Pateuri cu carne si spanac

Ia sa vaz, poate imi iese de o reteta serioasa. Desi am uitat sa ii dau cu gramajul.

Ne trebuie o caserola de carne de vita, morcov tocat sau ras, ceapa (verde am pus eu). Care se iau ele si se calesc in nitel ulei de masline la foc mic.

Amu la curatenia de primavara – vara, mai aveam niste legume la borcan si zacusca de hribi pe fundul unui borcan, le-am pus si pe ele, aici na, normal ca nu e musai.

Se lasa sa scada chestiunea in vigoare apoi se condimenteaza (cu un pit stop pentru potaie, dar asta va arat la final) si se adauga spanacul calit, tocat, scos din borcan, blabla, care cum aveti.

Se lasa sa se racoreasca si se amesteca (sau nu) cu jumatate de ou batut.

Se ambaleaza in foitaj (sau foietaj? ca inca nu m-am lamurit), fireste, Bella. Fiecare cum vrea, eu am facut varianta simpla.

Am uns cu cealalta jumatate de ou batut, am presarat preferatul meu, za’atar (nu zatar, da?), am copt habar nu am la cate grade si cat timp, pana au fost gata.

Taiat, mancat, gata.

Va spuneam ca a avut parte si rororo, ca atata m-a rororo la cap cand se calea carnea de vita, ca inainte de a condimenta, i-am amestecat si ei in orez. Ba i-am dat si o muscatiune. Bonus, poza prinsa in liniste cand dormea dupa masa jivina, hal de somn cu dintii ranjiti, ma si speriai, am crezut ca a crapat.

Trecem la rubrica de INFO diverse.

Am vazut un film documentar la HBO despre macelarirea delfinilor in Japonia in Taji.

Trebuie sa ai ceva inima in tine sa vezi documentarul, este impresionant, cu o desfasurare de trupe fantastica, lupte surde si imagini de groaza, ba in plus, mi s-a confirmat ca marii bulangii de la organizatii care inghit fonduri gigantice, gen grinpis (inadins nu scriu numele corect, da-i pe golful Taji de nenorociti) nu au nici o apasare. Numai actiuni disparate, individuale, sustinute de cate un nene cu bani si de oameni inimosi care au avut si ghinionul sa vada cu ochii lor delfini murind in chinuri groaznice dupa ce, cei alesi pentru delfinarii sunt vanduti cam cu 150.000 de $ bucata. Urmariti reportajul, pe mine m-a socat nitel (mai mult).

Info 2 e ca am uitat aparatul, dar am mancat in carciuma din gara (cum iesi de la bilete, usor dreapta, au si terasa). Dom’le, da, nu zic de pret, caci va imaginati ca e de gara, nici de atmosfera, caci e asisderea, voiam numai sa va spun ca mancarea e nemaipomenit de buna, am luat chestii simple, cartofi cu oua si branza si gustare calda de impartit la mai multi (gujoane de pui, crochete de cascaval, ciuperci, nitica salata de varza, ficatei). Toate executate impecabil, ba chiar unele chestii din gustare, mult mai naspa le-am mancat la carciumi cu staif.

Astea, berile reci (in numar de patru) au costat 30 si am uitat cat de lei. Daca ar fi gara langa mine as iesi mai ieftin ca acasa.

Mai aveam ceva de soparlit dar am uitat ce. Imi aduc eu aminte. rororo

Carrara si final de povestire

Cu putine poze, ultimele zile, carierele de la Carrara se pot vedea foarte bine si extrem de merci din masina, nu mai stiu daca am pus poze si de la ultima intrevedere in care ne-am cunoscut, e fain, de pe munte vezi marea, te mai ratacesti si ajungi pe drum de camioane, tunele, pacat ca a fost cam intunecat, oricum acolo vremea e mereu schimbatoare.

Am urcat, am coborat, mi-am luat un platou mistocut de marmura, rotativ, la buzacarierelor sunt preturi mici. Si in Sarzana am prins asa o lumina misto, ca va mai pun cateva poze.

