Piept de rata cu ciuperci si otet balsamic

Cu greu mi-am luat inima in dinti (dupa ce am citit ca „domnului” Chisu Dan cu greu i-a reusit un piept de rata si dupa nenumarate incercari) sa gatesc acest fel de mancare, mai ales ca era vorba despre o oratanie de casa, cu carne indesata, crescuta cu boabe. Am adunat informatiile in timp despre cum se face de pe la prieteni, de prin reviste, de pe internet si mi-a iesit ceea ce urmeaza.

Avem nevoie de pieptul ratei (fezandat ceva vreme, dat cu sare si piper).

Diapozitiv1

Apoi o ceapa rosie, cateva ciupercute calite, cantitati egale de whiskey si otet balsamic.

Diapozitiv2

Apoi am pus rata la fript la foc foarte mic, sub capac, pe partea cu pielea ca sa isi lase putina grasime, neavand nici termometru specializat pe piept de rata, ncic cuptor gradat, am ales metoda, pus pe foc, luat de pe foc, apasat cu degetul, verificat gradul de prajire al pielii dupa un examen vizual, fireste, necalificat.

Diapozitiv3

Tot dupa instructiunile de mai sus am fript-o si pe partea cealalta, am intepat-o o singura data cu o scobitoare, iesea un suc roze asa ca am zis ca e bine. Am luat pieptul de rata din tigaie si l-am lasat imbrobodit bine in folie de aluminiu la loc cald.

Diapozitiv4

In grasimea lasata am inabusit ceapa cu putina sare si apa.

Diapozitiv5

Am adaugat ciupercutele cand ceapa e inmuiata bine fara sa fie arsa.

Diapozitiv6

Am pus si whiskey-ul iar cand s-a evaporat alcoolul am trantit si balsamicul, am mai amestecat putin si gata.

Diapozitiv7

Dumneaei pe platou (emotia a fost sa vad sectiunea, fireste).

Diapozitiv8

Diapozitiv9

Si, am rasuflat usurata, iata si sectiunea, respectiv o portie:

Diapozitiv10

Diapozitiv11

Carnea fiind mai dura, cam ca cea de vanat cred ca o maturare indelungata ar face-o si mai frageda.

============

De la finesse la opinca, o salata (cam in genul celor asa zis orientale) care ne-a placut: cartof, ceapa, ardei gras, mazare.

Diapozitiv12

Si cu maioneza de casa, direct din castron, fara fasoane de saloane.

Diapozitiv13

3 gânduri despre &8222;Piept de rata cu ciuperci si otet balsamic&8221;

  1. Draga Aphextwinz,
    Foarte bine arata ratusca !Felicitari !
    Familiei mele ii place f mult pieptul de rata.Daca-mi permiti,iata cum il pregatesc eu:
    Tai pielea in diagonala ca sa formez romburi mari,pun piper macinat (alb,rosu si negru),incing o tigaie teflon,presar sare pe tigaie si pun pieptul cu pielea in jos.Focul nu tre sa fie f tare.Rata isi va lasa astfel grasimea.Intre timp storc 3 portocale,si cand rata a lasat destula grasime,o indepartez (grasimea) si pun din nou pieptul la foc,de-abia acum il intorc si pe cealalta parte,dupa ce din nou am presarat putina sare in tigaie si nu direct pe rata,
    dau focul mai tare si torn lichior de portocale + sucul de la portocale.
    In continuare dau tigaia la cuptor si las totul sa lucreze o juma de ora.
    Scot de la cuptor ,o las sa se odihneasca vreo 15 minute si e gata de a fi devorata !
    Aceeasi tehnica „fara ulei” o folosesc si pt prepararea steak-ului.
    Presar doar sare pe tigaia f f bine incinsa,pe carne pun doar piper,il las 4 minute pe fiecare parte,si la sfirsit pun o nuca de unt,le iau de pe foc si le las acoperite 15 min.

    Si repet,ai cel mai cool blog !
    Daca vreodata ai nevoie de produse „rare”,sincer,mi-ar face mare placere sa ti le „livrez”.Cu asa o pasiune pt toate cele,meriti si mi-ar face placere.Fara nici o obligatie din partea ta !
    Karina

  2. esti o draguta karina 🙂

    pipetul de rata e o chestiune rara la mine in casa (e scump in draci), cel din imagine e de la un pasaroi de curte, primit de la o doamna asistenta.

    cu friptura de vita, aceeasi poveste, ori e carne de foarte buna calitate si costa cat nu face, ori scrie ca e vitel si iei o vaca batrana fara brau de lana de nu o devedesc nici caninii unui pitbull.

    oricum la ambele, treaba cu acoperitul si lasatul sa se odihneasca, e perfect valabil.

    cum faci tu steak-ul eu fac muschiuletul de porc si iese o minune (cred ca am si o poza pe undeva pe aici de anii trecuti).

    oricum iti multumesc de vizite si iti doresc toate cele bune.

  3. buna,sunteti minunati.ador sa gatesc bunatati si acum am 4 pulpe de rata,o sa incerc sa le pregatesc inspirandu-ma din experienta voastra.sper sa iese ceva,mentionez ca sunt un tatic de 38 de ani si ador sa gatesc bunatati.toate cele bune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s