Varza de Buzau ca la „impinge tava”

A venit masina incarcata, dar asta va arat eu mai incolo si mai tarziu, sa termin de lucru la borcaniada.

Ideea e ca ma freca la ridiche (am primit si din aia) toata lumea, ca sa fac varza calita asa si pe dincolo. In spiritul saptamanii economiei nu am vrut sa mai cumpar nimic, varza era super frageda si apoasa si mirosea … a varza.

Asa ca am trimis lumea la plimbare si am zis ca fac o reteta cum am vazut eu undeva. Acum o sa radeti voi de reteta mea, treaba voastra, dar asa buna a iesit.

O voiam simpla, sa nu fie grasime animala in ea dar sa dea iluzia ca are si carne. Aveam niste „soanca” prin frigider si mi-am amintit ca la un impinge tava am vazut varza calita cu niste ceafa afumata pe deasupra (coppa? 😀 ) si tare bine mirosea si arata.

Destul cu motivatia, va zic ce am facut eu, nu va place, alta mama nu mai face.

Am tocat (canci, am rugat pe cineva) varza si am pus-o la inabusit in oloi la puterea a doua (oala si ulei) cu sare si capac, pe rand, ca la moara.

Cand s-a topit cat de cat (adica mult) am pus pasta de rosii, ceva cimbru din geam, marar (tot de Buzau, azi e totul de Buzau) si piper si am amestecat vartos.

Am pus totul in cratitoiul batranesc din fonta, am acoperit cu felii de soanca (hihi, na ca acum am furat un cuvant), am mai pus ulei (eu de masline ca am extraproductie si nu e virgin, deci in flacari cu el) si marar si pe deasupra, folie si apoi tzup la cuptor.

Si am lasat pana mi-a convenit. Si am gustat cu ardeii Stellei. Si e exact ce imi doream.

O sa spuneti, mare inginerie. Este. Nu se imbiba de grasime animala dar e grasa de la ulei, mararul e bestial, asa ca nu uitati sa urmati neaparat reteta: trimiteti un Clio la Buzau, asteptati sa vina cu sacii de varza si faceti ca mai sus. Promit rezultat remarcabil.

Din anumite motive nu stau sa se termine borcaniada, asa ca am pus aici la gramada ce am primit (o parte se duce si peste hotare asa, natur). A, da, fara misto, bio.

Fasole oloaga, ardei, gogosari (inainte si dupa spalare), patrunjel, rosii, leustean, telina, sfecla, vinete (nu-s in poza, nu am ajuns la ele), marar, ridichi (ma iertati) basinoase, ceapa rosie si lunguiata de, normal, Buzau; in ligheanul rosu sunt „cazaturi”, viitorul zarzavat de ciorba 🙂

Da, miroase casa a toamna bogata si, bucuria celor de dupa blocuri, au ajuns si la mine, ca ce e la piata pe aici nici nu se compara.

Asadar hard roc aleluia.

Supa de rosii coapte cu paste

Mie mi-ar placea sa incep fiecare reteta, nu cu ingredientele, ci cu o categorie aparte: motivatia.
Pentru ca fiecare face ceva de bagat la ghiozdan pentru ca: i-e pofta, a vazut la cineva, asa vrea copilul, ii place sotului, aia mai e prin frigider, ailalta a primit de la mosie, asa e regimul.

Motivatia supei de astazi este ca aveam un pachet desfacut de ravioli proaspeti, ca am avut ceva legume de la mosie, ca a zis doctorul, ca ii place omului si ca imi place si mie. E bine.

Adevarul e ca supa cu legume coapte o fi inventat-o omul din pestera sau primul blogãr, aia de scriau pe stanci, eu de la Guvi o stiu, ea mi-a dat ideea, acum nu pot decat sa zic pe limba noastra: senchiu Guvi.

Asadar am folosit (eu, ca voi folositi ce va da mana sau cheful, dar daca o faceti asa nu o sa regretati): rosii, morcov, praz, ardei, (nu, nu albitura, merge dar deturneaza aroma rosioarelor), busuioc (verde pe masa, ramai gazda sanatoasa), usturoi, ulei de masline si ravioli (puneti ce paste vreti, ravioli de la Giovanni Rana cu porcini – le zic ei, hribi – le zic eu, mi se par nemaipomeniti).

Busuiocul l-am zdrobit (cu mila, ca l-am crescut de mic) cu sare si l-am amestecat cu ulei de masline si am tras si o poza cum ii place memetului care pacat ca nu ma vede cum stau in spagat cu sapuniera agatata intr-o mana, cu ailalta torn uleiul si daca as mai avea cateva maini as fura si niste lumina dar na, nu toti avem multe maini (cica sa imi iau trepied si umbreluta, du-te bah ca alea sunt mai scumpe decat sapuniera asta murata in marile lumii care se deschide numai cu insistente de vreo doi ani).

In continuare dam cu amestecul rezultat pe legume. Dupa care bagam la cuptor. Sub grill. Ups, nu am grill, deci cat de sus incape tava.

Legumele fripte, daca scapa de aia de se invart pe langa ele, se pun in oala (model kukta la mine) si se acopera cu apa. Cata vreti voi, eu am pus mai multa ca mai absorb si pastele.

Cand au fiert se mixeaza si se pun pastele sa fiarba in supa. Daca aveti chef sa scoateti pielita de pe legume, nu aveti decat.

O portie la racit tarziu in noapte (imi plac la nebunie florile de marar, da) cu nitel parmezan.

Dar daca faceti reteta, macar asemanatoare, ascultati la mine, este muuult mai buna a doua zi. Sigur, daca va plac pastele „la dinte” nu le lasati in supa, fierbeti altele cand o fi sa consumati, eu is mai din Balta Alba si imi plac lasate in zama, sa traga aromele din supa.

Ia, eu fac ce fac de mult, dedic lui Puiu strelicii, pentru ca merita.

Rezumat: puneti intr-un vas rosii, morcov, ardei, praz (ceapa), usturoi, ungeti cu amestec de ulei, sare si busuioc, coaceti, puneti in oala, fierbeti, pasati, fierbeti pastele in supa. Si, fireste, de sare, iuteala si piper dregeti dupa chef.

Cumparai branza (nu mi-a placut niciodata din cale-afara La Colline, multi spun ca e excelenta, mie mi se pare fada). Pe pachetul din imaginea care va urma am dat cam 7 lei. E la fel de fada, cere bere (nu e voie) dar cu condimentele alea paca merge mai bine. Na, acum, parerea mea, eu am zis sa va arat ca exista, daca sunteti iubitorii marcii mai ales.

Pai o fi cu hard roc aleluia da’ melodia asta inversista o dedic prietenei Bolo, ca ea e mereu anti-chestii diverse, seamana cu mine 😀