Pesterim?

Ziua doi se anunta caniculara, am luat micul dejun cu virsli si oo oo la umbra parului batran. Pãr din ala care face pere, nu altul.

An urcat cat s-a putut cu masina, am oprit langa un domn taman descalecat precum inaintasii nostri, am luat indicatii, am parcat (cand am parcat, domnul dat jos de pe calul din imagine a trecut pe langa noi intr-un Opel, mi s-a parut amuzanta treaba).

Am reluat niste ultime indicatii de la o batranica, ne-a spus ca o sa trecem prin apa. Fireste ca nu ne-am imaginat ce va urma, am crezut ca e cam asa:

Inca se preconiza un urcus lejer, cu apa pana la glezne. Voiam sa vedem totusi pestera Sura Mare. Care pestera apartine de rezervatia naturala Gradistea Muncelului – Cioclovina (am ajuns si acolo si da, in aceeasi zi). Care se afla la sfarsitul urcusului prin niste chei (cascade si cataroaie, pomi cazuti, frig ca in Arctic, caderi, alunecari) de circa 500 de metri, sculptate de paraul (parau canci ca da cu apa in tine de nu te vezi) Ohaba, la baza versantului Fruntea Mare.

In pestera e cea mai mare colonie de lilieci (pippistrelus pippistrelus) in hibernare din Romania, ca nu m-a facut mama liliac, nu i-am vazut, numai i-am auzit, se afla la 300m in pestera si nu ai cum sa ajungi acolo fara echipament specializat, o sa vedeti.

Asadar incepe cautarea lui pipistrel.

Se impute treaba.

Pe aici nu se trece, se semnaleaza primele vanatai.

Nu se da nici de al naibi de pe piatra mea, i-am tras chipul in poza sa il pun la rubrica „asa nu”.

Petrecerea continua pe tonuri din ce in ce mai abrupte si mai spumoase, ma descurcai dar febra musculara am avut ceva zile.

Pozele is facute de mine, cu sapuniera in caraba, deci estem sportivi, da?

Inca un hop si iaca pestera.

Cum va spuneam, mai departe fara echipament, niet. Au incercat doi zabauci dar au renuntat cand au vazut unde pot cadea de pe stancile cleioase.

S-a admirat natura, s-a ascultat chitaitul indepartat al pipistreilor, s-a fumat, rontait alune si bomboane si reluat traseul, de data asta in vale. Da, am ajuns ultima si jos.

In apa era un peste. Care, de sus, aduce a guvide. Guvide in varf de munte, nu am mai vazut, am citit despre fauna locala si in afara de ceva rude ale pastravilor mai nimic. Ce o fi asta?

La baza, comitetul de intampinare ne aplauda.

Inconstientii: hai si la Cioclovina. Hai. Acolo am ramas sa culeg mure (m-am intepat ca dracu’ p’orma m-am gandit ca unde sunt murari sunt si ursi asa ca m-am refugiat in masina cu tutun si apa de izvor, asa ca am cedat camera jumatatii mele, ca mai vazusem Cioclovina).

Intrarea tot zidita, aia spre exploatarea de guano.

Pestera principala cum o stiam, la fel, inaccesibila fara echipament specializat.

Ce mi-a placut si data trecuta cand am fost, capitele sunt puse in pomi, in general in meri sau mesteceni, data trecuta am fost pe jos din Pui pana la Cioclovina, e splendida zona si la fel, nemarcata si destul de greu accesibila, cu o zona plina de doline si de drumuri de animale, fara ape pe alocuri, merita facuta pe jos daca nu e canicula.

Capita in pom (ca sa nu fie luate de ape).

O ultima colectie de vaci.

In dru spre casa am oprit sa mancam la o crasma tip cantina, la iesirea din Hateg, care avea, ca orice restaurant de gen, gratare, doua ciorbe, cartofi fripti, salata de varza si cam atat. Partea buna a chestiunii e ca la genul asta de localuri totul este foarte bun, corect gatit si ieftin. Am infulecat cu spor.

Pecati? Pecam.

De pe munte am adunat astea:

Si a doua zi fugi inapoi intre betoane. Am avut si fanfara la plecarea din Baiesti, iaca:

In afara de virsli, am mai adus acasa de la Sibiu niste ceramica si tzoiuri, castraveti pt murat, pere, rosii bune si piesele de rezistenta: lapte, branza si smantana de bibane (bivolite).

Ca o concluzie, exceptand ceva nervi legati de drumurile proaste pe alocuri (de evitat valea Jiului, cel putin inceputul dinspre Livezeni spre Bumbesti e jale), lipsa de indicatoare din Targu Jiu si mizeria din ape, adusa de cine stie unde, tarisoara se prezinta bine, orasele mult mai curate, flori, lumina, lume agitata, la munca, animale curate, frumoase, grase, orice ar zice unii, in general eu vad o schimbare spectaculoasa in bine mai peste tot. Desigur, parerea mea. Hai, hard roc aleluia.