Am dat si o tura scurta in supermarket (si bine am facut), cumparaturi viteza indesate in frigorifica. Oricum, in plimbare, am vazut o carciuma prin centrul orasului pe care scria ca are camera de fumatori. Ajungem acasa, gasca adunata, le zicem, toti cica: imposibil, in Italia nu se fumeaza nicaieri inauntru. Hai nu, pe bune. Ne-am reintors si, da, se fuma. Bar sportiv cu beri nemaivazute (de mine) dar la care cred ca am baut cea mai buna carafa de frizzante din viata mea. Perfect.

Am fumat bine merci inauntru intr-o camera separata de nefumatori, mare, cu ecrane pentru evenimente sportive si am si consumat diverse, printre care si ceva lardo (am luat si acasa).

Fireste ca am prins targ si in Sarzana, dar nu am tras multe poze, ca era pe la spart, dar am luat pui, ca nu se putea fara.

Ei, de acum nu mai sunt mari chestii, imbratisari, stabilit rtaseu, bagaje, pupaciuni, luat dupa gogu care ne-a facut sa pierdem pastele. Adica a zis ca pana la bukale sunt 18 ore prin Slovenia. Vezi sa nu. Am prins chestii interesante, afis intre tiruri.

Si bucati de, vorba cuiva, autostrada inchiriata. Numai ca timpii nu au fost aia. Dupa 11 ore eram abia in Maribor unde ne-am cazat, ca asta era, deja se rupsese filmul.

Asa ca atat Slovenia cat si parte din Ungaria, respectiv lacul Balaton, le-am vazut din masina. Destul de frumos si bine, zic eu, dar trageam tare, nu am mai oprit.

Din nou portiuni libere de drum.

Am luat la o crasma din drum ultimele gulasuri inainte de iesirea din Ungaria, aici alta belea, plin de romani care voiau sa prinda pastele acasa, era noaptea de inviere si practic se adunasera din toata Europa.

Am prins bezna si ploaie spre Deva, eu cum sunt chioamba noaptea si conduc mai rau decat Casi am bajbait pana am reusit sa prind un tir. Cu chiu si vai am ajuns si dupa o scurta plimbare am petrecut foarte frumos de inviere, cu Pizzicotti Affumicati, carnaciori si cognac prost. Dar am dormit tun. Oua rosii, cozonaci, canci.

Dimineata la plecare ne gandeam daca se ducea masina din dreapta spre Arad, o culegea bucatele la ce gropi sunt pe drumul ocolitor.

Apai pe drum, da-i si lupta, lupta si da-i, am crezut ca in duminica pastelui va fi liber. Canci. Pe Dealul Negru, la mici, totul inchis, exceptand o bomba. Nu am putut sa nu pozez interiorul, de film.

E, intr-un final am ajuns acasa, oua am ciocnit tocmai la Eforie, cand am fost dupa potaie, sigur am uitat multe amanunte, ca daca nu fac poze uit, dar in linii mari, cam asta este. Asa ca de final, autoportretul naratorului.

rororo

Sarzana

Urc repede cateva poze, ca am ramas in urma, de la Lago di Garda am plecat spre Sarzana, fireste cu detur model rataceala prin La Spezia, ca asa e in tenis. Fiind pastele catolic fetele erau libere si ne-am pus la sueta. Cu cozonac.

Printre altele am reusit sa imi troznesc iarasi moaca de caldaram, dar fara, nu se putea, am fost la o petreecre, am dansat, am cunoscut lume mai noua, mai veche, ma rog, misto.

Dar fiind vreme asa frumoasa …

… am apucat sa fac si o serie de poze la cetate, stiu ca, probabil am mai pus, ce daca.

Fantana din una din piete, copil, catel si … fireste, cum altfel, targ.

In zare se vede Sarzanella.

Si cetatea orasului in care s-a nascut Papa Nicolas V.

Casa mea, in detaliu, nu pot sa ma despart de ea, asa mult imi place.

Prin oras, stradute, portocali, cina.

A doua zi nu a mai fost vremea asa buna, dar am tras o poza marii.

Restul, alta data ca azi nu e vreme, rororo.

Lago di Garda

No amu urmeaza doua zile de trandaveala si odihna, carora nici unul din cei din grup nu le-am putut rezista, pusi fata in fata cu Lago di Garda (cica una din vilele din zona o detine George Clooney, asa a zis mama).

