Vinete si carne

Motivatia: am primit o plasa de vinete mititele foc, nu se pretau la copt, pana m-am hotarat ce sa fac cu ele le-am lasat cu sare de pe o zi pe alta. Din alea crescute numai cu apa de ploaie.

A doua zi, dupa ce am servit stapanul casei cu oua in smantana, in amintirea mancarii Bucovinene (si cu smantana de la Hateg, ca mai avui nitica) …

… mi-a venit chef de o mancare din aia cu sos, mai grea, am descoperit ca cineva, nu spun cine, a luat o caserola de pulpe de pui (treaba pe care eu as face-o numai daca as invita la masa dusmani). Asadar e clara motivatia, ingrediente in dotare, chef de mancare sanatoasa, ca la Ardeal, Maramures sau Bucovina cu ce am prin prispa.

Asadar (sa nu va asteptati al expozitie fotografica, e o mancare ca o tocana asa, da?) am pus vinetele pe gratar, am spalat si parlit puii. De ce am pus vinetele pe gratar? Preconizam ca pulpele alea sa lase o tona de grasime, daca mai prajeam si vinetele dadeam ficatul la reciclat.

Si am preconizat bine, nu stiu cum cresc puii astia, i-am inabusit fara nimic, au lasat o tona de apa si grasime, o sa fiu persona non grata dar va zic, nu inteleg cum va hraniti copiii cu asa ceva, ma rog, iaca inabusitii (fara ulei, fara apa, fara nimic).

De aici devine simplu, am pus sare, piper, doua cepe taiata tzapan.

Deasupra am asezat vinetele (cate au incaput) luate de pe gratar si rosii decojite si tocate (nu de mine, de altii care le vand la conserva), usturoi si am pus capac.

Am lasat la foc miiic pe ochiul miiiiiiiiiiiiic vreme de cateva ceasuri, nu stiu cate dar minim unul, maxim trei, nu am dat atentie decat cand a inceput sa ghiortaie stomacul.

Am trantit un pumn de marar, am lasat sa se odihneasca dracia pana am pus un sprit si gata.

Eu atata va spun, mancare asta nu arata ce poate si musai ii trebuie mamaliga sau paine ca sosul face toti banii.

Am halit cu molfaieli, cu pofta, cu vecinii, cu urechile, ce sa mai, va recomand.

Rezumatul retetei, fara trancaneala: se inabuse carnea (puteti folosi si porc, vita, curcan, ce va convine, daca e slaba dati cu nitel ulei la inabuseala), se pune ceapa, mai multa, vinete facute la gratar (dupa ce au fost lasate cu sare si spalate apoi), o conserva de rosii (sau rosii tocate sau sos de rosii), usturoi. Se lasa la foc cat se poate de mic (sau la cuptor) cat mai mult. La final se presara cu mult marar. Sau alta verdeata.

Si sa ma injurati daca nu merge la tajine, sigur iese bestiala, eu am avut cam multe ingrediente si nu incapeau.

Asa ca am zis: hard roc aleluia si daca nu prindeti neamurile sau pe voi insiva furand din cratita sa nu imi ziceti mie aphextwinz 😀