Templul Soarelui

Cum bine stiti, pe strada Vasile Lascar sunt doua restaurante chinezesti. In ultima vreme am fost la Marele Zid, pentru ca la un moment dat m-am enervat cumplit pe cei de la Templul Soarelui, desi am crescut practic cu ei chiar si in momentele in care pana si pe mine, ca fumator, ma usturau ochii de fum sau cand aveam parteneri la mancare cativa gandaci de bucatarie pe tapet.

Asta era acum multi ani, ieri i-am mai dat o sansa, mai ales ca aveam o pofta nebuna de huo guo (o sa vedeti ce e aia).

Localul s-a schimbat in multii ani de existenta. In bine. Acum e chiar spre foarte bine ca au refacut, de cand nu am mai fost eu si toaleta. Bineinteles ca decorurile tipic chinezesti sunt in zona, ceea ce mi se pare si normal.
Localul e mai putin aglomerat ca pe vremuri dar are inca o clientela, cred, fidela, care bine face, preturile s-au miscat si ele, in sus.

Au aparut chestii noi (vase cu soparle plutind in ceva alcool, ceaiuri servite traditional), inca mai au huo guo (nu stiu alt local care sa aiba).

Ca sa putem lua felul pentru care am fost am stat la o masa langa o priza si langa soparlele alcoolizate.

Oamenii fiind infometati si pentru ca huo guo dureaza putin, am luat si cateva aperitive, clasicele pachetele si, ce va recomand din toata inima, coltunasi fierti. Au un sos irezistibil.

Un amic si-a luat peste „coada de veverita” la recomandarea mea. S-a schimbat reteta fata de ce stiam eu, sosul nu mai e foarte iute ci dulceag (asta se poate regla cu sosurile adiacente) dar e tot foarte bun.

Si fireste, am luat si orezuri care, dupa parerea mea, sunt indispensabile, dupa ce mamanci din partea iute a acelui huo guo.

Huo guo indragostit este de fapt un soi de fondue asiatic. Un vas cu sos(uri) in care pui diverse ingrediente si apoi le halesti (pardon, papi) facand toata masa o mozoleala. Huo guo e un act de socializare, mai mult decat o simpla mancare. Fireste, cereti sfatul chelnerului cu privire la ingredientele pe care le alegeti. La Templul Soarelui recomand din inima carnea de oaie.

Asa arata vasul in care veti imersa diversele ingrediente, jumatate contine sos dulceag, cu fructe de mare, jumatate sos extrem de iute si aromat.

Pe vremuri era pus pe o plita de care daca te lipeai acolo ramaneai, acum este pe o plita de inductie, oricum ii puteti regla temperatura si daca nu stiti chineza, + si – sunt la fel la butoane.

Ce am luat (si e de luat) pentru huo guo. Desigur, daca aveti bani suficienti, sunt bune fructele de mare si pestii, scumpute toate. La recomandarea chelnerului si la ce mai stiam eu, am luat asa: carne de oaie (musai, toate carnurile sunt nitel congelate si taiate fin, precum carpaccio), carne de vita, ciuperci champignon si cele numite urechi de lemn, broccoli, taitei. Chelnerul oricum intreaba la bucatarie care sunt legumele disponibile si tot ce vine in stare cruda arata excelent.

Pentru a finaliza mancarea asta va trebuie si ulei de susan, de fapt este un mujdei cu ulei de susan, rece, in care sa scaldati bucatile calde scoase din vas. Ce contin precis sosurile, nu stiu, nu am intrebat niciodata pentru ca nu cred ca imi vor iesi acasa ca acolo.

O imagine cu masa in dezordinea in care am asternut bucatele.

Urechile de lemn sunt excelente in huo guo, e prima oara cand iau.

Dupa ce vin toate, poate incepe distractia. Mare grija daca aveti comeseni care nu mananca iute, daca umpleti prea tare vasele, se amesteca sosurile. Se pun ingredientele gramada sa se faca, cel mai greu se fac ciupercile (si, daca luati, aripile de pui), broccoli e bun lasat cat mai mult, nu stiu de ce nu isi pierde consistenta si nici culoarea dar se imbiba bine de sos, carnea, daca va place mai in sange, se face imediat, daca nu, o lasati mai mult si pe ea. Taiteii se fac aproape imediat.

