Pateuri cu carne si spanac

Ia sa vaz, poate imi iese de o reteta serioasa. Desi am uitat sa ii dau cu gramajul.

Ne trebuie o caserola de carne de vita, morcov tocat sau ras, ceapa (verde am pus eu). Care se iau ele si se calesc in nitel ulei de masline la foc mic.

Amu la curatenia de primavara – vara, mai aveam niste legume la borcan si zacusca de hribi pe fundul unui borcan, le-am pus si pe ele, aici na, normal ca nu e musai.

Se lasa sa scada chestiunea in vigoare apoi se condimenteaza (cu un pit stop pentru potaie, dar asta va arat la final) si se adauga spanacul calit, tocat, scos din borcan, blabla, care cum aveti.

Se lasa sa se racoreasca si se amesteca (sau nu) cu jumatate de ou batut.

Se ambaleaza in foitaj (sau foietaj? ca inca nu m-am lamurit), fireste, Bella. Fiecare cum vrea, eu am facut varianta simpla.

Am uns cu cealalta jumatate de ou batut, am presarat preferatul meu, za’atar (nu zatar, da?), am copt habar nu am la cate grade si cat timp, pana au fost gata.

Taiat, mancat, gata.

Va spuneam ca a avut parte si rororo, ca atata m-a rororo la cap cand se calea carnea de vita, ca inainte de a condimenta, i-am amestecat si ei in orez. Ba i-am dat si o muscatiune. Bonus, poza prinsa in liniste cand dormea dupa masa jivina, hal de somn cu dintii ranjiti, ma si speriai, am crezut ca a crapat.

Trecem la rubrica de INFO diverse.

Am vazut un film documentar la HBO despre macelarirea delfinilor in Japonia in Taji.

Trebuie sa ai ceva inima in tine sa vezi documentarul, este impresionant, cu o desfasurare de trupe fantastica, lupte surde si imagini de groaza, ba in plus, mi s-a confirmat ca marii bulangii de la organizatii care inghit fonduri gigantice, gen grinpis (inadins nu scriu numele corect, da-i pe golful Taji de nenorociti) nu au nici o apasare. Numai actiuni disparate, individuale, sustinute de cate un nene cu bani si de oameni inimosi care au avut si ghinionul sa vada cu ochii lor delfini murind in chinuri groaznice dupa ce, cei alesi pentru delfinarii sunt vanduti cam cu 150.000 de $ bucata. Urmariti reportajul, pe mine m-a socat nitel (mai mult).

Info 2 e ca am uitat aparatul, dar am mancat in carciuma din gara (cum iesi de la bilete, usor dreapta, au si terasa). Dom’le, da, nu zic de pret, caci va imaginati ca e de gara, nici de atmosfera, caci e asisderea, voiam numai sa va spun ca mancarea e nemaipomenit de buna, am luat chestii simple, cartofi cu oua si branza si gustare calda de impartit la mai multi (gujoane de pui, crochete de cascaval, ciuperci, nitica salata de varza, ficatei). Toate executate impecabil, ba chiar unele chestii din gustare, mult mai naspa le-am mancat la carciumi cu staif.

Astea, berile reci (in numar de patru) au costat 30 si am uitat cat de lei. Daca ar fi gara langa mine as iesi mai ieftin ca acasa.

Mai aveam ceva de soparlit dar am uitat ce. Imi aduc eu aminte. rororo

Raport

Dragele mele, iubitele mele … da, stiti poanta lui Toma. Am fost sa plasez potaia la Eforie si nu m-am invrednicit sa fac mai mult de doua poze. Asta e una:

Ei, da, am stat in dreapta, pentru prima oara cred. E misto. Pot sa va povestesc pe scurt, fara poze, ca marea neagra e verde, ca praful e spalat de ploi, ca politia e in alerta, ca hamsiile prajite cu mujdei si placinta dobrogeana, facute de matusa mea, sunt excelente, ca potaia o sa isi toceasca ghearele vreo doua saptamani pana ma intorc de habar nu am exact unde, dar pe Katze o sun sigur.

Siiiiiiiiiiii sa va spun inca un spil: sandwich-urile din benzinariile care au contract (sau ce mama ma-sii au) cu Petromul, sunt excelente. Asa ca natura moarta cu Bud, sandwich cu cascaval nu stiu de care si vrabioara frageda de vita, iaca:

Cum incepusem, inchei, dragele mele, iubitele mele, ne auzim inainte de pastele ortodox, pana atunci, slabe sperante sa pot descarca poze. Dar va veni un viitor

Zuzu, da un mail daca esti la tine in zona, poate bagam o vieneza in viteza. Va tzuk.

