Gaudi Bistro

Si uite cum ne-am dat mana cu mana cei cu inima zglobie si am poposit intr-o seara la redeschisul si schimbatul Gaudi Bistro. Aflat pe Alecu Russo 12, in coasta Aquarium si pe locul pe care cu multi ani in urma a functionat o terasa in care se adunau artistii vremii, in spatele unuia din studiourile Migas Real Compact, la vreme aia (pariu ca nu stiati?), ne-am petrecut nitelus alaturi de echipa bistroului. Care culmea, chiar e bistro, nu vreau sa fac eu educatie cu forta, dar majoritatea chestiunilor cu nume de Restaurant nu sunt nici macar aproape, conform nomenclatorului, cu ceea ce ar trebui sa insemne un restaurant.

Si ne-au intampinat …

Bineinteles ca inaintea bucatarului Arpi si a somelierului Bogdan Dumitrescu ne-au asteptat in prag la un pahar de sampanie, gazdele, Mugur si Lavinia, dar cum nu sunt genul care sa traga omului o poza in fata asa, pe nepusa masa (hihi, se potriveste), va pun o poza preluata de la ei de pe site. Site-ul Gaudi Bistro bre, cum care.

Ei, dupa ce gazdele ne-au primit, adapat, asezat, bagat in seama, prezentat, oricum, atmosfera extrem de primitoare, ei, cu tot stressul si vizibilele emotii, foarte atenti, ne-am asezat frumos la locurile noastre, in drum asa, apoi cat doamna Forfecutsa a inceput sa intretina intens relatii de socializare, eu am dat cu clozapu in sampania racita cu gheata carbonica (pentru domnul forfecutsu, este forma solida a dioxidului de carbon, codoiului, ca nu avui vorbele alese la mine in zumzetul cela si nu e ca dumnealui i-ar fi tacut gurita prea mult).

Nici nu imi fumasem bine tutunul si nu degustasem sampania helloweenica (licenta poetica) si m-am trezit cu un portret, ma rog, o schita, tineri artisti surprindeau mesenii cu schite, cum pe mine m-au surprins doi cam in aceeasi ipostaza inclin sa cred ca au rezon, tolaneala mea fiins stilizata pentru posteritate.

Intre timp am cules si cateva gingiumingiu random din platourile de expozitie aranjate sub directa indrumare a lui Arpi.

Cum ma feresc sa pun pe net poze cu imagini are unor domni si doamne care, fie nu vor sa apara la interval, fie poate nu le place cum ies in poze neprofi, putand sa ma dea in judecata ca le-am surprins, fie si fara voie, ipostaze mai neplacute, am trasat si eu cateva schite de pe la masa din apropiere, masa noastra si domnul forfecutsu, atat de prins in a explica, el stie ce, ca nici nu si-a dat seama ca e importalizat.

Acum sa trecem la ale noastre, fiind pentru prima data in pozitia de blogger fripturist nici nu stiu cum ar fi bine de scris, asa ca o iau cronologic, mai intai m-am intretinut cu domnul Bogdan Dumitrescu (atrasa ca de un fir magic catre un roze asezat pe gheata) care mi-a explicat cum e cu vinurile, clar, seci, vorbim totusi de Jidvei aici, de unde si de ce au ajuns ele acolo, ce reprezinta etichetele si mi l-a parat pe don Costachel ca a fost in urbe si nu a zis nimic in acest sens.

Am ales sa gut pe rand, rozeul, Mysterium, un cupaj de Syrah si Cabernet Sauvignon si, dupa ce am gustat si cateva gingiumingiu pregatite de echipa lui Arpi, sa imi curat valul palatin cu un Chardonnay, bineinteles, la sugestia somelierului. Care ar trebui sa se inteleaga cu medicul meu, caci nu am vrut sa exagerez, aveam in plan asa, incet, sa vad cum e si un cocktail de la bar si nu am putut exagera, dar tare as fi vrut sa ma imprietenesc si cu Gris. Pinot Gris.