Nu va faceti griji ca fata de masa va arata ca un tablou de Klee la final, asta e tot farmecul.

Daca alegeti huo guo, masa va dura o gramada, e cu pauze de beri si tutun, mancarea fiind tot timpul fierbinte permite pauze, ce mai, e misto. Inca incerc sa deslusesc, in afara de multitudinea de ardei iuti, anasonul stelat si ghimbir, ce era in sosul iute. Care e exceptional.

Ca sa revenim la carciuma, nu ii pot da note, e imposibil, are un balans intre plus si minus ceva de groaza. Chelnerul stie ce serveste, piccolo suficient de atent, cu tendinte de a se trage de sireturi. Daca sunteti gomos va poate deranja, pentru noi a fost in regula.

Micutele chinezoaice care au grija sa debaraseze mai uita sa schimbe scrumierele, nu mai grav ca in alte localuri. Sunt atat de frumusele si nu bunghesc o boaba romana, asa ca daca ramaneti fara servetele, aratati ce doriti, nu incercati sa le explicati decat daca stiti mandarina.

Atmosfera e detasata, muzica in surdina, localul mult mai curat decat cu ani in urma cand s-a deschis, personalul atent in limite decente. Preturi maricele la specialitati si la alcool.

Un minus ar fi ca nu au avut stocuri, adica am terminat Heinekenul. Un plus, au pus imediat la gheata alte beri. Taria e extrem de scumpa. Dar ce nu faci pentru un huo guo.

In total, pe respectivul fel de mancare descris (carnea de vita a fost portie dubla), coltunasi, doua portii, pachetele, beri (cat dracu’ sa fi fost? vreo 15?) 400ml de Jagermeister, 100 de vodka, ape, doua vinuri mici (nici aci nu au toate vinurile din meniu), limonada (nici din aia nu au, dar va aduc miere, lamai si apa, sunt niste draguri oricum), am dat fara spaga cam 583 RON.

Luand in considerare si plusurile si minusurile (multe probabil dictate de clientela majoritara si de situatia actuala), e un local care merita calcat. Macar pentru huo guo.

Si pentru ca nasicul meu nu a venit, melodia de azi cu hard roc aleluia de rigoare e pentru el (embed disabled by request, dar pun link).

Burta cu sos de patrunjel si galbenusuri

Reteta e o adaptare, nu foarte libera, dupa una gasita in revista „Subito pronto”, un numar mai vechi. Adica am renuntat la „dadi” (cubulete de supa) si unt (oricum e grea burta) si in final, datorita unei erori, a iesit spre oarecum dietetica treaba. Ptiu ca era sa uit, ca daca vreau sa intru in blogosfera culinara sunt cateva fraze musai (sau must be, cum zice romanul): va pupic dulce, muah, s-a papat tot, este delicios, sa imi spuneti cum v-a iesit, neaparat sa incercati (na ca nu mai stiu toate frazele, dar alea cu papat si ciocolatos scrise de muieri de anumite varste pe mine ma amuza mereu).

Asadar ne trebuie: burta vacii, neaparat, sa tot fie vreo 899 de grame bucata aia, ca scade ca economia nationala, o lamaie, lime azi nu avem ca nu avem danchisisme in program, trei galbenusuri, din oua, cativa catei de usturoi, dupa chef, parmezan, din congelator sau din magazin, o legatura de patrunjel, vin alb sec, un pahar, ca restul are treaba. Vinul bre.

Vrand sa respect reteta si sa fac si nitica supa (nu e nevoie) am pus la fiert burta langa ceapa, ardei, morcov si frunze de morcov. Belea de belea.

Pai da, ca frunzele alea au colorat burta de vita transformand-o in burta lui Kermit si supei i-au dat un minunat aspect de laguna cu matasea broastei. Nu se vede foarte clar in poza, dar era verdeeee.