Baiesti, sa traiesti (partea unu, a intaia, cum ar veni)

Pentru ca neamurili faceau o vacanta prin Hateg, Mai precis in Baiesti, sub Retezat, de la Sibiu am dat o fuga acolo. Unde in afara de paine si sare am fost intampinati cu rosii bune-bune, paine si smantana de bibane (bivolite).

Important e cand ajungi in zona sa te duci la Salas dupa virsli. Care, dupa parerea localnicilor, sunt cei mai cei. Si la carciumile din drum scrie pe meniu „virsli de salas”. Am sunat, ne-am dus, i-am luat calzi, tocmai scosi din afumatoare. Si nu, nu-s cu capra ci cu oaie si vitel afumati la foc deschis de fag. Nebunie mare.

Hot dog ardelenesc.

Daca nu stiti de unde sa luati, urmariti podetul cu moara din Salasul de Jos, inainte de iesirea din sat, e o casa mare in care e toata mini-industria. Sunt doi producatori, noua cei de la „termopane” ni se par cei mai buni.

Asta e in fata casei.

Am stat prin curte nitel sa mancam alene virsli si sa bem bere Hategana (fabrica inchisa, preluata de Heineken si produsa la Bucuresti, mai nou, aia e).

Am locuit si in corturi si in casa batraneasca, populata numai vara pe vreme de concedii.

In spatele curtii, in zare se vad muntii.

In curte, ca in orice curte, barza, varza, viezure, branza.

In putul ancorat de radacinile unui par de vreo 90 de ani (daca gresesc cu ceva sa ma corecteze neamurili sa editez 😀 ), Hategana.

Am dat o fuga la Nucsoara sa vedem terenul cumnatelului. Ocolul silvic si centrul de vizitare Nucsoara cam asa arata:

Drumul tinde a se asfalta pana la terenul dintre munti, e de bine.

In zona, mai multe tractoare decat cai, carute de fapt nu am prea vazut, tractorista, fumatoare. Brava ei, ca in ziua de azi e mai greu cu fumatul decat cu furatul.

Prima intalnire de gradul trei care e cu va urma 🙂

Am ajuns si la teren care beneficiaza de vecinatatea nimanui, murari si rau in vale, un putz sapat, munti si vai, flori de camp, rauri repezi, trecatori.

Moment umoristic: cum statea masina noastra parcata, a fost depasita de un audi rosu care mergea, hai sa zic cu vreo 5km/h. Pietre, maina joasa. Fireste, la volan lant de aur, in dreapta, blonda de rigoare.

Dupa ce am mai stat facand planui cum sa ne omoram unul pe altul ca sa mostenim terenul, am plecat. Audiul tot in zona, ghidat de copiloata ca sa treaca doi bolovani 😀

Momentul umoristic „ce frumos e-n varf de munte cu Audi fara punte” s-a incheiat.

Urmeaza cireada din drum. Mosulica ne-a zis (bai erau la vaci, mai multe ca in politica), noa nu puteti trece, trebuie intai sa treaca ele colega.

Cel denumit „colega” si-a luat corasonul in canini si s-a apucat sa le faca educatie. Vacilor. Asa ca am trecut.

In seara aia am mai apucat sa facem o singura excursie, la cetate la Malaiesti.

Tocmai cand apunea soarele.

Credeti ca ati putea locui intr-o cetate medievala? In turnurile astea locuiau nobilii, la inceputul evului mediu. Ridicau intai turnurile, ca sa stea la adapost, apoi dezvoltau ce se putea in jurul cetatii. In turn se urca greu, usa era mai sus decat nivelul solului si trebuia o scara de lemn ca sa se ajunga la ea. Zidul de incinta a fost construit mai tarziu, avea un balcon de lemn pe care patrulau ostasi si ferestre de tragere. Poarta cetatii era protejata de un sant peste care se trecea pe un pod de remn. Textul asta e plagiat dupa ce scria la poarta cetatii, nu, nu m-am desteptat intre timp.

Ultima poza de la cetate am pus-o ca mi s-a parut super haios cat de prajita a iesit, nu e decupata si pusa pe fond alb, poza e 100% „genuina”, asa a iesit din aparat, de ce, habar n-am.

Urmeaza si ziua doi si va las in pace. Si nu cumva sa va apuce dorul de duca in Sureanu, lasati-l in pace, fara sticle, fara cioburi, fara urmele „civilizatiei” ca ii sta bine. hard roc aleluia.