Pentru Sir Inga

Am sa incerc sa fac ceva ce nu imi sta in caracter: aceasta intrare pe jurnal cat mai coerenta. Sa vedem ce iese.

Mai intai multumim Bacaului (river mon amour) pentru dulceata de afine. De exceptie.

Dupa care salutam un junk-food comestibil la pret oarecum rezonabil. Din cand in cand nu cade greu.

Si tot in deschiderea competitiei o descoperire: daca luati porumb de fiert si e cam tare (adica daca il fierbeti multe ore fie si la kukta si ramane tot dupa modelul: cu bucata mea de paine am rupt dintii unui caine), il puneti pe gratar, stropit cu nitel ulei bun sau cu unt si cu sare. Cam topaie, dar face toti banii. Se vede in fundal modelul thai dupa care a fost taiat (restul e un mic dejun banal, ajungem si la Sir Inga).

No bun, seful meu nu consuma animale moarte. Ziua de azi i-o dedic lui nu pentru ca tin neaparat ci pentru ca asa s-a nimerit. Mai ales ca dupa o tura in piata am venit cu o groaza de legume, cum zice italoromanul, „reduse”. Ardei grasi la 2 lei si vinete la 3 lei. Nu arata bine, nu arata rau, sunt bune dar nu de miss leguma anului.

Se incep operatiunile prin coacere intensa plus fierberea a ceea ce fa deveni o supa nemaipomenita plus fasile batuta.

Dupa ce am copt si vinetele am depistat o bucatica mica, mica, nu parea bine facuta, am prajit-o si stropit-o cu putin sos de soia. Da’ stiti ce mica era? Iaca dovada:

Am facut o banala (si blituita, nu e poleita cu nimic, asa a iesit poza) salata de vinete numai cu ulei si ceapa.

Si o fasole batuta (dupa care urmeaza prima reteta).

================
================

Supa de dupa fasole

Stiti cand fierbeti fasolea pentru cea batuta si e mai noua (fasolea bre) si ramane o apa asa cu amidon fain mirositor? Ei in apa ramasa de la fasolea ce se va zbuciuma pe drumul ei, daca puneti ceapa, morcov, telina, tarhon (merge si din otet), cimbru (merge si de la geam) si fierbeti tot …

… apoi pasati totul, iese cea mai faina supa de fasole fara fasole, sa nu mai ploua si azi daca va mint. Buna si rece si calda plus avantaj de doi in unu’, avem si supa si fasolea batuta.

Treaba asta (supa) e cu atat mai gustoasa cu cat este fasolea mai noua.

=============
=============

Mancare de ardei cu ceapa si rosii

Inspiratie, mai bine zis aducere aminte, a fost foxyy. Prima oara parca am vazut-o la Lapona (asa a zis si cofi). Oricum reteta nu e grea cu cateva amendamente pe care o sa le trantesc la final.

Avem nevoie de ardeii aia copti pe la primele poze, ceapa si rosii (sau suc sau ce o fi, stiti voi, pancetta). Ardeii copti si curatati. Nu arde daca mai ramane cate o coaja arsa, e mai bine chiar.

Intai tocam mare ceapa si o inabusim la foc mic in ulei de masline (preferabil). Data cu sare.

Cand e moale, nu arsa, dauneaza uleiului de pom nobil, se pun ardeii copti, curatati si taiati fasii. Plus zeama lasata de ei. Plus sucul de rosii. Unii recomanda diverse condimente. Eu nu.

Se lasa sa fiarba la foc mic pana scade zeama si se alege nitel uleiul, ca la zacusca. In afara de sare si piper nu i-am pus nimic, voi puneti ce vreti.

O sa radeti dar asta e tot, nu ii mai trebuie decat paine sau mamaliga. Cica merge si cu usturoi, eu cred ca e mai buna asa, chestiune de gusturi. Am pus si un borcan la pastrat. Pentru Sir Inga.

Asadar seful, scuza cei doi carnaciori dar la finalul zilei avem:

1. fasole batuta;
2. tocana de ardei copti si mamaliga;
3. salata de vinete;
4. supa de fasole fara fasole.

Si foto de grup.

Am cam obosit, este?

Sincer, nu mai retin multe despre preferintele muzicale ale lui Sir Inga, asa ca ii dedic cu hard roc aleluia asta: