Sparanghel

Preferata mea. aceasta leguma adusa (si ea) de pe noul continent, era presupusa a avea puteri afrodisiace (si uite asa isi prindeau nevestele sotii infideli, care balotau sparanghel, uitand de mirosul puternic pe care il da urinei); treaba cu afrodisiacul nu e dovedita, dar este un diuretic incontestabil. In afara de asta, gustul este (dupa parerea mea) divin. Cum nesimtitii care intre granitele noastre se numesc comercianti il aduc la un pret de dumping, nu m-am indurat decat arareori sa cumpar si l-am pregatit in combinatii oarecum clasice.

Un buchetel de cateva sute de grame din leguma mea preferata costa peste 20 de lei in anul de gratie 2008.

diapozitiv1104

Asadar acestea putinele metode in care l-am facut (cu exceptia celui mai simplu, tras la tigaie cu ulei de masline si putin otet balsamic).

Clatite cu sparanghel, sunca si cascaval

Am pregatit clatite, putin picante, pe fiecare am pus putina crema de branza, o felie de sunca, putin cascaval si sparanghelul calit usor (numai varfurile, coditele curatate le-am folosit la altceva).

diapozitiv287

Am rulat clatitele, le-am pus intr-un vas si le-am acoperit cu smantana si cascaval, apoi le-am gratinat.

diapozitiv372

Rezultatul final:

diapozitiv460

Sparanghel cu ou

Combinatie clasica, in acest caz am facut-o din coditele scapate de partea lemnoasa, trase usor la tigaie si unite cu un ou ochi. Simplu de tot.

diapozitiv552

Cocktail de sparanghel cu sunca si smantana

Am tras la tigaie bucatele de sparanghel cu fasiute de sunca, am adaugat smantana si parmezan si am pus piper din belsug.

diapozitiv641

E mai bun caldut, nici prea fierbinte, nici rece – rece.

diapozitiv734

Din coditele fierte si pasate cu smantana si galbenus de ou am facut supa-crema, cu crutoane picante pe deasupra.

diapozitiv831

Sparanghel cu ou fiert in apa

O alta varianta a clasicului sparanghel cu ou. Am calit in unt varfurile plantei …

diapozitiv921

… am pregatit un sos alb in care am pus parmezan, am fiert oua in apa (zise romanesti) si pe cate un buchetel de sparanghel am pus sos alb, ou, putin otet balsamic si am presarat ardei iute uscat.

diapozitiv1018

Sparanghel gratinat cu sos alb

Am pregatit un sos alb mai gros in care am topit parmezan (merge si branza expirata cu mucegaiuri nobile, dar nu prea multa), l-am pus in forma, am asezat varfuri de sparanghel calite deasupra si am presarat parmezan ras. Apoi am dat la cuptor.

diapozitiv1122

Risotto cu sparanghel

Am procedat ca tehnologie ca la orice risotto, am calit usor orezul (arborio) cu bucatele de sparanghel si ceapa verde, am pus cate un polonic de supa calda (de la coditele fierte ale sparanghelului) si la final am adaugat sare, piper, parmezan si unt.

diapozitiv1216

Acesta este:

diapozitiv1314

Nu stiu daca va ajunge vreodata sparanghelul la pretul la care este pe piata vecinilor nostri din vest, mai vechi detinatori ai ietichetei mUE, unde, in sezon, este 1-2 euro jumatatea de kilogram, ceea ce mi se pare incorect, dar ca sa inchei cu speranta in suflet si-n tingire, imi doresc ca acest subiect sa nu se incheie aici.