Vitel ficat

Asa scrie pe eticheta, asa i-am zis si eu, cam ciudati astia cu etichetele lor.

Nu e propriu-zis o reteta, mai mult o explicatie, pentru ca desi toti zic: mare branza sa faci un gratar, am mai spus, e mare branza mai ales la anumite produse, rar sa gasesti intr-o carciuma un ficat sau piept de pui la gratar care sa nu iti stea in gat.

Noi mancam foarte rar asa ca am preferat sa iau ficat de vitel, scump doamna, scump, dar din pachetul de mai sus am mancat trei insi si in plus odata pe an nu moare nimeni daca scapa cinci lei.

Daca luam ficat de porc sau de vita, l-as fi lasat in lapte peste noapte, se zvoneste ca ar scoate toxinele. Nu stiu, dar gustos sigur il face.

Cel de vitel nu necesita, asa ca l-am trecut doar foarte scurt prin jet de apa rece si l-am sters bine.

Incingeti bine gratarul si nu cumva sa puneti sare pe ficat, iese apa din el mai grav decat din fripturi si ramanem cu iasca.

De preferat sa il curatam de pielite si sa il fasonam in felii egale ca grosime, fireste. Astia il cam ciumpavisera.

Se poate presara cu piper (se face repede, nu apuca sa se arda sau eu stiu ce altceva am mai auzit).

Cand il intoarcem ii putem arata lui si ceva sare.

De acum nu ramane decat pazit si intrebat insistent cu degetul (sau o ustensila de lemn care nu inteapa): ce mai faci bai?

Consistenta propice este cand la apasare este precum consistenta incheieturii dintre degetul aratator si cel mare (de la mana, sa nu va pipaiti in galosi).

Daca aveti emotii puteti sacrifica o bucata si sa o taiati sa vedeti cum este. Pe urma o puteti da la catel sau la pisica 🙂

Cand e gata, cum ziceam mai sus, se lasa nitel in folie, cat sa pregatiti ceva garnitura.

Noi am fost mai din topor asa, numai o salata orientala si niste castraveti murati, daca nu era tarziu imi placea sa pun alaturi (sau pe deasupra) ceapa in reductie de balsamic cu nitel rozmarin sau alte dracovenii de sosuri, se potrivesc multe.

Iar facui poze la bec 😀

De ce am trancanit atat, daca va place si daca tineti minte cele de mai sus, in sexyune ficatul va arata (nu numai ca va fi gustos) cam ca cel de gasca, onctuos si parfumat. Asta de vitel parca nici nu cere sosuri complicate, savurat ca atare e nemaipomenit. Hai poate o dulceata acrisoara in loc de ce am avut eu la indemana nu ar da rau, cu ceva paine buna.

Iaca la asta am dorit sa ajung:

hard roc aleluia

Midii cu tagliatelle – varianta neortodoxa

Mai, acum cam stiu eu cum gatesc italienii, in general, nu in special, eu reteta am facut-o cu chef de niste paste mancate pe malul Adriaticii, rosii romanesti parfumate, chef de voie buna si o idee pe care am mai facut-o de mult (cica s-ar face, eu, personal nu am mancat asa ceva acolo) adica pastele fierte in sos, nu separat in apa.

Ingredientele sunt banale iar pastele le-am ales sa aiba timpul de fierbere cam ca al midiilor, sa nu fie nimic nici prea fiert nici prea ne.

Destul cu gargara, am adunat asa: midii, ceapa, usturoi, vin alb (astia de la Jidvei nu ar trebui sa ma plateasca, sa imi ridice direct statuie si sa imi traga la teava Riesling, cred ca numai eu le consum jumatate din productie), rosii si paste, lungi de preferinta, eu am avut chef de tagliatelle.

In plus ardei iute si busuioc.

Din lene am pus la tocat in robotel rosiile, usturoiul, ardeiul, putina sare (repet, atentie la sare, au si scoicile) si cateva frunzulite de busuioc.

Am vajait de cateva ori la viteza fluture, nu supersonic, nu Ferrari, cat sa ramana bucati, nu sa se faca pasta sau gaspacho.

Dupa care, ca orice om normal, am desfacut o bere si am aprins o tigara, prea multa munca dauneaza.

Am revenit la munca de jos si m-am apucat vitejeste sa destup sticla de Riesling de Jidvei. Cu tirbusonul cel nou, cel vechi a cedat psihic.

Mi-am amintit ca am uitat sa toc ceapa, am tocat-o. Si aici, n-am avut incotro, nu am lighean din ala mare cum aveau cei de la Porto San Giorgio asa ca am recurs la wok-ul mare, de tabla, pe care il tin ca suport pentru steamer. Si bine am facut.

Asadar dupa ce am taiat ceapa si am pus-o in ulei de masline cu putina sare (putina, da?) am lasat-o sa se inabusa. Dupa ce, fireste, mi-am amintit sa aprind si focul.

Asa nu se prajeste si miroase super, cu nitel vin de la inceput.

Am adaugat sosul incercand sa impresionez memetul cu o imagine dinamica, evident nu am reusit.

Se pune si vin, cat vreti voi, se amesteca si se lasa sa fiarba. Tot cat vreti voi, ca eu am gustat nitel sos si la faza asta era sa ramana gateala.

La un moment dat, cand dupa aspect si miros vi se pare ca sosul e ce trebuie, pregatiti pastele si scoicile, intai puneti scoicile si le ametiti nitel cat sa se desfaca si sa se topeasca sucul lor …

Apoi am pus pastele asa cum erau ele, nefacute.

Am acoperit cu capacul de la stemerul de bambus, singurul de marimea monstrului.

Dupa putin timp, pe masura ce se inmuiau, am inceput sa le indes in sos. Sa bea si ele.

Dupa fix cinci minute de cand am pus pastele (ele au timp de fierbere patru, dar pana le inveti cu sosul ia ceva mai mult) gata.

Au iesit perfecte.

Pastele hidratate numai de la sos mai ales, nemaipomenite, cu prima ocazie fac mai multa zama si o pastrez numai pentru macaroane.

Rezumat, m-am intins si reteta nu e complicata, important e la final sa nimeriti timpii de fierbere cat sa iasa pastele si scoicile la plimbare pe esofag intr-o perfecta armonie: se inabusa ceapa in ulei de masline cu putin vin si putina sare; se adauga sos facut din rosii, usturoi, ardei iute, busuioc (cantitati ad libitum); se mai pune putin vin. Se desfac scoicile in sos, se pun pastele crude si se lasa sa se faca acolo.

Si gata.

============================

Ceva cumparaturi interesante, am gasit paste „trafilata in bronzo” adica facute cu o masinarie de bronz care le fac mai poroase si agata mai bine sosul, se fierb si mai mult si slabe sanse sa reusiti sa le faceti terci, ceva mai scumpe. Si niste ciuperci superbe, 9 lei.

Dar cel mai mult m-am bucurat ca ii pot dedica lui Puiu aceste minunate mandarinute (sau cum le zice), cam 3 lei kila.

Totul e de la Auchan.

hard roc aleluia