Cutzake, Feteasca, pastravi olandezi si fasole spaniola

Treaba sta in sens giratoriu, cand e sa nu iasa, cine n-are noroc are si alte cugetari din bucataria popoarelor.

Avand oarece trebusoare am achizitionat un numar de sticle de vin. Si nu numai. Fireste, daca te duci la Metro e amuzant, cumperi repede si pleci alta data.

A gresit calculul casiera, a batut aiurea, am asteptat sa vina domnul de la raionul bauturi, care nu a catadicsit, criza mamii ei ca nu sunt locuri de munca decat pentru handicapati si lipsiti de bun simt. Pana la urma o descurcaram cu o tanti care a facut nu stiu ce, cert e ca aveam de recuperat vreo 30 de lei. Pe care i-am recuperat in niste pastravi (alta idee nu am avut).

Astia adica:

Am vazut pe factura: import Olanda. E, asta e, ce o sa fie. I-am dat gratarului pe sare si cam atata. Surpriza, mult mai buni ca orice pastrav de acvacultura mancat de mine in ultima vreme. Nici paine nu le-a trebuit, nici nimic, atata, peste cu lamaie.

Semana cu aia de se prind pe Strei de la pod in jos, nu somonat, nu pictat, nu zapacit, chiar m-am mirat. Iaca o dovada din timpul in care se bat turcii.

Si portia ed a doua zi, rece cu mamaliga calda si stropita cu nitel otet dracia. Superb.

Nedumerirea numarul unu de azi: de ce pastravul de import e mai ieftin si mai gustos decat cel romanesc? Eu caut mereu marfa romaneasca, am inca iluzia ca mai regasesc gusturi care erau inainte-vreme. Bine, sa zicem ca ai nostri mananca mai prost decat ai lor. Dar de ce e mai ieftin?

La nedumerirea numarul doi e simplu, am fotografiat eticheta unui vin pe care il tot degust.

Cu pecorino nero, pe asta nu il pot refuza, se combina de minune (zice valul palatin, eu nu il cred asa usor).

Scriam pe blog la Costachel ca nu inteleg de ce e atat de ieftin, tot degustai, nu ma duru nimic, nu lasa nici o nuanta neplacuta, nu e taninos, e foarte baubil, are usor iz de pamant, trufa, teracota, nsip, nu stiu sa ma exprim exact, culoarea e chiar ca rubinie. De ce e atat de ieftin? Adica a fost ceva oferta, tralala, iesea cam la 11 lei si ceva sticla. Pai?

Si episodul trei intra tot la nedumeriri. Incepuse bine, voiam sa scriu despre metoda scoaterii beshinilor (ma iertati) din fasole. Care fasole se fierbe cu apa cu bicarbonat (probabil stiti multi deja treaba asta) si se swcurge de vreo doua ape verzi pline de spume.

Fasolea isi vedea de treaba ei, eu inabuseam ce ii mai trebuia.

Treaba nu a fost precum socoteala de acasa. Mai intai toate boabele s-au crapat, pe urma au iesit cojile (cam ca alea de la bob uscat), asa ca am luat la mana bob cu bob (bobuleeeeeeee).

Dupa care am fiert cu ce mai trebuia (condimente, chestii, socoteli) si in final jumatate din boabe au ramas intregi jumatate s-au facut praf. Si pulbere.

Gustul bun, nimic de zis, dar de prezentare, ia de vezi (aci e portia de la racit):

M-am uitat pe eticheta: import Spania (probabil pe vremea conchistadorilor).

Si iata ca am intregit trilema, aba, vorba lui Nea Marin, nici fasole nu mai produce tarisoara asta?

Hai ca inteleg, mere, pere, rosii, nu, da’ nici macar fasaiala zilnica nu o mai asigura nimeni?

Stiu, piete, tralala, unde vanzatorii nu au cultivat nici macar o cultura mai rasarita din underground, ramanand la vesnicul „cra cra”, orisicat, bine bai da’ nici pasuile nu le mai avem?

Si am incheiat povestea, incalecat pe-o sa si va arat ce avem. Din plin. Musiu Cutzake poate se aciueaza pe aici dupa ultimele tentative de hotii si talharii de prin cartier.

Sa speram ca ramane numai el, eu il incurajez. Si restul haitei, Al de sus cu mila, ca multi sunt, din astia e extraproductie amaratii de ei. Saru’ mana pentru masa.

Aia e, sanatosi sa fim, hard roc aleluia.

edit pt loki, asta e fotografia cu platou asortat cu tipuri de pecorino:

Vinete cu zacusca

Pai da. Ca am facut zacusca. Am rugat pe cineva sa imi ia niste cãpiatzi (cuvant nou, imi asum riscul transcrierii). Si mi-a cumparat, copt si curatat circa 12 kilograme.

Asa ca am facut zacusca.

Cum multe mancaruri se nasc datorita diverselor conjuncturi (ce am mai primit, ce mai am in plus, ce a mai pus careva pe blog), asta s-a ivit in circumstantele in care am primit niste vinete extrem de bio (nu fac mah misto de nimeni cu „bio”, ma amuza pe mine, da?). Cam neudate in ultima perioada a existentei, miroseau a bitter suedez, asa ca m-am gandit sa vad daca se poate vanata amara sa devina neamara.

A mai fost o conjunctura, pusese Bolo o „parmezanã” cu poze de moama nene. Asa ca am inceput sa tratez cu vinetele, le-am decojit (partial), taiat, sarat si lasat la scurs cu o greutate peste.

O zi.

A doua zi le-am oparit scurt. Dupa care le-am scurs iarasi si le-am fript in ulei. De masline, ca daca tot sunt sugative macar sa aleaga ce e mai bun.

Am mai pregatit si ceva zacusca, niste cascaval Dej, ce mandru ar fi Ghorghe Gheorghiu, usturoi scos din camasa dupa metoda pe care o stiti. Si am cules prima transa de busuioc din geam, bio si ala ca nu are decat gainati si guano, mai nou avem si o colonie de lilieci in pom, dar nu stau la poza.

Inutil de precizat ca o parte din vinete s-au mancat ca atare (nu au fost amare deloc dupa toate procedeele si procedurile).

Ce a ramas am montat dupa ideea initiala: vinete, zacusca, usturoi, Dej, busuioc.

Pe deasupra (e, soarta) am pus un cascaval ras cumparat de altcineva. Ca cica ar fi parmezan. Nu e, ocoliti-l, de la hochland aia, special pasta. Special o laie.

Trecand peste cascavalul special, metoda de scurs, oparit si fript vinete a fost o revelatie (sigur, e bine de facut in concediu sau cand nu ai ce face ca nu ai voie sa te misti din cauza coloanei decat in reluare). Au absorbit extrem de putin ulei, iaca dovada.

Poza de final e neimportanta, ca erau fierbinti si noi nerabdatori, asa ca ma intelegeti.

hard roc aleluia