie condimente, castravetii erau destul de sarati, cu iz de visin, usturoi, marar. Cu mamaliga merge de rupe. Sigur, la varianta cu carne caliti inainte ce alegeti sa folositi din regnul animal.

Si pentru ca apa calda a venit doldora de rugina dupa 12 ore, aproximativ, mi-am mai amintit (conexiunea statuie-rugina) o poezie pe care poate unii bucuresteni o mai stiu. E legata de statuia aceasta care se intitula, daca nu gresesc, 1907.

Poezia era urmatoarea:

In Obor sa nu intrati,
Carne de-acolo nu luati,
Vedeti omul cel de jos?
A murit rozand un os.

Ei bine cu traznaia de poezie in cap mi-am luat cateva felii de salam de porc, ordinar, paine de un leu, am prajit-ars salamul, l-am pus pe paine cu unt si mustar si l-am mancat manjindu-ne ca in copilarie.

Nu va chinuiti sa intelegeti poza doi, va traduc eu, e ce am scris mai sus, fugaream ultimele raze cu farfuria intr-o dunga.

Sigur ca amintiri sunt multe, mai ales legate de concertele rock sau semi-rock in care canta Iris si Pro Musica dupa Loredana Groaza, dar asta e alta poveste, hard roc aleluia si inapoi in secolul XXI unde granitele au fost trecute si de la rantas si untura cu ceapa am ajuns la somon afumat si quinoa (am scris ce imi vine la taste, nu e apropos la nici un blog, forum, blabla).

16 gânduri despre &8222;Afara-i frig, in casa-i frig …&8221;

  1. =))=)) vezi sa nu ti-o iei de la nevasta lui Attila
    on topic, ma tenteaza si pe mine, mai ales ca, dupa cum ti-am spus, n-am mancat niciodata mancare d-asta

  2. am ras de mi-a sarit cafeaua din cana. recunosc pe cuvant de pionier ca ma apuca si pe mine balamuc d-asta nostalgico-culinar, pe panta deloc sanatoasa a alimentatiei, cf printzipurilor moderne, da’ na, asta e, si pe deasupra sunt instigata si de austriecii astia care gatesc cu rantas cele mai bune mancaruri ale lor si care vand untura cu jumari la supermarket mai ceva ca painea calda, ca uneori nu gasesc si pufnesc a nemultumire in fata galantarului ca tre sa astept pana a doua zi. mde. mancare de castraveti e geniala, mai facea si mama si am mai facut si eu de curand.

  3. Lasa mai ca am vazut eu la tine pe blog, legume, fructe de mare, pui 😀 Ce crezi, nu stiu?

    Mie imi place sosul alb (gen ciulama) facut tot cam ca rantasul doar ca, repet, nu prajesc efectiv faina asa cum nu calesc ceapa. Singura ceapa pe care efectiv o prajesc e aia de pe fasolea batuta.

  4. PS: de fapt si austriecii mei fac rantasul dizolvand faina in niste apa, practic se fierbe nu se prajeste. pe de alta parte, fasolea batuta fara ceapa prajita ar fi ca vara fara soare, ca ploaia fara nori, ca floarea fara miros 😀

  5. plsticele astea de flori import olanda cam is fara miros, trebuia sa zici si tu ca e ca tzuica fara prune sau berea fara de alune 😀

    io terminai mazarea si nici macar o friganea nu am facut daca nu prea am pita in casa.

  6. He, he … ce vremuri! Și eu tot cu cataroaie în bulgări și bomboane Cip …

    Străbunica făcea mâncare de castraveți murați, dar și de murături (gogonele).

  7. De gogonele am mancat la sibiu un fel de sos, bun. La noi nu prea se puneau gogonele, ce mai primeam de la tara. Oricum e prima oara cand fac, acum ii stiu chichirezul.

  8. Bre, daca tot suntem la amintiri din copilarie, stie cineva cosuletzele?
    Se prajea salam d-ala de vara, dar fara sa ii decojesti plasticul din jurul feliei.
    Din cauza asta, se strangea, luand asa forma de semisfera. Se racea si se umplea cu salata beouf/ a la rousse.
    Habar n-am cand am mancat ultima oara, dar cred ca era un aperitiv popular la zile de nastere inainte de ’89

  9. Da, numai ca la noi se faceau altfel, se faceau din parizer si se spargea un ou in cosulet si se lasa sa se faca in tigaie.

    Numai ca acum slabe sanse, nu stiu sa mai fie in comertul imediat apropiat (poate pe la cine stie ce fabricuta) salam sau parizer in membrana naturala.

    Dec ala nu era plastic loki, cum dracu sa manci plastic topit :)) era matz de animal.

  10. Bai, avui zece pe linie la merceologie, eu de membrana din plastic comestibila nu am auzit in nici o carte, nu am vazut la nici o practica in maretele hale ale bukalelui. Nu ca nu te cred, eu nu am auzit. La parizer si salam sigur era membrana naturala, garantat, asta ce stiu eu.

    Ca mi-am amintit, la un moment dat confectionam „salam de sibiu” din salam ordinar (am prins vremea cand inca se mai gasea si din ala): punea al batrn salamul prin faina si il invelea in ziare apoi il atarna pe balcon si se usca si tare bun era.

    Iaca asta pot sa incerc, salam in matz se mai gaseste, parizer nu.

  11. bai, ce bun era salamu’ ala asa uscat, zau ca batea de departe muuuuuuulte salamuri de azi (pe toate?! 😀 ) si daca imi aduc bine aminte imi placea mai mult ca sibiu. mde, fata modesta 😀

  12. da, da, o sa caut ca sigur gasesc unul in membrana naturala sa fac. Din seria amintiri din copilarie 🙂

  13. Pingback: Idei de retete de post « Aphextwinz's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s