Nu va asteptati la poze ca la link-uri, au fost efectiv zile de odihna si reveneala, asa ca am vazut lacul din perspectiva micro, nu macro, dar puteti citi despre el si, va asigur, merita. Dar pana acolo … am comis pe drum o burgerkingheala, ca lesinam de foame

Alpii, de data asta, i-am pozat din mers (bai, nu gasesc unde am pus pozele dinspre Cortina, de acum cativa ani. sau nu le-am pus? necoooooooooooooooooooooooooooooo )

Ideea a fost sa vedem si noi lacul vietii, am parcat masina intr-un loc amenajat si am luat-o la pas.

Numai ca am nimerit intr-un camping super. E plin de hotele, campinguri, terase, foarte misto, am cam uitat eu sa fac poze, ideea e ca am cerut cazare, au zis ca, fiind pastele catolic, cam ciuciu, am insistat si am gasit casute pe malul lacului, cele mai modeste si ieftine, nici paturi nu aveau. Tipii de acolo super amabili, se puteau inchiria diverse categorii de confort, inclusiv corturi gata montate, era plin de caini, copii, familii sau indragostiti, ce mai, super. Plus ca era liniste si curat. Suna anacronic? Ei bine asa era. Drept urmare, casute ieftine pe malul lacului (paturi suprapuse, ziduri de beton, aragaz, masina de spalat, chiuveta, iarba, pasari, verdeata, Garneata nu era).

Cam frig, e drept, ca mai sa ne gazam, am aprins aragazul sa incalzim si s-a stins si s-a reaprins, dar am scapat cu zile. Oricum, seara am atacat o terasa misto, localul se cheama Senzanome. M-au rugat ei sa va arat pagina de feisbuc, am pus link, ca merita.

Terasa are priveliste la lac, de baut si de mancat, na, ca in Italia, bun. Preturi medii, chelneri super (la micul dejun era alta terasa misto, dar asta, mai tarziu). Am luat din greseala niste branzeturi si din negreseala pizza, paste (pai?) si (necoooooooooooo) friptura mixta (adica fructe de mare trase in ulei, dar asa imi place mie sa le spun, din cauza necolinei).

Cel mai misto lucru, la casutele astea de nelux de pe malul apei, era ca te lasau sa iti tragi masina in buza cladirii, foarte comod la ce balamuc era deja in ea.

Una din multele masini de familisti inchiriate (v-am zis ca era pestrita si civilizata zona? v-am zis):

Si (bai nene e un facut) a doua zi dimineata, eu trezindu-ma si invatata cu potaia, am luat-o la pas, ei, da, targ bre.

Nu am fost cu chef de poze, dar era targ tipic italian, micut, ca asa era locul, dar l-am prins la deschidere, mi-am dat binete cu targovetii, ne-am urat paste fericit (desi era al lor) si iara mi-a ramas mintea la niste platoaie.

Dar castronul l-am luat

Erau si niste dudui care haleau de la turisti (desi, teoretic nu ai voie sa le hranesti).

Aspect cu camping de pe lac (in care mi-am bagat si picioarele, nemetaforic vorbind, curat si fain de numa).

Uite lebedele-n zare, eu ma uit ele dispare.

Am pozat o droaie de ambarcatiuni, care mai de care mai ciudate, dar pun o poza de ansamblu.

Erau si califari, dar eu cu aparatul, zoom si rabdare, nu ne intelegem.

Reintalnire cu ratusca cea urata (le pun in ordine cronologica, de aia).

Si din nou masa la Senzanome. La plici am luat porc si legume la gratar. Excelente.

Eu am fost tentata anterior sa iau aglio olio e peperoncino. Si bine am facut. Restul nu am pozat.

Inchei prima zi de leneveala cu o natura moarta. E, nu chiar asa, dar pe aproape, arata deja masina (si inca mai are urme).