Ca urmare am aruncat zama, am spalat burta (nu e mare bai, oricum sosul e cu patrunjel) si am taiat-o bucatele. Deci atata sa retineti pentru reteta, nu puneti frunze de morcov la fiert. In rest, cum ar zice un clasic in viata, cum am mencionat.

Pentru sos e bine sa folosim aparatul ala care stie sa le faca pe toate, mixerul, deh. Maruntim intai legatura de patrunjel cu parmezan, usturoi si nitica sare.

Adaugam galbenusurile si zeama de lamaie si lasam aparatul sa le imbine armonios.

Si in final procedam asa: calim niste ceapa taiata cat de marunt va permite priceperea …

Adaugam si burta, calim nitel impreuna, stingem cu vin alb, sec, bun, rece si degustat anterior, lasam sa se evapore alcoolul (nu dati cu parul, e reteta, nu bairam).

Tragem de pe foc vasul, adaugam sosul si morcovul (daca nu va plac morcovii, ii aruncati) si amestecam cu incredere, eventual mai punem putin pe foc.

Ideea e sa nu mai dea in fiert sa iasa vreo omleta si sa obtinem un sos onctuos care sa imbrace mancarea armonios si sa o putem papa pe toata mniam mniam (asta mi-a iesit?).

Pentru ca am avut emotii pana la finalul retetei care este (altfel cum) delicioasa, extraordinara, nemaipomenita, pentru memet, cu dedicatie, poza de final, ia bre animaloole, un macro, ca restul pozelor au iesit ca dosul unei maimute 😀

Vreau sa va spun ca am incercat sa fac o reteta cat mai inteligibila ca sa pot participa la concursul pe care mi l-a propus Tavi. Daca aveti nelamuriri contactati departamentul clienti nemultumiti de la posta romana, ca aia stiu cel mai bine sa dea explicatii, au bodyguarzi bine pregatiti.

hard roc aleluia si daca e de melodie si de burta verde, ia:

Draga hamsie iti spun printre soapte, ti-am facut un sote de morcovi … da’ nu azi noapte

Ma pregatisem pentru una din plecarile sefului meu cu diverse chestiuni care nu au in compozitie alimente care au avut parinti. Nu a ajuns, eu le-am facut si le-am mancat. Sote (saute, da, smecherilor) de morcovi. E o nebunie pentru iubitorii genului.

Nu o sa imi cer scuze mereu ca din cauza conditiilor meteo si a aparatului perimat fotografiile sunt vai mama lor, au caracter pur informativ, nu vor sa concureze cu nimic din blogosfera care mai nou pune accent pe poze, nu pe retete, care cititi, retineti asta pentru viitoarele retete.

Inainte de toate am surprins doua instantanee. Dragute, zic eu. Cu un domn fara fudulii care ia masa, la cald, in oras.

Si cu o intrebare extrem de bine pusa exact pe cosul de gunoi.

Aici dupa blocurile gri unde stam cei huliti de centristi, provincialii care se pisha pe bucuresteni ca asa e trandy, de anumite personaje din diaspora, ce pot sa fac, raspund, inca DA, ca inca mai avem locuri de munca.

Sa trecem la reteta inspirata de supele portocalii ale fetelor de pe culi. Ne trebuiesc niste morcovi (cam cinci), ulei de masline, cardamom (merge si praf), anason stelat (merge si ne), ardei iute, cat va tine, sare si putin zahar.

Incalzim condimentele in ulei cat sa degaja aroma. Daca aveti nasul infundat, le incalziti asa nitel, nu le prajiti ca devine alta … scofala.

Punem morcovii taiati dupa plac (mie mi-au placut rondele), sare, piper, zahar si apa cat sa ii acopere. Lasam la foc oarecum mediu si spre final amestecam sa nu se lipeasca si sa se caramelizeze de tot.

Eu pregatisem asta ca garnitura la niste dovlecei pane (in aluat de bere cu turmeric) si la un sandwich din ala, stiti voi, umplut cu cascaval si facut pane.

hard roc aleluia shefoo, cel mai bun sef din lume.