Niste chinezi

La finele saptamanii am tot batut capitala, ca de obicei (prost obicei) am uitat sa iau aparatul cu mine, sa va si arat chestii, dar o sa o mai reiau eu. Pot doar sa va povestesc cateva chestii cheie: la impinge tava de la Sfantul Gheorghe se mananca la fel de bine si ieftin, muraturile sunt geniale, in centrul vechi si in moluri protipendada nu se dezminte, eu nu vad criza, e totul intesat de oameni, dar cel mai important, trecand peste generatia capetelor tuguiate si a fularelor, e ca se gasesc peste tot langosi. Da, ei le zic gogosi, tot aia, dar intre unirii si universitate sunt mai multe locuri in care au langosi cu branza. Ceea ce nu e deloc rau.

Si inca o chestie misto e ca se face cafea buna cam peste tot si vinarsul de Jidvei e aproape nelipsit din orice crasma sau bar.

Trecand peste acest scurt rezumat, ei, da, iara am fost la Din Fu.

Fara aparat, dar norocul meu ca in general baietii au boala “divaisurilor” si au tot felul de poduri cu ei si fonuri asa ca domnul afaf mi-a tras in chip ce am mancat.

Si ca sa lungesc nitel introducerea, chelnerul, desi cred ca numai a doua oara m-a vazut si mi-a soptit duios: un vinars de Jidvei, nu? Mi s-a umplut sufletul de acea mica bucurie care face farmec vietii. Asa ca am dat un DA din mine. Dupa care a gafat: 50 sau 100? Am facut moaca de pitbull imbiat cu o gamba de ciorditor: haide mah, glumesti?

Acestea fiind zise, sa vedem ce s-a consumat (si mentionez ca am si la pachet, mananc o saptamana).

Supa (la unele chestii domnul afaf a pozat mai spre final). Supa cu carne de vita, sos soia, ulei de susan, legume si taitei de orez, excelenta, recomand bol mare la mijloc si boluri mici la fiecare mesean.

Daca doriti mai iute decat pot ei face, puteti cere pasta de ardei iute facuta de chinez. E excelenta.

S-a mai luat un orez simplu si unul curry. Bune.

Vinete umplute pane in sos dulce-acrisor, mai mult dulce si de consistenta melasei, dar bune.

Si, nelipsitele feluri care nu trebuiesc ratate acolo sub nici o forma: oaie cu piper si cartofi pai iuti, fara ele, nu se poate.

La recomandarea chelnerului am luat si aripioare, tot iuti, bune.

Problema a fost ca portiile sunt maaaari de tot. De fapt v-am mai zis eu de Din Fu si cu alta ocazie, partea buna e ca am luat acasa patru caserole si, culmea, sunt bune chiar si reci, poate va pozez la lumina soarelui ce si cum. Deci cele de mai sus (considerati si doggy bag care e mai mult decat o masa de minim doua persoane), vinars, beri, apa, apa si apa cu apa, nu eu, baietii, au costat cu spaga cu tot, doua sute de lei.

Eu zic ca e bine, atata timp cat un kil de mancare de caini a ajuns la 35 de lei

Acestea fiind zise, va doresc spor, o zi de luni nedepresiva si, fireste, rororo, ca mi-a topait casalinda, zisa si pijkoata de parca adusesem acasa cine stie ce mistret cu colt de argint, de la aromele din caserole.

Constanta, duminica, februarie, ieeeeeeeeeee

Avand tinta cateva obiective, un coniecel mic in gara si, musai, suberec de la chioscul din gara …

… am luat-o la pas pozand toate traznaile. Ca de exemplu asta: bum bum

O pictura superkitsch pe un zid, nu am inteles ce vrea sa semnifice, ei stiu.

E, ce moaca are asta.

Multe case mari, frumoasa, ciudate, paraginite sau nu, cu adaugiri fanteziste. Cladirea mea nu am mai gasit-o.

Cateva poze de pe terasa hotelului Sport, pe plaja multa lume cu masini.

Pisici (de pisici nu duce lipsa orasul port).

Mare pacat de casele astea, sunt multe, central, vai de steaua lor.

La soare. Mi-am amintit ca aveam in generala un coleg soare, paracios, caruia ii spuneam “soare, soare, ma-ta-i mare” )

Bamporasele la mal.

L-am salutat si pe Ovidiu.

Situl asta nu stiu de ce nu l-am mai observat pana acuma.

Am mancat la Vraja Marii, la belvedere, scoici, amestec de fructe de mare pane, salau, saramura cu mamaliga, coniecel, bitter, bere, apa, la pretul decent de 125 de lei.

Stabilopozii inghetati si niste hipsteri (pe care un ii vedeti in poza) care incercau din rasputeri sa cada in mare.