Eu sper ca nu va plictisesc zilele de lene, daca va plictisesc, aia e, vorba lui Bucur, n-ati avut noroc. Nu de alta, dar mai urmeaza o zi de incarcat bateriile, ca tare bine era acolo. rororo

Guten Morgen Nürnberg

Drumul intre zone nu il mai descriu, ca nu am de ce, asadar am ajuns si unde aveam treaba. Am parcat gingas masina in ceva parcare cu plata in centru si primul pas a fost sa testam:

Katze, ia sa vaz daca imi iese, deci am mancat: Original Nürnberger Rostbratwurstkuche bei St Sebald mit weinsauerkraut, kartofelsalat und meerrettich. Ptiu ca mi-am scrnatit degetele, mama ce incalceala ))

Dupa care am sunat una din cele nu mai stiu cate neamuri ale mele, am plecat sa ne rezolvam ce aveam de fapt de rezolvat, ma rog. Faza misto e ca am nimerit un taximetrist italian, de origine adica. Vorbaret, amabil cand a vazut ca ne intindem la gargara, ne-a dus unde ne-a dus, ne-am povestit de una alta, ne-a gasit cazare in centru, un simpatic foc, asa ca daca aveti nevoie de taxi in Nurnberg va dau numarul lui de telefon.

Cazarea, haioasa, un soi de pensiune de studenti cu o patroana beata cui, dar simpatiac foc. Mi-a placut si ce se vedea de pe geam.

Natura moarta cu tigari din trei tari

Poze din Nurnberg am putine, din plimbare si din targ, era frig, vant, urat, nu au prea iesit.

Ar fi misto de stat aici.

Am uitat sa va spun o chestie care o sa va mire. Eu din ’92 nu am mai calcat in Nurnberg, am ramas cu o impresie de cristal despre curatenia orasului. Va jur pe cravata de pionier ca cea mai jegoasa buda din toate periplurile mele recentre, chiar si din Romania, Bulgaria, tari cica necivilizate, ei, reiau, cea mai jegoasa buda a fost in Nurnberg. Orasul mult mai murdar ca altele, plin de auslanderi, e drept, dar in loc sa se civilizeze aia s-au decivilizat cetatenii teutoni? Ca dupa prima buda jegoasa am mai dat de alta, deci nu e un accident. Ciudat rau.

Orasul, frumos, cum il stiam, am nimerit, pararararaaam, targ. Pacat ca era frig.

Si aici mi-a ramas inima la multe chestii dar am facut doua achizitii: un mini-bursuc de portelan (il vedeti langa bricheta cat e de mini) si sare roz, nu pentru ca e roz ci pentru ca mi-a stat in cale la un stand cu condimente si imi trebuie sare mai mare.

Am stat la o cafea si mi-a plouat in esofag, ca langa masa era un stand cu salamuri si carnati, nu am luat, mi-am dat peste maini la tentatii.

Am plecat sa ne vedem cu verisoara mea la barul Karusel, ghinion, am nimerit un taximetrist kurd care ne-a invartit pana in port, desi barul era la putin drum de centru. Pana la urma si-a dat seama ca nu stie pe ce lume e si ne-a lasat in gara.

Maica neicusorule, plin de betivi si aurolaci in gara. Dar mozaicul era frumos.

Am achizitionat covrigi bavarezi, foarte buni, pe cuvant ca nu seamana cu aia de la noi, dar nu stiu sa va spun de ce, ca reteta ar trebui sa fie aceeasi.

Ei, pe urma gata cu pozele, ne-am regasit (cred ca din 86 am mai vazut-o de doua ori pe verisoara mea), am trancanit in amalgam de limbi straine, caci sotul ei stie putina engleza, eu teutona ioc, super misto au fost gagii. Si, surpriza, dupa ce am balacarit una alta, chelnerita a venit si ne-a intrebat in cea mai pura limba romana ce mai dorim si alea, alea, de a ramas si vara-mea paf.

Ultima poza e dedicata cuiva drag mie care nu a fost lasat sa se duca pe strada cu prostituate, eu as fi pozat si pe strada, dar cica arunca fetele in orice prezenta de acelasi sex cu rosii si oua, obicei local, se pare. Asadar de pe gangul ala de dincolo de apa se afla celebra strada cu, ma iertati, curve.

Cam asta e tot de acolo, mi-a lasat nitel, numai nitel, gust amar, a fost misto sa ma vad cu neamurili, orasul e frumos, targul a fost la fel, super. Din Italia o sa am mai multe poze, asa ca o sa le impart si pe alea. rororo