Supa pentru lopatari

Adica pentru aia de dau la lopata. De fapt intai au inceput altii:

Eu faceam galerie.

A fost fain, masinile se blocau (pe aici nu se trece), copiii se bulgareau, bemveurile se impingeau, tzurtzurii se tzurtzureau.

Dar in zare ce e oare?

Nu, nu pisica, plugu’ bre, care la noi pe strada nu calca, nu suntem pe harta. Insa l-a blocat o masina si nu a avut incotro, a luat-o pe aici si a redus brazda de zapada pana la numai vreo jumatate de metru in strada, cu pretul ingroparii masinilor pe care tocmai le dezapezisem. Apoi, ca in filmu’ ala cu kaizer bacon sunca soze, a facut puf, adica s-a carat.

Dupa o frumoasa zi de iarna, am pregatit o supa din: piept de pui, varza, morcov, rosie, ardei gras, ardei iute, praz, condimentele thai de la congi (galangal, lemon grass, lemon leaves – nici acum nu stiu cum le zice in romaneste), lapte de cocos si pentru saratura, sos de peste.

A, da si zeama de lamaie.

Am calit scurt pieptul de pui, cat sa isi schimbe culoarea. L-am dat incolo.

In uleiul (de samburi de strugure) ramas am inabusit toate vegetalele.

Cand au degajat arome si au lasat culoare, am completat cu apa si am lasat sa fiarba.

Am adaugat laptele de cocos si sosul de peste si am mai lasat cateva clocote.

Apoi am stins focul si am adaugat carnea si zeama de la jumatate de lamaie.

Strelici de ulei de sambure de struguri gramada, toti merg la Don Puiu 😀

Portia unu:

Portia doi, ceva mai iute:

Portia trei, ceva mai mare (portiile patru si cinci nu apar la inventar ca s-au mancad din blid la comp).

Afara vajaiala se dezlantuia in continuare.

Asa ca la cina am desfacut un borcan de mancare de fasole de la Olympia care imi place la nebunie (nu are decat fasole, multe legume, ulei, d’astea, ca la mama acasa) si l-am combinat cu iutica, ceva carnatz de oaie, muraturi si miez de ceapa.

hard roc foarte aleluia toate, suntem sinistrati, traiasca inventatorul congelatorului!

Pestii inoata pe racoare?

Inainte de draciile din niste fileuri de cod, va zic drept: am facut iaurt de casa. Dar inainte sa citesc reteta m-am apucat de capul meu si … a iesit. Asadar am pus un numar de patru linguri zdravene de iaurt intr-un litru de lapte crud. Si rece, ca deh, pana am gasit reteta m-a apucat harnicia. Cand am vazut ca trebuia laptele caldut, am pus amestecul pe calorifer si sub calorifer si cam intr-o zi jumate s-a inchegat binisor.

E bun dar nu merita deranjul, zic eu, sa ma nsir prin casa cu recipientele.

Boon, cu cozii a stat treaba asa, afara frig, in casa cald, cozii pescuiti din congelator si decongelati. La indemana prima oara, un sos verde (salsa verde, da?) facut, nu de mine, din patrunjel, usturoi, apa minerala, ulei si lamaie. L-am testat intai pe paine prajita. Bun.

Iaca si pestii in vigoare.

Pe care i-am pus (nu toti ca mai aveam un plan) pe ulei de masline, cu mot de sos de usturoi si patrunjel. Si i-am dat la cuptor.

Mai simplu nici ca se poate. Au sfarsit langa o salata de cartofi.

Restul de fileuri, seria doi cum ar veni, rochi doi, solo cimpoi, i-am combinat cu acest condiment (nu aveti, gasiti la plafar de toate si puteti face amestecul).

Am amestecat numai condimentul cu putin ulei de masline, am mazgalit pestii si am dat la cuptor.

Foarte buni langa cartofi cu rozmarin, insa poza de final, ciuciu, nu e.

Si stiti de ce nu e? Ca ma chinuiam sa fac poze pe geam sa vedeti nameti ce nici Poiana Brasov nu are, de aia.

Hard roc aleluia, ca mai avem imagini cu strada pe care nu se poate trece.

Coliva

O suna sinistru, dar a trebuit sa fac eu asta, am cautat pe net, am intrebat, am cautat in cartea lui Anton Roman, am concluzionat, am fost rugata sa arat procedura si am decis ca nu e nici o problema daca voi pune aceasta reteta (care dupa unii este cel mai vechi desert din spatiul carpato-danubiano-pontic). Poate mai are cineva nevoie, e verificata.

A fost pentru matusa Marioara, Dumnezeu sa o odihneasca, a incetat din viata de stop cardio-respirator (parca asa au zis) la varsta de 104 ani impliniti. Anul acesta ar fi facut 105, cea mai batrana femeie din Romania.

Reteta nu e asa de complicata, cere ceva timp. Ne trebuie un kilogram de arpacas (ovcors ca io cautam arpagic in magazin), 500g de zahar, 500g de nuca, 2 litri de apa. In plus arome (am folosit esenta de rom, coaja de lamaie) si chestii pentru ornamentele de final, adica macar o cruce trebuie pusa pe coliva, asa e traditia.

Se spala foarte bine (ritualul cere un numar de ape, eu am spalat pana a iesit tot praful din grau) arpacasul si se pune la fiert in doi litri de apa. Se gusta din cand in cand, ca nu toate fierb la fel. Cand a inflorit bobul e gata. (Nu bobu gen memet, ala infloreste vazand cu okii). Se lasa sa se raceasca lent in prosoape, cam trei, patru ore, trebuie sa se raceasca aproape complet (asa am gasit la RAR asa am facut).

Nu e bai daca mai are apa ca se absoarbe. La final arata asa:

Am amestecat nuca macinata cu zaharul, am pus totul peste grau, inclusiv aromele.

De aici nu mai avem decat sa o framantam bine-bine si sa o lasam in pace pana o punem in vase. Din cauza ca vreau sa dau o reteta si nu ceva care sa aminteasca de triste evenimente, pun pozele de final fara cruci si bibiluri, cum au ajuns la biserica si pe masa.

hard loc aleluia tante Maricica, sper sa fie acolo unde esti si tutun ca tare iti mai placea 🙂