Inainte de a ne uita putin si la aperitivele pe care le-am pus pe masa noastra, vreau sa va spun ca daca pe vremea cand mi-am inceput cariera de mesean ar fi existat asa produse, in mod cert firmele care vand bere ar fi pierdut mult din vanzari cu mine. Jidveiul a fot intotdeauna un favorit, dar ce se distribuie prin Horeca, personalizat si atent ales, precis cu ajutorul cuiva priceput, nu se compara cu orice vin ajuns in galantare.

Nu am sa incerc sa detaliez gustul, cert e ca a indeplinit cele cinci calitati pe care Fanus Neagu le aprecia la un vin, a fost alb (bine, la noi si roze), sec, rece, mult si gratis. Din pacate ultimele doua calitati nu au contat la mine dar in mod sigur dupa atentul examen organoleptic (pe care l-am baut) pot spune cu mana pe corason ca e un vin pentru care m-as intoarce oricand, nu de alta, dar sa vad cum se potriveste si cu alte preparate.

Nu am inteles totusi marketingul etichetelor (asta nu are legatura cu Gaudi), ca vazusem si la Costachel pe blog, foarte interesante etichetele de la Mysterium, arta curata, de pus in vitrina, dar nu tin minte brandul, spre deosebire de celelalte doua vinuri, Ana si Maria, cu etichete clasice, in linii mari, astea hoatze, repet, artistice, dar daca nu faceam poza puteam sa ma zgudui la memorie in zadar, caci nu mi-ar fi ramas pe retina minunatul scris ascuns de artist pe etichete.

Aperitivele, imbucaturi, cocktail food, hapuri, cum vreti sa le ziceti, foarte diverse, lingurita de aluat e atat practica, foarte practica, cat si gustoasa, cel putin aluaturile pentru tarte si lingurite preparate in bucataria Gaudi au fost delicioase. Nu am gustat din fiecare (desi poate ar fi trebuit) dar evenimentul a fost foaret dinamic, insa ce am ajutat sa treaca prin sistemul meu digestiv (dovlecel cu morcov, carpaccio de caracatita, caisa cu branza) a fost foarte bun.

Simpaticul Bogdan Dumitrescu, un adevarat om de spectacol, trecand peste priceperea in meseria dumnealui, a executat o demonstratie de sabrare a sampaniei si astfel am aflat ca dupa asa ceva, care nu mai are legatura cu motivele pentru care s-a inventat, iti poti pune pofta in cui, conform normelor UE sampania sabrata nu se poate consuma (decat de cunoscatorii din spatele usilor inchise, stiu eu).

Mugur si Lavinia, evident emotionati (de fapt toata echipa mi s-a parut stresata, s-au straduit mult sa iasa totul ca la carte, relax si chill oameni buni, in conditiile date si la volumul de munca depus deja la conceptul bistroului Gaudi, nu avea cum sa iasa ceva rau), ne-au povestit putin despre echipa si ce vor ei sa faca acolo, ne convinsesera oricum cele deja vazute.

Am mai dat o tura sa pozez masa cu aperitive inainte sa se aduca la degustare cele doua chestiuni, sa le zicem piese (ca erau piese din care s-a taiat) de rezistenta, piept de rata si muschi de vita. Si am mai tras poze, inclusiv cand ni s-a explicat o alta idee, legata de cafelele care se servesc la bistro, care se vor schimba saptamanal, selectii deosebite din tari exotice, ni s-au aratat desene in capuccino, am urmarit barmanii in actiune.

Ce e cu tabloul din ultima poza? Pai domnul forfecutsu mi-a zis ca la domni la toaleta, zisa si buda in termeni nedemni de ochi civilizati, este o fotografie a unei cladiri din Barce (am uitat care), in momentul de fata imposibil de realizat din cauza vegetatiei.

Asa ca i-am pozat si eu tabloul de la noi de la locul faptei, in general impresia despre toalete (da, e foarte importanta cand comentezi crasme sau cant te duci de capul tau in diverse locatii) nu o sustin cu fotografii. Oricum aici decorul s-a mentinut in linia localului si mozaicurilor lui Gaudi (nenea, nu bistroul) si este inutil sa va spun ca daca nu era tabloul nici nu ma gandeam sa merg cu aparatul de incheietura acolo, da?

