Reteta e tot a Sarei, de aici:
Am respectat-o oarecum intocmai, nu am poza de final, e exceptionala, chiar daca e migaloasa.
Avem nevoie de: orez basmati, pui (eu am avut pulpe dezosate), doua cepe, doua rosii (avui numai una, penurie taica), sofran, condimentul pe care o sa il vedeti (mi s-a parut cel mai apropiat de ce a cerut reteta de baza) si iaurt (eu am pus jumi-juma iaurt si smantana, chestie de neconcordanta la cumparaturi).
Am fiert puiul. Orezul l-am spalat pana m-am plictisit, apoi l-am lasat in apa calduta. Apoi l-am fiert cam un sfert de ora.
Am calit ceapa si usturoiul am pus condimentele (in unt), am adaugat puiul si rosia taiata marunt si, a da, era sa uit, stafide, apoi amestecul de smantana cu iaurt, niste iutica, sare si piper.
Am diluat in supa ramasa de la pui sofranul si am pus infuzia peste orez, nu se vede nici de a dracu’ in poze efectul coloristic, deja era tarziu.
Am pus unt, apoi orez, puiul cu tot sosul, iar orez, ca am uitat sa zic. Am sigilat cat am putut de bine vasul si l-am lasat pe foc cam jumatate de ora (arde mai tare aragazul meu), nu am dovezi ca a iesit perfect, dar a iesit, ultima fotografie e cu oala sigilata, restul e doar amintire.
Asa ca e cam gata epopeea, nu am mai facut decat baghete crocante (e reteta pe aici tot de pe culi, cu link si tot ce trebuie).
Si daca e de hard roc aleluia, si Palace de final 😀