Numa’ iarna nu-i ca vara

Adicatalea cum ar veni facem ce gasim prin batatura. Nu aia de la picior, aia a pietelor si magazinelor. Sau a camarii care adaposteste ce am pus de cu toamna. Cum ar veni am pescuit o codita de ton la numai 25 de lei kila. Mica asa, nu e ton negru, e nitel congelat de mine si pozat cu dosul de aparat, el saracu e baiat bun.

Am scos din unghiuri diverse borcanul de „vegeta” (tocana de legume, stiti doar), lamaie, o crenguta de rozmarin ca sa parfumez aburii in care sa se coaca pestele, ceva patrunjel si vin alb si vasul de ceramica de sacrificiu, greu incercat.

E si stai sa vezi reteta grea, ca am mai vazut prin locuri dedicate, gen: iau pestele, il pun in folie, il coc, ia reteta. Apai asa e si a mea numai ca beneficiaza de multitudinea bogatiilor toamnei din borcaniada trecuta, plus ceva ce a produs nu stiu cine da din vrancea, vin. Am amestecat cateva linguri de tocana de legume cu iutzica si vin alb. Si patrinjel asa de pamplezir.

Am turnat dracia de sos pe mini-coditza de ton. Si am inmiresmat cu lamaie, rozmarin si (da bre repetam) patrunjel.

Am imbrobodit cu folie si am dat la cuptor.

Si s-a copt cum trebuie, in detrimentul bietului vas.

Am scos mini-portia de mini-coada din vas, cu sos cu tot si i-am turnat in cap mujdei rece zis si oltenesc (usturoi, apa si sare). SI pana aici i-a fost soarta ca am impartit blidul in trei si dus a fost.

===========

Placinta cu branza dulce

Amu mai banal nu am, dar din considerente tehnice am avut de sacrificat niste foitaj (naspa, scump, proaspat, nu congelat, am uitat firma, dar e cu rosu ambalajul).

Si niste branza de paricopitate cica zero la suta grasime, nu o luai eu, nu ma bag. Am mai folosit oua, iaurt, putina branza sarata, stafide, zahar facut praf si arome diverse (rom si vanilie).

Am amestecat totul cu mare incredere, fara aluat, ala l-am pus in tava.

Am uns apoi cu ou amestecat cu iaurt si am copt, aluatul s-a comportat cel putin ciudat, s-a labartat, s-a enervat, nu il injurai ca nu e frumos.

Dara productia la hectar s-a consumat imediat in numar de sase bucati calde si asta e ce a supravietuit.

Si o sectiune chiniuta de mine, de soarta, de aparat, de circumstante.

Despre tonul de la prima infatisare a postarii pot spune atata, e mortala saramura cu peste (tonul e prea fad totusi), tocana de legume (fie si din comert), vin, lamaie si buruieni, apoi cu usturoi crud peste, cand e fierbinte, aferim. Placinta e o banalitate normala, nu se pune, da’ daca tot o pozai. Restul e hard roc aleluia.

Ciorba de perisoare – alt model

Citeam despe niste ciorbe prin cartea lui Anton Roman, aveam de gand sa fac una de verisoare si am combinat ce era pe acolo cu cheful meu. Ca sa nu batem campii aiurea, perisoarele le-am facut din: carne (amestec de la bulgaroaica, foarte bun, ca de obicei), ceapa, oua, gris, boia dulce, sare si piper, cimbrisor de gradina uscat, un praf de usturoi uscat si, fireste, orez, dar nu e in poza.

Pentru supa in care sa fierb perisoarele am maruntit la robotel bine de tot asa: doua gogonele, un morcov, ceapa, ardei gras si telina.

Alaturi e pregatita de atac „vegeta” (tocana de legume la borcan, baza pentru mancaruri, e reteta pe aici pe undeva).

Intai am facut amestecul de perisoare si l-am lasat la rece ca sa se lege. Apoi am inabusit legumele tocate marunt.

Dupa ce au asudat nitel (in foarte putin ulei de masline) am pus si doua linguri de tocana, apa si am lasat sa fiarba. Am adaugat perisoarele si frunze de telina iar cand si perisoarele au fiert, zeama de varza fiarta separat si spumuita si leustean uscat.

Si gata.

Am deschis geamul ca sa pot fotografia strelicii pentru Puiu, mi-a inghetat perisoara in ea de ciorba ce ger se lasa 🙂

Hard roc aleluia