Ei bine, piesele de rezistenta, le-am prins in poze foarte nasoale, in primul rand ca s-au degustat indelung si comentat in termeni laudativi. Daca pieptul de rata a fost perfect (imi aduc aminte de un articol cacator al lui Dan Chisu, legat de prepararea pieptului de rata, dar sa lasam sfertodoctii in sferele lor), de mult nu am mai mancat (sau poate de foarte de mult) asa o carne de vita bine gatita. In simplitatea ei, chiar daca pentru unii a parut medium rare, a fost impecabila, nici o inghetata de la gelaterii celebre din varfuri de alpi nu ar fi fost mai onctuoasa, la ambele carnuri echilibrul textura-gust dat doar de folosirea cantitatii optime de sare, a fost exact ce trebuia. Sosurile insotitoare (dulceata de portocale cu morcov la rata si si sos bearnez – bearnaise pentru sensibilosi – la vita) au fost foarte bune si potrivite, desi vita am gustat-o strop cu strop ca atare.

Arpi mi-a spus ca Chateaubriand-ul a fost servit prima oara cu sosul bearnez, pf, mi-e lene sa caut si eu cu memoria anilor nu stau bine, dar mi se pare ca chef Collinet, inventatorul sosului respectiv a gatit treaba asta dupa inventia fripturii numita chateaubriand, oricum alaturarea celor doua a fost facuta celebra in zilele de Emeril Lagasse (zic in zilele noastre, adica in epoca in care fara gogu nu mai e nimeni om si, daca cineva cauta o informatie, da mai usor de ceva facut celebru de Oprah decat de cronicarii vremii, in sensul asta).

Incet, incet s-a ajuns si la desert unde, printre altele, au fost si niste ciocolate deosebite de la Debauve et Galais. Debauve et Galais din Romania, despre istoria brandului Debauve et Galais in general, ca tot vorbeam de gogu, puteti citi pe wiki.

Preparatele lor (mare pisicher Arpi sau cine le-a facut, astea sunt preparate pentru bautori, nu au fost gretos de dulci, delicate, exceptionale, nu dulciuri de fifi), panna cotta de cafea si mousse de ciocolate, excelente, mi-au placut pana si mie si comeseanului, ambii neconsumatori de dulciuri.

De cand am ajuns acolo pana la incheierea articolului ma gandesc daca sa imi periclitez o, cine poate stii, desi sunt cam luate locurile, cariera de blogger fripturist si sa spun ce am vazut eu si ei nu, adica precis au observat si invitatii, dar in general fripturistii nu comenteaza decat mvaaai dragaaa, minunaaaat, ca altfel nu ii mai cheam animeni la degustari. Bai, spun, pun o poza mica-mica, langa schita-mi primita.

Stiu ca poate parea un nimic fata de munca depusa in rest, dar sa pui asa bunatate de vin in paharele pe care se poate citi codul de pe eticheta ikea, nu stiu, eu le-as fi spus si atunci, dar mi-a fost rusine de forfecutsa.

De fapt nu imi amintesc sa fi facut vreodata o cronica de local in care sa fie 100% doar mvaiuri, cum citesc peste tot, pentru ca este imposibil sa existe ceva perfect, in orice domeniu. A, ca multi se cred ei insisi mai mult ca perfecti, sa ma scuze.

Concluzia este ca atat localul cat si patronii si echipa, familia de la Gaudi Bistro, sunt deosebiti, preparatele asisderea, selectia de vinuri, cocktailurile (am si uitat sa va spun ce cocktailuri bune ni s-au facut pe loc, la cerere, mulate pe gustul fiecaruia), totul, recomanda localul, stiu sigur cine va reveni acolo in grup, eu, de profesie mesean, o sa ma duc cu placere cu prima ocazie mai rasarita. SI chiar de finalul finalului, sper sa le mearga de minune lui Mugur si Laviniei, pentru ca ce au ei acolo este misto si sunt niste tipi deosebiti.

Am avut eu mai multe in minte, dar o sa mai revin asupra bistroului cand o sa merg pe barba mea sa degust ceva din meniu, pentru ca e musai si, daca e musai trebuie.

rororo