In seara asta

Am gasit si ascultat si vazut. Pentru cei interesati.

Si

cu hard roc in avans

Tzaka paka

E zi de plecat la mare. Nu pentru mine, eu numai conduc nitel si vin inapoi. Si cum nu am somn ci ganduri am zis ca de ce sa nu le scriu aici.

Ieri am insirat o lista de retete (ma rog, unele pseudo, mai mult de dragul vorbei sau al pozelor, alea care sunt ele, neprofi) si cum mai bantui prin blogosfera am facut fara sa vreau o comparatie.

Daca sughite Costachel ghinion, dar ma gandeam ce diferenta este intre un bun simt bazat pe un cumul de cunostinte si intre o, ma iertati, mantzocareala a celor care se extaziaza ca fecioarele in fata primului falus nemasurat.

Si daca o sa cautati sau o sa va interesati o sa vedeti de ce. La o prima calcare in picioare a unei zone cu oarece potential culinar a cuiva care abia a invatat sa sparga un ou, aveti numai retete din zona. Italia a fost? Pai mai mancam ceva fara anchois si pomodorri? Niet.

La prima pomana, pardon, cadou, pardon, subventie, na ca nu stiu cum sa ii zic, toate mancarurile, fie identice, fie cu aspect asemanator, fie plictisitor de banale, vor imbraca un nume: gratarul cutare, steamerul cutare, cratita cutare. Repetitia este intentionata.

Bantui cam din 2001 ceea ce nu era inca un areal culinar internaut, mi-e rusine, dar asa a fost sa fie (prin natura muncii, pardon, jobului). Si cam am o vaga idee de cand au iesit din gaoace unii specialisti, inca imi e jena mie de atata pretiozitate la nivel inalt pentru un rahat de friptura la tava cu cartofi care (prietenii stiu deja)sunt solutia de lene la indemana oricui. Mai rar reteta.

Mai am cinci minute inainte sa imi pornesc motoarele incolo si nedumeriri sporite pe care le inchei cu: de cand e muica la moda sa tii de cratita si de cand ati descoperit? Si mai ales toti odata?

Sa ma anuntati cand revine la moda echitatia si dresajul cainilor pentru paza si aparare.