Multa lume la promenada, vremea superba.

Inca mai era gheata la mal.

Asta nu am inteles ce reprezinta.

La o barfa in fata cazinoului, pe acoperisul acvariului.

Pentru cei interesati:

Asta mi-a amintit de Cargo, sa vad daca gasesc piesa pe youtube.

Si in gara, iote … lemuriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.

Cam astea sunt pozele, din Eforie in Constanta am mers cu autobuzul care merge repede si bine si nu mi-am mai batut capul cu parcarile, ziua a fost excelenta, daca va intreaba cineva, Marea Neagra e tot albastra, asa ca rororo.

Gateli la foc mic, din mai nimic

No amu, daca tot luam drumul Clujului fix cand vine nebunia si zapada, cu potaia eplieptica la purtator, a trebuit sa fac cate ceva sa las acasa. Greu, greu, dar de iesit, au iesit de numa (cand o sa ajung la Orsova o sa vorbesc pre limba Bogdanei, da?).

Facuta fara chef si din chestiuni lasate la congelator, cred ca mi-a iesit una din cele mai bune supe, la final am si dovezi. La poze, partz, ca totul am incheiat tarziu si sunt facute din fandare in varful piciorului pe scaun sub singurul neon de la lampa care mai functioneaza, dar ne credeti pe cuvant, sper.

Ideea e ca trebuia si ceva pentru paradita asta, ceva pentru acasa, iaca, am scos de la congelator doua oase (mici) de vita, cu sita, o cutie de carne de oase de piept de curcan (v-am spart, dar ce sa fac, nimic nu se arunca) si am pus la presiune cu o ceapa, o bucata de ghimbir si o bucata de telina. Fireste ca toate sunt spalate si paracuratate, ca ma seaca retetele in care: spalati si curatati. Da, fireste.

Am lasat supa la racit si (Costachel sta la baza ideii adoptate deja) in strelicii culesi, am pus la inabusit niste ardei gras, morcov plus sare, cat sa lase culoare.

Am pus toate peste supa de (daca ati uitat din ce e, luati lecitina) ce va povesteam, apoi am adaugat niste fasole verde si cartof, tacpac, foc, hai pa.

La servire isi pune care ce vrea, zeama pitzi de varza, smantana, otet de tarhon, mie mi se pare balsam pentru raceala si frig asa, numai cu mult piper imprastiat sub neon.

Oricum, bestiala supa (si nu imi sta in caracter sa ma laud si nici nu e meritul meu, multe legume + oase de vita + curcan = love, pana si papagalilor le iesea).

Boon, seara cica ce ai chef sa mananci, pai nu stiu, dar tu? Pai nu stiu, ce avem? Zic malaiul ala de la ajutoare, arata cam suspect, facem o mamaliga, daca nu e ca lumea il dam la caine.

SI, am pus-o de mamaliga, zic sa dea gaia in cracii lui, sigur e plin de praf, amu ce sa fac, sa spal malaiul? Nici vorba sa fie grisat. Si m-am hotarat, mamaliga cu oua, smantana si telemea, toate gramada, ce o fi o fi. Acuma stiu ca puristii o sa dea cu mvai, dar a avut (aproape) gustul mamaligii de la tara, din malai de la moara, ca nici aia nu lustruiau bob cu bob de porumb ca inca nu eram in UE. Asadar am imparti, ca dorea si rororo.

Ma uitam la 2 and 1/2 man si am uitat ouale nitel cam mult, in rest, pe cheful si gustul meu netrendi.

Si o mini-portie (ca daca plecam la tzuika si palinka nu fac multa mancare de lasat acasa) de mazare. Numai ca am fost asa cheauna ca am pus cam multa apa la fiert, asa ca va zic pe scurt: am fiert aripa de curcan, ceapa, ardei gras, am dat cainelui os de curcan, cainele a ascuns os de curcan la mine sub perna, am scos, dezosat, facut, dres, legumele intregi le-am pus peste mamaliga de mai sus, am pus o punga de mazare gata fiarta si niste sos de tomate, suc, bulion, pana mea, am mai fiert, am pus marar, gata.

Daca nu ati inteles nimic, sunteti dislexici, nu e vina mea

Si de final, special pentru Mira, parada modei, iarna asta se poarta negrul.

AM zis ca facem duet, cofi-casi, ca le si cheama pe amandoua cu C si sunt la culoarea modei, dar vezi sa nu stea tuta mea, ca ii mirosea a supa si mazare. Deci apropos de dedicatie, am si o melodie speciala (stiu ca am mai pus-o, dar asa mi-a traznit acuma).

rororo (si miaumiaumiau, ca nu stiu ce onomatopee scoate cafeaua)